Un trăitor de cuvinte: Nichita Danilov

Îl știu pe Nichita Danilov din tinerețe. Dealul Copoului din Iași poate depune oricând mărturie în acest sens. Multe din gândurile mele de atunci sunt pe acolo. Stau de vorbă cu gândurile lui. Despre orice. Dar mai cu seamă despre visul de a deveni scriitori. Despre mine nu sunt prea sigur că mi s-a împlinit visul. Lui, da! N-am nici cea mai mică îndoială în privința aceasta. I-am citit și-i citesc cu bucurie cărțile. Cea mai recentă dintre ele, căci proaspete sunt toate, se nu­mește „Atelierele de pe Armeană”. Deși autorul e cunoscut mai ales ca poet, nu e o carte de poezie, fără însă ca poezia să lipsească din paginile ei. Nu lipsește nici proza. Tot așa, eseul și interviul. Toate acestea își dau mâna într-o construcție literară de toată frumusețea.

Noua apariție editorială a scriitorului ieșean se îndepărtează de zona publicisticii, unde ești tentat s-o așezi la început, pentru a descoperi, pe măsură ce o citești, că te afli în plină ficțiune, deși personajele sunt decupate, ca și întâmplările din jurul lor, din realitate. Nichita Danilov se transformă, dacă pot spune așa, el însuși într-un pictor ce se folosește de pictori, întocmai cum se folosesc aceștia de modelele lor.

Pe lângă pictori, găsim în această carte, pe care o poate invidia însuși curcubeul pentru bogăția sa de culori, câțiva sculptori, câțiva graficieni și chiar câțiva scriitori. Bunăoară, Grigore Ilisei, dacă e să ne referim la ultimii, acesta fiind surprins în tripla sa ipostază, de autor de cărți de beletristică, de reporter și de critic. Toate aceste chipuri ale sale își dau întâlnire în volumul „Pe tărâmurile desfătătoare ale artelor frumoase”.

Nichita Danilov trece întotdeauna dincolo de ceea ce vede. El caută sufletul unei lucrări de artă. Pătrunde în gândurile ei, ce nu sunt totuna cu gândurile autorului. Atunci când ies în lume, acestea se desprind de cei ce le-au creat, bazându-se pe propria lor minte și pe propriile lor picioare!

Ca să le înțeleagă mai bine, trăitorul de cuvinte Nichita Danilov intră în tablourile la care se uită, umblă, ca pe străzile Iașiului și ale lumii, prin ele, devenind trăitor de culori și chiar trăitor de personaje, pentru că unele tablouri, așa cum este celebrul „Odihnă pe câmp” al lui Corneliu Baba, scot în calea privitorului oameni care par să aibă ceva de spus. Ca să afli ce, trebuie să stai de vorbă cu ei. Chiar de-adevăratelea, căutându-i adică în viața reală, așa cum a făcut Nichita Danilov cu femeia ce apare în tabloul lui Baba. Nu mai are aceeași înfă­țișare ca atunci când pictorul a folosit-o ca model, au trecut anii, s-au schimbat și lumea, și chipul ei. Se nu­mește Eugenia Scorpan femeia aceasta.

În drum spre adresa la care urma s-o întâlnească, Nichita Danilov se povestește pe sine însuși, făcân­du-ne părtași la anii primei sale întâlniri cu Iașiul. Sunt pagini de veritabilă proză în care licărește poezia duioasă a copilăriei. O poveste la fel de puternică este și cea a întâlnirii cu sculptorul Ion Irimescu. Ca să nu mai vorbim de Ulcioarele pline de duh ale lui Liviu Husar, sau despre Venețiile lui Bogdan Bârleanu ori Grădinile lui Ozolin Dușa.

E ditamai strada literară această carte despre strada Armeană din Iași. Dan Hatmanu, Dragoș Pătraș­cu, Dan Perjovschi, Val Gheorghiu, Constantin Tofan, Felix Aftene, Radu Carnariu și Gabriel Caloian sunt doar o parte dintre locuitorii ei. De la fiecare ai câte ceva de aflat. Câte­odată, îl simți trecând prin pagini chiar pe Dumnezeu. Nici nu e de mirare că există atât de multă lumină în cuvintele trăite de Nichita Danilov. Trăite! Abia după aceea scrise!

O lumină taman bună pentru a-ți umple, în timp ce pătrunzi în profunzimea lor, măcar unul dintre buzunarele sufletului.