Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Înfrângerea republicanilor la Midterms a dus la o nouă reconfigurare a puterii în Senatul şi Camera Reprezentanţilor din Statele Unite ale Americii. Implicaţiile rezultatului alegerilor pentru Congresul SUA se ext
Uniunea Europeană a activat mecanismul de schimb de informaţii privind securitatea aviaţiei, în urma unei serii de ameninţări care au afectat săptămâna trecută cel puţin 25 de zboruri de pasageri în
Reprezentanţa Comisiei Europene în România a anunţat că Regatul Unit şi Elveţia se vor alătura Erasmus+ începând cu anul 2027, când se va sărbători 40 de ani de la lansarea programului. „Extinderea pr
Google a anunţat că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi Gemini, asistentul său bazat pe inteligenţa artificială. Decizia vine după mai multe luni de critici din partea părinţilor, a şcolilor şi a
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române va organiza mâine, 10 noiembrie 2026, o sesiune comemorativă şi o expoziţie pentru a marca 80 de ani de la foametea din R.S.S.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează, în zilele de 13 și 14 noiembrie 2026, conferința națională cu participare internațională „De la Hărțuire și Abuz, Împreună spre Dialog
La începutul acestei săptămâni a început transferul obiectelor din patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, în contextul procesului de restaurare și consolidare a muzeului din Capitală.
Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani găzduiesc azi, 5 noiembrie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, semnată de Horea Paștina, membru fondator al gr
Muzeul Național de Istorie a României se va afla, în perioada 2028-2033, într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect care va fi finanțat cu 150 de milioane de euro. „Proiectul este finalizat şi î
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Caria și boala gingiilor, principalele motive pentru care pierdem dinții, au aceeași cauză: placa bacteriană, un strat fin și lipicios de microbi care se formează zilnic pe dinți. Ambele avansează încet și, de
Puține domenii ale medicinei s-au schimbat atât de vizibil în ultimii ani precum stomatologia. Cabinetul stomatologic de astăzi seamănă tot mai puțin cu cel din amintirile copilăriei. Esența schimbării nu stă
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Izvorul Tămăduirii, marea sărbătoare închinată Maicii Domnului, a adunat ieri la Mănăstirea Zosin peste 1.000 de credincioşi. La hramul mănăstirii botoşănene a slujit Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei,
Vasile Lupu s-a născut în anul 1593 şi a murit pe 28 martie 1661 la Istanbul. Ulterior, osemintele sale au fost aduse la Iaşi, fiind reînhumate în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, alături de
Cu prilejul împlinirii a 19 ani de arhierie ai Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, PS Calinic Botoşăneanul a editat volumul „Ofrandă la ceas aniversar”, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte
La Catedrala Arhiepiscopală din Roman s-a oficiat miercuri, 1 mai 2019, Sfânta Liturghie prilejuită de împlinirea a 19 ani de la hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim. Cu acest prilej,
De sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, astăzi, 3 mai 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Zosin din ju
În noaptea de Înviere, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a oficiat slujba Utreniei Sfintelor Paşti la Catedrala „Înălţarea Domnului” din Bacău, iar apoi a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala
Învierea Domnului, cea mai mare şi mai aşteptată sărbătoare a creştinilor, a fost serbată la Catedrala Mitropolitană din Iaşi de sute de credincioşi. Lumina Învierii a fost adusă de la Ierusalim şi a fost
Darurile pe care enoriaşii Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriilˮ - Canta din Iaşi le-au adus la biserică au ajuns la copiii săraci. Aceştia provin din familii cu o situaţie materială precară şi su
Familiile cu o situaţie materială precară au primit, în perioada 23-24 aprilie 2019, pachete cu alimente şi produse specifice Sfintelor Paşti din partea Mănăstirii Hadâmbu. Acţiunea filantropică s-a
Drumul pe care Mântuitorul Hristos l-a parcurs spre Golgota va fi rememorat la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi printr-o procesiune. În după-amiaza acestei zile, 25 aprilie 2019, de la ora 14:00, se va oficia
Pe data de 19 aprilie 2019, elevii claselor pregătitoare A, I B şi a III-a B de la Şcoala - Liceul Tehnologic „Ion Nistorˮ din Vicovu de Sus au participat la proiectul de activitate extracurriculară „Se apropie
La Centrul eparhial Roman, s-a desfăşurat luni, 22 aprilie 2019, evaluarea centrală a proiectelor câştigătoare la etapa pe protopopiat a Concursului naţional catehetic „Hristos: sufletul satului meuˮ.
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit, în după-amiaza zilei de marţi, 23 aprilie 2019, la Catedrala Episcopală din Huşi, slujba Deniei din Sfânta şi Marea Miercuri. Ierarhul Huşilor
În Sfânta şi Marea Vineri, în toate bisericile ortodoxe se săvârşeşte Denia Prohodului Domnului. Imnul care se cântă în cadrul acestei slujbe a fost tipărit pentru prima dată în ţara noastră pe 6
Drumul pe care Mântuitorul Hristos l-a parcurs spre Golgota va fi rememorat la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi printr-o procesiune. În după-amiaza zilei de joi, 25 aprilie 2019, de la ora 14:00, se va oficia
Credincioşii parohiilor „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elenaˮ - Chişcăreni şi „Sfântul Apostol Andreiˮ - Sat Nou, judeţul Botoşani, au trăit în perioada premergătoare sărbătorilor pascale clipe de
Zilele trecute, protopopiatele Săveni şi Hârlău şi-a desemnat câştigătorii în faza pe protopopiat a Concursului naţional catehetic „Hristos: sufletul satului meuˮ. În data de 16 aprilie 2019, la Muzeul
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit, în după-amiaza zilei de duminică, 21 aprilie 2019, prima Denie din Săptămâna Pătimirilor la Catedrala Episcopală din Huşi. După cum se arată
O nouă stemă oficială, formulată având ca bază imaginea scutului de tip triunghiular, reprezintă mai fidel misiunea şi statutul Episcopiei Huşilor. Episcopia Huşilor are o nouă stemă oficială, care
Pe 21 aprilie, în Duminica Floriilor, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voroneţ, al cărei hram istoric este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Pu
În Parohia „Sfântul Andrei Criteanulˮ, prin grija preotului paroh Gabriel Ichim-Radu, a avut loc duminică, 21 aprilie 2019, un concert prepascal de pricesne intitulat „Duminica la Floriiˮ. Manifestarea s-a
În Parohia Rădoaia, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, a fost instalat sâmbătă, 20 aprilie 2019, tânărul preot Cristian Bernacic, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul
Joi, 18 aprilie, părintele Iulian Sauciuc a trecut la cele veşnice, pe un pat de spital în urma unui accident rutier, care s-a produs marţi, 16 aprilie. Să-i păstrăm amintirea sa cu toţii ca pe o candelă
Corul academic „Byzantionˮ, dirijat de Adrian Sîrbu, oferă publicului iubitor de muzică bisericească ultimul albmul al grupului psaltic: Renaştearea muzicală a bizanţului românesc, CD înregistrat în 2018. Pr
„În vremea aceea, adunându-se mulțime de oameni, Iisus a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul prorocului Iona. Căci precum a fost
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina (†1920) s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, o localitate din provincia Tracia (astăzi în Turcia). Din botez a primit numele Anastasie. După primii ani de şcoală a


