Sfânta Scriptură oferă o paletă largă de termeni și înțelesuri, contextualizări și perspective diverse cu privire la raportarea existențială a cuvântului „lege” la realitatea socială, religioasă,
Vești de pe front
Deși pare greu de crezut
am luat secolul XX
și l-am vârât în ceasul
din odaia bunicilor.
Ca să poată încăpea
am lăsat cel de-al doilea război mondial afară,
iar pe primul
l-am înghesuit între limba minutarului
și limba cucului.
N-a trecut un minut și-am văzut
cucul ieșind din ceas,
dar nu ca să dea ora exactă,
ci să aducă vești
de pe front.
Asta face mereu de atunci,
iese din oră în oră afară
și anunță numărul morților.
O sută de mii, zice,
și dispare înapoi râzând.
Trei sute de mii,
spune ziua următoare
printre hohote de râs.
De vreo două ori
n-a putut să spună nimic
I se împleticea limba în gură,
semn c-a dat iama în spirtul medicinal
al vreunui spital de campanie.
E încălțat în
cizmulițe roșii când iese
să anunțe milionul.
Abia când pleacă ne dăm seama că are
picioarele murdare de sânge.
Într-o zi, îl vedem ieșind cu ranița
bunicului în spate.
Pst! îmi face semn
bunica dinspre sobă,
precis o să spună
și despre vii.
E musai să zică și despre ei ceva!
Adică despre bunicul,
el e viul despre care
ar vrea bunica să-l audă
pe cuc vorbind.
Eu ar fi trebuit să nu mai fiu
de multă vreme copil,
bunica ar fi trebuit să dea ortul popii
de mult.
Stăm amândoi neclintiți
cu ochii pe ceasul din bucătărie,
doar-doar o să spună cucul ceva despre bunicul.
S-a împlinit un veac de când îl așteaptă bunica pe bunicul.
Le-au murit între timp toți copiii.
Au început să le moară și nepoții.
Bunica se încăpățânează să rămână vie
și mă încăpățânez și eu pe lângă ea,
în speranța
că până la urmă cucul
se va îndura de noi și va spune
că bunicul se va întoarce acasă curând.
D-asta și ține el
războiul din ceas fierbinte,
la fel de fierbinte
ca strachina cu ciorbă de pe masă
cu care bunica îl așteaptă de o sută de ani pe bunicul!