Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Înfrângerea republicanilor la Midterms a dus la o nouă reconfigurare a puterii în Senatul şi Camera Reprezentanţilor din Statele Unite ale Americii. Implicaţiile rezultatului alegerilor pentru Congresul SUA se ext
Uniunea Europeană a activat mecanismul de schimb de informaţii privind securitatea aviaţiei, în urma unei serii de ameninţări care au afectat săptămâna trecută cel puţin 25 de zboruri de pasageri în
Reprezentanţa Comisiei Europene în România a anunţat că Regatul Unit şi Elveţia se vor alătura Erasmus+ începând cu anul 2027, când se va sărbători 40 de ani de la lansarea programului. „Extinderea pr
Google a anunţat că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi Gemini, asistentul său bazat pe inteligenţa artificială. Decizia vine după mai multe luni de critici din partea părinţilor, a şcolilor şi a
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române va organiza mâine, 10 noiembrie 2026, o sesiune comemorativă şi o expoziţie pentru a marca 80 de ani de la foametea din R.S.S.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează, în zilele de 13 și 14 noiembrie 2026, conferința națională cu participare internațională „De la Hărțuire și Abuz, Împreună spre Dialog
La începutul acestei săptămâni a început transferul obiectelor din patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, în contextul procesului de restaurare și consolidare a muzeului din Capitală.
Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani găzduiesc azi, 5 noiembrie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, semnată de Horea Paștina, membru fondator al gr
Muzeul Național de Istorie a României se va afla, în perioada 2028-2033, într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect care va fi finanțat cu 150 de milioane de euro. „Proiectul este finalizat şi î
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Caria și boala gingiilor, principalele motive pentru care pierdem dinții, au aceeași cauză: placa bacteriană, un strat fin și lipicios de microbi care se formează zilnic pe dinți. Ambele avansează încet și, de
Puține domenii ale medicinei s-au schimbat atât de vizibil în ultimii ani precum stomatologia. Cabinetul stomatologic de astăzi seamănă tot mai puțin cu cel din amintirile copilăriei. Esența schimbării nu stă
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Şcolile de vară sunt pentru toţi participanţii o ocazie bună de a îmbina cunoştinţele adunate într-o anumită perioadă cu practica oferită într-un cadru relaxant. În cazul copiilor de la Şcoala „Varlaam
Mănăstirea Eşanca din judeţul Botoşani îmbracă mâine, 19 iulie 2015, straie de sărbătoare. Acest moment coincide cu slujba Sfinţirii bisericii aşezării monahale şi a celorlalte clădiri din cadrul
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, de PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Mărăşti, Protopopiatul Bacău, a avut loc marţi, 14 iulie
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în perioada 15-22 iulie 2015, în Parohia Brătila I, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, se desfăşoară
Câteva zeci de copii din familii defavorizate din satul Fundu Tutovei, aflaţi în diferite situaţii de risc şi proveniţi din familii cu probleme socio-economice şi abandon familial, au participat timp de două
În Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Şendreni - Frumuşica, Protopopiatul Hârlău, judeţul Botoşani, se desfăşoară, în perioada 16-19 iulie 2015, Tabăra de zi „Voioşeii din Şendreni“.
Parohia Horodiştea din Protopopiatul Darabani, aflată în cea mai nordică localitate din ţară, organizează anul acesta cea de-a IV-a ediţie a Taberei din pridvorul satului în perioada 14.07.2015 - 19.07.2015.
Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ din Suceava, în colaborare cu Asociaţia MEREU TINERI, organizează şi în acest an o serie de activităţi cultural-educative pentru copii şi tineri, în perioada 27
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în perioada 23-26 iulie 2015 se organizează a VI-a ediţie a Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Moldova.
A fost un moment de rugăciune şi, în acelaşi timp, a fost un moment de mulţumire pentru tot ceea ce a făcut Mitropolitul Iosif pentru capitala Moldovei, realizari de care noi ne bucurăm astăzi: finalizarea Catedr
În perioada 15 iulie - 1 octombrie, Casa de oaspeţi „Sfântul Nicolae“ include pachetul turistic „Iaşul de odinioară“, destinat tuturor celor care doresc să facă o incursiune în istoria de altădată a
Herghelia Lucina din Obcinele Bucovinei a găzduit duminică, 12 iulie 2015, Festivalul Huţulilor, ediţia a VIII-a. Evenimentul a fost organizat de Primăria Moldova-Suliţa, judeţul Suceava, în parteneriat cu
Biserica şi Casa „Sfânta Lucia“ de la Mănăstirea „Sfânta Treime“ - Eşanca sunt completate armonios de Arhondaricul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul“. Lucrările de construcţie ale acestuia au
În localitatea Tăuteşti - Rediu, judeţul Iaşi, a fost comemorat sâmbătă, 11 iulie 2015, boierul Procopie Florescu, cel care a ridicat primul locaş de închinăciune din acest sat. Eruditul român şi-a
Încă de la începuturi, la Mănăstirea Eşanca a fost necesară ridicarea unei clădiri care să deservească nevoile noii obşti. Astfel, în anul 2008 au început lucrările de construcţie, după planurile
Vacanţa de vară este prilej de bucurie şi de recreere pentru tinerii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. În mai multe parohii sunt organizate numeroase activităţi în tinda bisericii. Parohia Pietrărie din Prot
A venit la Iaşi într-o vreme în care, după război, sărăcia şi lipsurile erau la ele acasă. Nu mai era tânăr când a pus piciorul în gara din Iaşi. Fusese episcop la Argeş, într-o eparhie bogată, peste
În perioada 5-10 iulie 2015, în parohia Urecheni, Protopopiatul Târgu Neamţ, s-a desfăşurat „Tabăra din pridvorul satului“, proiect susţinut de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Echipa tinerilor voluntari,
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, tinerii liceeni din Parohia Parava, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, au mers sâmbătă, 11 iulie 2015, într-un
În casa de prăznuire a Parohiei „Naşterea Maicii Domnului“ - Rogojeşti, Protopopiatul Dorohoi, a avut loc, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, un training catehetic, la care au
Biserica Mănăstirii Eşanca din judeţul Botoşani a fost rânduită pentru a fi locaş de închinăciune parohial. Transformarea în mănăstire de călugăriţe s-a realizat prin Decizia Sinodului Mitropolitan al
Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, a sfinţit duminică, 12 iulie 2015, biserica cu hramurile „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ şi „Sfântul Apostol Andrei“ din Parohia Gara Banca,
Duminică, 12 iulie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din satul Frătăuţii
„În vremea aceea, adunându-se mulțime de oameni, Iisus a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul prorocului Iona. Căci precum a fost
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina (†1920) s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, o localitate din provincia Tracia (astăzi în Turcia). Din botez a primit numele Anastasie. După primii ani de şcoală a


