Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condiţiile în care preţurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de
Ceremonii militare şi religioase au fost organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din ţară, în bazele în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi î
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma recentelor incidente grave, a decis vineri mai multe măsuri urgente în
Viteza medie de download, în România, a ajuns în 2025 la 482 Mbps pentru internetul fix prin cablu (+8% față de 2024), respectiv la 68 Mbps pentru internetul mobil (+17% față de 2024), în anul 2025, conform
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Credincioşii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Isverna, judeţul Mehedinţi, au trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească duminică, 1 iulie. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către
Biserica cu hramul „Buna Vestire” din Râmnicu Vâlcea, cunoscută şi ca Biserica Maica Domnului, a fost construită în anul 1747, pe temelia altei biserici din timpul lui Mircea cel Bătrân, cel care a numit
Credincioşii din Mitropolia Olteniei au împărtăşit în aceste zile bucurii duhovniceşti, primind arhiereşti binecuvântări cu prilejul sfintelor slujbe de hram şi vizitelor pastorale împlinite de arhiereii
Cea mai veche formă de organizare a vieții umane, cea mai veche instituție și cea mai importantă pentru destinul unui popor, izvorul vieții, celula primordială a societății, este „familia”. În sânul
Arhiepiscopia Râmnicului, în parteneriat cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi Centrul de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României „General Paul Teodorescu”, cu sediul la
De praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, mai multe locaşuri din Mitropolia Olteniei îşi vor sărbători hramul. Printre acestea, Biserica „Sfinţii Apostoli” din Craiova este cunoscută ca fiind una
Prăznuirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel adună mulţime de credincioşi la rugăciune, pilda celor doi verhovnici aducând folos duhovnicesc celor care le aduc cinstire. Cu acest prilej, aducem şi noi
Facultatea de Teologie din Craiova şi-a completat de săptămâna aceasta corpul profesoral cu doi lectori universitari la materiile teologie dogmatică şi studiul Noului Testament. Evenimentul academic a avut loc la
Parohia Mierlești, comuna Bărbătești, judeţul Vâlcea, a găzduit săptămâna aceasta întâlnirea preoților din cadrul Cercului pastoral Horezu I. Întâlnirea a debutat cu Taina Sfântului Maslu, la finalul
Parohia „Sfinții Martiri Brâncoveni” organizează în data de 8 iulie a.c. licitație în vederea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica fresco, pentru biserica parohială cu hramul „Sfinţii Martiri
Ziua de 26 iunie a avut o semnificaţie aparte pentru credincioşii din Mitropolia Olteniei. Cu acest prilej, alături de soldaţii Armatei Române, sute de olteni s-au adunat în centrele istorice de la Craiova şi
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului organizează, în parteneriat cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi Centrul de Cercetare al
Mai multe parohii din Mitropolia Olteniei au marcat Ziua naţională a iei. La Craiova, cursurile Şcolii de vară „EduLife” de la Parohia Harşu au adăugat noi activităţi interactive, tinerii înscrişi
În Duminica a 4-a după Pogorârea Sfântului Duh, două mănăstiri din Mitropolia Olteniei şi-au serbat ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Cu prilejul prăznuirii slăvitei
Studenţii din anii terminali de la Facultatea de Teologie din Craiova, secţiile Teologie pastorală, Arte vizuale şi din cadrul programului de masterat, vor susţine săptămâna viitoare examenele de diplomă.
Marile instituții ale țării noastre se străduiesc să reamintească poporului și lumii întregi că anul acesta se împlinește un veac de la cele mai profunde evenimente istorice ale neamului nostru românesc, și
Tinerii Parohiei „Sfântul Nicolae”-Brânduşa din Craiova au participat săptămâna trecută la o nouă întâlnire catehetică. Subiectul întâlnirii a fost unul deosebit: Despre Apocalipsă -
Praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul va fi cinstit mâine, 24 iunie, în mai multe biserici de mir şi mănăstiri din Mitropolia Olteniei. Între acestea se numără şi Mănăstirea Icoana din judeţul
Centrul eparhial din Râmnicu-Vâlcea a găzduit, joi, 21 iunie, sărbătoarea iei, simbolul identității și creativității spațiului românesc. Activităţi similare, dedicate acestui important simbol
Asociația Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului a organizat o nouă sesiune de studiu biblic. Subiectul abordat a fost pericopa din Sfânta Evanghelie de la Matei, cap.
Mai multe parohii şi centre de zi din Arhiepiscopia Craiovei au început din această lună activitățile de vacanță cu tinerii. Prin strădania preoţilor şi voluntarilor, fiecare grup de tineri împleteşte
Filarmonica „Oltenia” din Craiova pregăteşte pentru data de 27 iunie un concert aniversar dedicat părintelui arhidiacon Alexandru Racu. Concertul va fi susţinut de Corala Academică a instituţiei, sub bagheta di
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, sub îndrumarea Sectorului de învățământ și activități cu tinerii, în perioada postului Sfinților
Biserica „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana”-Harşu din Craiova găzduieşte de săptămâna aceasta cea de-a VI-a ediţie a Şcolii de vară. Activitatea se desfăşoară pe durata a două săptămâni, fiind
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe


