Un caz remarcabil de smerenie postumă

În 21 martie se împlinesc o sută de ani de la trecerea la cele veșnice a preotu­lui Constantin Nazarie. Pentru gene­rația noastră pare un nume cvasi-uitat, iar pentru viitorime - o alcătuire onomastică fără rezonanță aparte. Și totuși… Părintele Nazarie a fost una dintre figurile definitorii ale clerului românesc - în plan pedagogic și misionar - din epoca Marelui Război (1916-1919), fiind cel care a organizat și condus serviciul religios în Armata Română.

Născut în 1865 la Vultureni (județul Galați), Constantin Nazarie și-a clădit formația intelectuală și duhovnicească într-un context istoric dominat de influența marilor centre teologice ortodoxe. Studiile sale de seminar (la Roman, ulterior la Iași), dar mai ales cele de la Academia Teologică din Kiev, au avut un rol decisiv în structura sa intelectuală și comportamentală, iar meritul îi aparține deopotrivă lui, dar și marelui arhiereu Melchisedec Ștefănescu - cel care a văzut în acel tânăr scânteia intelectuală și jertfitoare a preotului de mai târziu, susținându-l financiar în mod direct. În acea perioadă, Kievul reprezenta unul dintre marile focare ale spiritualității ortodoxe din Imperiul Rus, însă în mediul universitar și eclesiastic al orașului se confruntau tradiția patristică, gândirea conservatoare și curentele radicale care începeau să traverseze societatea rusă. Această experiență formatoare a contribuit la definirea unei poziții categorice a lui Constantin Nazarie față de ideologiile revoluționare ale epocii. În predicile și intervențiile sale publice, el a dovedit o aversiune explicită față de socialismul militant, pe care îl considera o doctrină incompatibilă cu perspectiva creștină.

Preotul Scarlat Porcescu a studiat temeinic viața acestui brav sacerdot (Preotul Constantin Nazarie, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, Anul XLVIII, 1972, nr. 3-4, martie-aprilie, pp. 201-216), descriind epistolele sale trimise vlădicăi Melchisedec astfel: „Toate scrisorile cunoscute sunt pildă de bună-cuviinţă. Faptul acesta pune, fără îndoială, în lumină, simţămintele de adâncă preţuire pe care Nazarie le avea faţă de marele ierarh de la Roman”. Iată și o mostră de scrisoare în care tânărul student face un crochiu lumii slave în sânul căreia a trăit vreme de cinci ani: „Studenţii Academiei mai toţi ştiu a cânta dintr-un instrument, deoarece în Seminar sunt obligaţi a învăţa, pe când la noi, dacă ar încerca cineva să cânte din scripcă (vioară - n.n.) de exemplu, mi se pare că i-ar suna scripca în cap. Dacă e bun acest lucru sau nu, eu poate nu voi fi în stare să judec, atât numai observ, că aici orice tânăr şi bătrân cântă, şi până acum n-am văzut pe nimenea stricat or pierdut din pricina muzicii”. Şi încă un exemplu, din aceeaşi scrisoare: „Cu limba rusească merg bine şi ocupaţia cu ea, care adesea e prea serioasă, nu mi-a dat timp nici măcar să mă gândesc la acel urât despre care Preasfinţia Voastră mi-aţi amintit, dobândind totodată convingerea că ocupaţia e moartea urâtului şi a tuturor gândurilor fie ele bune, rele sau melancolice”.

Întors în România, el avea să devină una dintre figurile centrale ale clerului militar, din încredințarea directă a Sfântului Sinod. În timpul Primului Război Mondial a fost numit protoiereu al preoților militari (252 de preoți mobilizați pe front), devenind, în fapt, organizatorul serviciului religios al Armatei Române. Sub coordonarea sa, preoții militari au căpătat un rol esențial în viața armatei nu doar ca slujitori ai Altarului, ci și ca sprijin moral pentru soldații confruntați cu experiența extremă a frontului. În plus, el este cel care a organizat primul Congres al clerului ortodox din România întregită, ţinut la Bucureşti în 1919…

Moartea sa a adunat la catafalcul de la Radu Vodă (a fost directorul Internatului Teologic, dar și profesor de morală la Facultatea din București, slujind ca preot la Stavropoleos) o seamă de personalități, conform ziarelor vremii: „I. P. Sf. Pimen, mitropolitul Moldovei, P. Sf. Episcop Vartolomei al Râmnicului, P. Sf. Arhiereu Evghenie Humulescu, P. Cuv. arhim. Mitrofor Iuliu Scriban, Par. I. Popescu Mălăești, I. Mihălcescu, prof. univ. Gr. Pisculescu (Gala Galaction), Simion Popescu, d-nii D. Boroianu decan al facultății de teologie, V. Ispir secretar general la Culte, I. Valaori secretar general la Instrucție, N. Demetrescu președintele Tinerimii Române”, și încă mulți alții.