Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condiţiile în care preţurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de
Ceremonii militare şi religioase au fost organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din ţară, în bazele în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi î
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma recentelor incidente grave, a decis vineri mai multe măsuri urgente în
Viteza medie de download, în România, a ajuns în 2025 la 482 Mbps pentru internetul fix prin cablu (+8% față de 2024), respectiv la 68 Mbps pentru internetul mobil (+17% față de 2024), în anul 2025, conform
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Arhiepiscopia Râmnicului organizează luni, 23 octombrie, ora 17:00, în Sala „Iosif Episcopul” a Casei „Sfântul Ierarh Calinic”, evenimentul prilejuit de lansarea cărții „Râmnicul meu”. Lucrarea
Marți, 17 octombrie, amfiteatrul Universității „Constantin Brâncoveanu” din Râmnicu Vâlcea a găzduit Simpozionul „Viitorul îți aparține!”, în cadrul căruia au fost dezbătute teme privitoare la
Centrul pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile” din Craiova, coordonat de Asociația „Vasiliada”, a marcat în această săptămână Ziua internațională a persoanelor fără adăpost prin diverse
Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” - Comoșteni, Protoieria Băilești, din comuna Gângiova, județul Dolj, a avut bucuria ca, la data de 13 octombrie, un grup de preșcolari de la grădinița din
La împlinirea a patruzeci de ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, s-a ridicat în satul său natal Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Suiești, replic
Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova a primit, la finele săptămânii trecute, vizita mai multor clase de elevi de la Şcoala Nr. 2 „Traian”, din Craiova. Copiii au fost însoţiţi de pr.
Parohia Strâmba-Jiu, din Protopopiatul Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj, a devenit loc de pelerinaj pentru mai mulţi credincioşi de la Biserica Obedeanu din Craiova, care au poposit aici sâmbătă, 14 octombrie, cu
Mănăstirea Popânzăleşti, ctitorie a Sfântului Ierarh Calinic pe meleaguri doljene, şi-a prăznuit ocrotitoarea sâmbătă, de hramul Cuvioasei Parascheva. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită
În Duminica a 21-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul Bisericii „Intrarea în biserică a Maicii
Viaţa judeţului Vâlcea a gravitat mereu în jurul Râmnicului, un „giuvaier de orăşel”, cum îl descria la începutul secolului XX Nicolae Iorga. Cât priveşte originea acestui toponim, majoritatea cercet
Grupul de copii „Glasuri cristaline”, coordonat de prof. Iuliana Manda, cadru didactic de religie, şi de compozitorul Cristian Alivej, a cântat în deschiderea Festivalului Elenismului din România. Evenimentul a
Elevi din mai multe clase de la Școala nr. 2 din Craiova, însoțiți de pr. prof. Paulian Bălașa, au vizitat vineri, 13 octombrie, Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova. Evenimentul a avut
Mai mulţi credincioşi din Parohia „Sfinţii Împăraţi” - Obedeanu din Craiova, însoţiţi de preotul paroh Marian Pigulea, vor fi prezenţi astăzi la hramul bisericii parohiale din localitatea Strâmba-Jiu,
Astăzi se împlinesc 100 de ani de la luptele de la Podul Jiului din Primul Război Mondial. Cu acest prilej, autorităţile din judeţul Gorj organizează o serie de manifestări culturale menite să readucă în
Sărbătoarea Preacuvioasei Parascheva adună astăzi mulţime de credincioşi în bisericile şi mănăstirile din întreaga ţară. Între locaşurile de închinare din Mitropolia Olteniei care îşi sărbătoresc
În cadrul proiectului „Iubirea de aproapele meu”, coordonat de Zenovia Zamfir, membră a Ligii Femeilor Creştin-Ortodoxe Vâlcea, au fost vizitați săptămâna aceasta beneficiarii Centrului de îngrijire și
Parohia Foleștii de Jos a găzduit marţi, 10 octombrie, întâlnirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Horezu II. Activitatea a debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, fiind continuată de
Piaţa Mihai Viteazul din Craiova a găzduit miercuri, 10 octombrie, o ceremonie militar-religioasă prilejuită de repatrierea Detaşamentului de Apărare Antiaeriană generat de Batalionul 205 Apărare Antiaeriană
Preoţii din Protopopiatul Târgu Cărbuneşti au încheiat săptămâna aceasta şirul conferinţelor pastoral-misionare din Arhiepiscopia Craiovei. Întâlnirea a fost marcată de prezenţa Înaltpreasfinţitului
Primele amintiri despre personalitatea Mitropolitului cărturar Nestor Vornicescu sunt legate de un episod din viața academicianului C.S. Nicolăescu-Plopșor (1900-1968), fondatorul Institutului de Științe Umane din
Grădiniţa „Floare de colţ” din Craiova va fi sfinţită joi, 12 octombrie. Slujba va fi săvârşită de un sobor de preoţi de la Centrul eparhial, sub protia pr. Viorel Vlăducu, inspector în cadrul Sectorului
Elevii Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova au luat parte în această perioadă la mai multe evenimente cultural-educative, organizate de conducerea şcolii. Astfel, săptămâna trecută,
Cea de-a IV-a conferinţă pastoral-misionară de toamnă din Arhiepiscopia Craiovei a reunit luni, 9 octombrie, preoţii din Protoieria Băileşti, judeţul Dolj, sub egida „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi
Biserica cu hramul „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Drobeta-Turnu Severin a fost târnosită, duminică, 8 octombrie. Slujba de sfinţire a locaşului de închinare şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de un
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe


