Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Înfrângerea republicanilor la Midterms a dus la o nouă reconfigurare a puterii în Senatul şi Camera Reprezentanţilor din Statele Unite ale Americii. Implicaţiile rezultatului alegerilor pentru Congresul SUA se ext
Uniunea Europeană a activat mecanismul de schimb de informaţii privind securitatea aviaţiei, în urma unei serii de ameninţări care au afectat săptămâna trecută cel puţin 25 de zboruri de pasageri în
Reprezentanţa Comisiei Europene în România a anunţat că Regatul Unit şi Elveţia se vor alătura Erasmus+ începând cu anul 2027, când se va sărbători 40 de ani de la lansarea programului. „Extinderea pr
Google a anunţat că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi Gemini, asistentul său bazat pe inteligenţa artificială. Decizia vine după mai multe luni de critici din partea părinţilor, a şcolilor şi a
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române va organiza mâine, 10 noiembrie 2026, o sesiune comemorativă şi o expoziţie pentru a marca 80 de ani de la foametea din R.S.S.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează, în zilele de 13 și 14 noiembrie 2026, conferința națională cu participare internațională „De la Hărțuire și Abuz, Împreună spre Dialog
La începutul acestei săptămâni a început transferul obiectelor din patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, în contextul procesului de restaurare și consolidare a muzeului din Capitală.
Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani găzduiesc azi, 5 noiembrie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, semnată de Horea Paștina, membru fondator al gr
Muzeul Național de Istorie a României se va afla, în perioada 2028-2033, într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect care va fi finanțat cu 150 de milioane de euro. „Proiectul este finalizat şi î
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Caria și boala gingiilor, principalele motive pentru care pierdem dinții, au aceeași cauză: placa bacteriană, un strat fin și lipicios de microbi care se formează zilnic pe dinți. Ambele avansează încet și, de
Puține domenii ale medicinei s-au schimbat atât de vizibil în ultimii ani precum stomatologia. Cabinetul stomatologic de astăzi seamănă tot mai puțin cu cel din amintirile copilăriei. Esența schimbării nu stă
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Din această convingere s-a desfăşurat în perioada 3-5 iulie 2015, la Flămânzi, judeţul Botoşani, prima tabără organizată de filiala Flămânzi a Asociaţiei Tineretul Ortodox din România (ATOR). Evenimentul
Ieri, 7 iulie 2015, de la ora 14:00, la Castelul Miclăuşeni din judeţul Iaşi, Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a lansat cartea „Teologie ortodoxă şi ştiinţă. Conflict, indiferenţă,
În perioada 29 iunie - 4 iulie 2015, la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a avut loc prima tabără pentru copi
Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit duminică, 5 iulie 2015, Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“ din Parohia Schineni. Eve
Organizat sub forma unei competiţii de înot, Swimathon Iaşi a reunit în acest an 23 de cauze locale, peste 270 de înotători şi peste 1.000 de susţinători care au ales să se implice în atragerea
În perioada 3-5 iulie 2015, la „Casa Sebastian“ a Mănăstirii Sihăstria Putnei a avut loc team building-ul angajaţilor de la Colegiul „Sfântul Nicolae“. Cei 28 de participanţi au fost însoţiţi de
Iaşul este capitala culturii româneşti. Un oraş al marilor iubiri, al marilor idei, al Marii Uniri. Un oraş al primului spectacol de teatru în limba română, al primului orologiu din
Singura biserică din Eparhia Romanului şi Bacăului ocrotită de Sfântul Atanasie Atonitul, aflată la Schitul Frumoasa, şi-a serbat hramul duminică, 5 iulie 2015, în prezenţa a peste o mie de pelerini. Sfânta Li
Zi de mare sărbătoare în comuna Valea Glodului a judeţului Suceava, unde duminică au fost prezenţi 2 ierarhi, zeci de preoţi şi sute de credincioşi la resfinţirea bisericii Parohiei „Sfântul Ierarh
Credincioşii din satele comunei Sănduleni, judeţul Bacău, şi din împrejurimi au participat sâmbătă, 4 iulie 2015, la slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică din Verşeşti. Locaşul de închinăc
În perioada 5-10 iulie 2015, Parohia ortodoxă misionară Urecheni, din Protopopiatul Târgu Neamţ, găzduieşte tabăra pentru copii şi tineri patronată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi coordonată de Marian
Ieri, 6 iulie 2015, a debutat cea de-a IV-a ediţie a Atelierului de formare pentru tinerii preoţi hirotoniţi din Arhiepiscopia Iaşilor. De la primele ore ale dimineţii, cei 19 participanţi l-au avut în mijlocul
Purtătoare a unei importante tradiţii în privinţa muzicii psaltice de factură bizantină, prin mari reprezentanţi precum Nichifor Cantuniari, Ioniţă Pralea şi Dimitrie Suceveanu, capitala Moldovei va fi gazdă
Era nevoie de preoţi care să aline şi să înveţe. Aşa a fost transferat ieromonahul Nicodim de la schitul său la Parohia Schitu Frumoasa, din judeţul Bacău. Nu a stat foarte mult în această parohie, dar în
În contextul împlinirii a 40 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Nicodim Măndiţă, unul dintre cei mai cunoscuţi călugări misionari din Moldova, la Mănăstirea Agapia s-a săvârşit, sâmbătă, 4
Promoţia 2011-2015 a absolvenţilor Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a participat ieri, 5 iulie 2015, la cursul festiv de încheiere a anilor de studiu, în cadrul căruia a avut
Cercul pastoral-misionar Numărul 1 „Sfântul Voievod Neagoe Basarab“ al Protopopiatului Piatra Neamţ s-a reunit joi, 2 iulie 2015, la Biserica „Sfântul Ioan“ - Domnesc din Piatra Neamţ. Cu acest prilej, pr.
În Duminica a 5-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi, iar IPS Pimen,
Sărbătoarea Sfântului Ştefan cel Mare a adus Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Chişcăreni, Protopopiatul Săveni, o deplină bucurie, căci, în timpul Sfintei Liturghii, în locaşul de cu
Biserica noastră îl pomeneşte mâine, 5 iulie 2015, pe Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul. Acest sfânt va fi cinstit în mod deosebit la Schitul Pocrov al Mănăstirii Neamţ, viaţa sa pustnicească fiind mereu îns
În ziua pomenirii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, joi, 2 iulie 2015, în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului s-au desfăşurat o serie de manifestări religioase şi misionare. Un eveniment deosebit s-a
La ceas de Vecernie, biserica ieşeană închinată Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost gazdă primitoare pentru un concert de muzică psaltică, moment ce a încununat ziua de hram a bisericii
Pomenirea Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt pe 2 iulie a adus la Mănăstirea Putna mii de credincioşi din ţară şi din străinătate, majoritatea purtând cu drag frumoasele costume populare din
Pentru parohia tânără din Timuş, judeţul Botoşani, vara a debutat cu un început de poveste în care sufletele tinere din trei sate învecinate - Timuş, Panaitoaia şi Dimitrie Cantemir - au participat, timp de
„În vremea aceea, adunându-se mulțime de oameni, Iisus a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul prorocului Iona. Căci precum a fost
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina (†1920) s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, o localitate din provincia Tracia (astăzi în Turcia). Din botez a primit numele Anastasie. După primii ani de şcoală a


