În fața Catedralei Naţionale stând, mă minunez, intrând în ea, mă închin și dau Slavă lui Dumnezeu, în adierea liniștitoare a cerului coborât pe pământ, vibrând de bucuria negrăită a
05 Dec, 2025
Voyager 2
Vrei să vezi cum arată planeta pe care locuiești?, m-a întrebat. Vreau, am zis. Mi-a făcut semn să urc și, după numai câteva secunde, m-am trezit la marginea sistemului solar.
Privește pe hublou, a spus, și povestește-mi ce vezi! Văd doar o mare de întuneric, am răspuns, și-un punct luminos în mijlocul ei. Punctul acela e planeta noastră. Toată?, am țipat înfrigurat. Da, toată, cu tot ce se găsește pe ea.
E și America acolo? Și! E și Rusia? Da! Și munții Himalaya? Și ei! Sunt și oceanele? Cum altfel? E și țara noastră? Sigur că da! Suntem și noi, oamenii? Toți! Adică și Donald Trump? Da! Și Putin? Și! Este și Elon Musk? Este. Sunt și banii lui? Sunt!
Este și ura dintre noi? Este! E și puțina iubire ce ne ține încă în viață? Și ea! Sunt și focoasele nucleare? Toate! Dar cimitirele? Sunt și ele. Sunt și Alexandru și Ștefania, nepoții mei? Cum să nu fie? Nu lipsește nici unul dintre copii care au venit pe lume.
În timp ce întreb toate acestea mă podidește plânsul. Adică nu suntem nici măcar cât furnicile? Mă trezisem din vis. Dar vocea cu care stătusem mai devreme de vorbă venise după mine, răspunzându-mi: Ai vrea tu! Gândește-te la ceva mult mai mic. De mii de ori mai mic decât furnicile.
Nu știu de ce, simt dintr-odată nevoia să mă gândesc la mine. Pe unde oi fi eu într-o lume de dimensiunile unui punct? Încerc să mă caut, dar mă opresc la timp. De frică să nu mă găsesc. Dacă m-aș găsi, aș simți din nou nevoia să plâng.
.jpg)
