Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Înfrângerea republicanilor la Midterms a dus la o nouă reconfigurare a puterii în Senatul şi Camera Reprezentanţilor din Statele Unite ale Americii. Implicaţiile rezultatului alegerilor pentru Congresul SUA se ext
Uniunea Europeană a activat mecanismul de schimb de informaţii privind securitatea aviaţiei, în urma unei serii de ameninţări care au afectat săptămâna trecută cel puţin 25 de zboruri de pasageri în
Reprezentanţa Comisiei Europene în România a anunţat că Regatul Unit şi Elveţia se vor alătura Erasmus+ începând cu anul 2027, când se va sărbători 40 de ani de la lansarea programului. „Extinderea pr
Google a anunţat că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi Gemini, asistentul său bazat pe inteligenţa artificială. Decizia vine după mai multe luni de critici din partea părinţilor, a şcolilor şi a
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române va organiza mâine, 10 noiembrie 2026, o sesiune comemorativă şi o expoziţie pentru a marca 80 de ani de la foametea din R.S.S.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează, în zilele de 13 și 14 noiembrie 2026, conferința națională cu participare internațională „De la Hărțuire și Abuz, Împreună spre Dialog
La începutul acestei săptămâni a început transferul obiectelor din patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, în contextul procesului de restaurare și consolidare a muzeului din Capitală.
Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani găzduiesc azi, 5 noiembrie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, semnată de Horea Paștina, membru fondator al gr
Muzeul Național de Istorie a României se va afla, în perioada 2028-2033, într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect care va fi finanțat cu 150 de milioane de euro. „Proiectul este finalizat şi î
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Caria și boala gingiilor, principalele motive pentru care pierdem dinții, au aceeași cauză: placa bacteriană, un strat fin și lipicios de microbi care se formează zilnic pe dinți. Ambele avansează încet și, de
Puține domenii ale medicinei s-au schimbat atât de vizibil în ultimii ani precum stomatologia. Cabinetul stomatologic de astăzi seamănă tot mai puțin cu cel din amintirile copilăriei. Esența schimbării nu stă
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Parohia „Sfinţii Voievozi” din Roman a donat miercuri, 3 aprilie 2019, un laptop şi alte bunuri Compartimentului de îngrijiri paliative de la Spitalul Municipal de Urgenţă din Roman. Această donaţie este
Protoieria Roman şi Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman au marcat miercuri, 10 aprilie 2019, împlinirea a 202 ani de al naşterea preotului Dimitrie Matcaş. Vrednicul slujitor a fost primul director al
În după-amiaza zilei de miercuri, 10 aprilie 2019, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit, la Catedrala Episcopală din Huşi, slujba Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul. În
IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi, s-a rugat joi, 11 aprilie 2019, pentru odihna sufletului părintelui Constantin Mardare. Slujba a fost săvârşită în Bi
În Duminica a 5-a din Post, mâine, 14 aprilie 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie în Parohia Rădeni, Protopopiatul
Suntem născuţi din iubire şi pentru iubire. Suntem născuţi spre a ne îngriji unii de soarta altora, spre a ne păsa, spre a mângâia, spre a ocroti. Căci viaţa se cere a fi ocrotită încă din pântecele mamei
În biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Bicaz, judeţul Neamţ, se va desfăşura miercuri, 17 aprilie 2019, cea de-a X-a ediţie a Concursului judeţean „Micii creştini”, dedicat elevilor din ciclul
Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” - Conţeşti din comuna Girov, judeţul Neamţ, în colaborare cu Şcoala Gimnazială „Prof. Gheorghe Dumitreasa” - Girov, a susţinut, în perioada 14 ianuarie - 26 martie
Anii de când sunt purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor (al „Mitropoliei de la Iaşi”, în limbaj uzual) au lăsat urme adânci în inima mea. Nu m-am gândit niciodată că voi deveni persoană
La sediul Protoieriei Oneşti, a avut loc luni, 8 aprilie 2019, şedinţa lunară cu preoţii. Diaconul Răzvan Brudiu, asistent universitar în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii „1 Decembrie
Zece parohii din Protopopiatul Roman au concurat în Proiectul naţional catehetic „Hristos: sufletul satului meu”, ediţia 2019. Astfel, aproximativ 760 de copii au scris eseuri, compuneri, poezii şi rugăciuni, au
Marţi, 9 aprilie 2019, în Protopopiatul Dorohoi, în cadrul Cercului pastoral numărul 3 „Sfântul Dumitru” - Dersca, la Parohia „Naşterea Maicii Domnului” din satul Străteni, comuna Lozna, a avut loc prima
La Casa de Cultură a Sindicatelor din Oneşti a avut loc marţi, 9 aprilie 2019, conferinţa cu tema „Postul, aflarea lui Hristos cel înviat”. Aceasta a fost susţinută de părintele Constantin
Conform rânduielii Bisericii noastre, în vinerea din săptămâna a V-a a Postului Mare, în toate locaşurile de cult se va săvârşi Denia Imnului Acatist. Despre profunzimea rugăciunii în sine, dar şi despre
Corala „Apostolii” a Arhiepiscopiei Iaşilor, formată din preoţii protopopiatelor 1 Iaşi, 2 Iaşi şi 3 Iaşi, dirijată de părintele Nichifor Hrestic, a fost prezentă ieri, 9 aprilie 2019, la Căminul de
Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Parohia Scărişoara, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, a fost gazda proiectului eparhial „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine”, desfăşurat cu
Duminica trecută, pe 7 aprilie 2019, voluntarii Colegiului „Sfântul Nicolae” au poposit la Parohia „Sfântul Nicolae” din satul Arama, comuna Coarnele Caprei, judeţul Iaşi, unde a avut loc a doua ediţie a pr
Suntem la vreme de postire, timp al primăverii duhovniceşti, potrivit cântărilor Triodului, în care postirea noastră nu se rezumă numai la a ne abţine de la anumite mâncăruri şi băuturi sau la ceea ce ne
Părintele profesor doctor Constantin Coman a susţinut duminică, 7 aprilie 2019, o conferinţă la Moineşti. Tot duminică, protosinghelul Amfilohie Brânză, duhovnicul Mănăstirii Diaconeşti, a vorbit la Bacău de
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a slujit în zilele de sâmbătă şi duminică la hramul Chiliei „Buna Vestire” a Schitului Lacu din Muntele Athos. De sărbătoarea Bunei
În data de 4 aprilie 2019, în Aula Magna a Institutului Pontifical Oriental din Roma, a avut loc prezentarea, în şedinţă publică, a tezei de doctorat „Rinascita esicasta nel ventesimo secolo romeno”
În Duminica a IV-a din post - a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul - (7 aprilie 2019), Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat slujba de sfinţire
În Duminica a IV-a din Postul Mare, a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit Sfânta Liturghie în Parohia „Naşterea Maicii Domnului” din municipiul
În Duminica a IV-a din Postul Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Buna Vestire” din Bacău. În aceeaşi zi, PS Părinte
„În vremea aceea, adunându-se mulțime de oameni, Iisus a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul prorocului Iona. Căci precum a fost
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina (†1920) s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, o localitate din provincia Tracia (astăzi în Turcia). Din botez a primit numele Anastasie. După primii ani de şcoală a


