Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condiţiile în care preţurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de
Ceremonii militare şi religioase au fost organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din ţară, în bazele în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi î
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma recentelor incidente grave, a decis vineri mai multe măsuri urgente în
Viteza medie de download, în România, a ajuns în 2025 la 482 Mbps pentru internetul fix prin cablu (+8% față de 2024), respectiv la 68 Mbps pentru internetul mobil (+17% față de 2024), în anul 2025, conform
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
După o lungă suferinţă, cauzată de o boală nemiloasă, a plecat la Domnul părintele Marian Marinescu, preot slujitor la Biserica „Ziua Crucii”-Rovine din Craiova. Slujba de prohodire a fost oficiată
Sfântul Ierarh Antim Ivireanul (1650-1716) a fost unul dintre cei mai vrednici ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, păs- torind în Țara Românească pe vremea domnitorilor Constantin Brâncoveanu, Șerban
Arhiepiscopia Râmnicului a găzduit în această perioadă mai multe evenimente premergătoare praznicului Sfântului Antim Ivireanul. Astfel, duminică, 24 septembrie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie,
Membrele Ligii Femeilor Creştin Ortodoxe Vâlcea au vizitat săptămâna trecută copiii de la Centrul „Ana” din Râmnicu Vâlcea. Cu acest prilej au fost desfășurate mai multe activități social-educative, prin
24 de elevi de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova au participat săptămâna trecută la activităţile dedicate proiectului „Patrimoniu funerar - tradiţie, memorie, identitate”. Derulat de echipa
Profesorii de religie din judeţul Dolj s-au întrunit sâmbătă, 23 septembrie, în cadrul consfătuirilor de toamnă. Activitatea, coordonată de prof. Iuliana Gheorghe, inspector de specialitate, s-a desfăşurat în
Sala Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea a găzduit sâmbătă, 23 septembrie, concertul vocal-instrumental „De prin lume adunate...”, în interpretarea formației vocal-instrumentale a
În Duminica a 18-a după Rusalii („Pescuirea minunată”, Luca 5, 1-11), 24 septembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie şi
Instituţiile Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD) din ţară s-au întrunit în conferinţă de lucru, la Craiova, în perioada 21-22 septembrie. Activitatea academică a fost găzduită de Centrul
Credincioşii din zona Izvoru-Dranovăţu, comuna Găneasa, s-au bucurat, alături de părintele Constantin Neacşa, săptămâna trecută, de pelerinajul organizat pentru începutul de an şcolar la mănăstirile de la
Miercuri, 20 septembrie 2017, în fața Prefecturii Râmnicu-Vâlcea a fost așezat bustul Păstorului Eparhiei Râmnicului din perioada 1705-1708, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Evenimentul
În urma şedinţei Permanenţei Consiliului eparhial al sfintei Arhiepiscopii a Craiovei din data de 15 septembrie, s-a hotărât scoaterea la concurs a postului de preot paroh la Parohia Perişoru Vechi, Protoieria
Parohia Chicioara din Protopopiatul Râmnicu Vâlcea a găzduit o nouă întâlnire a Cercului pastoral-misionar „Băile Olănești”. La începutul întâlnirii au fost săvârşite o slujbă de Te Deum și un
Centrul catehetic pentru adulți „Sfântul Ioan Botezătorul” din Râmnicu Vâlcea, coordonat de către părintele protoiereu Nicolae Proteasa, împlinește în fiecare săptămână misiunea de așezare a
Miercuri, 27 septembrie, ora 19:00, în sala Filarmonicii „Oltenia” va avea loc un concert caritabil, cu strângere de fonduri pentru Diana Cazan şi Emanuel Mironescu, doi tineri cu grave probleme de vedere, care
Universitatea din Craiova organizează, în zilele de 21-22 septembrie, prima Conferinţă Naţională a Instituţiilor Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat. Deschiderea oficială a conferinţei a avut loc,
La început de an şcolar, Arhiepiscopia Râmnicului a oferit rechizite pentru 2.719 elevi, în valoare de circa 79.220 lei, informează site-ul arhiepiscopiaramnicului.ro. Activitatea a fost organizată la nivelul
Municipiul Râmnicu Vâlcea a primit miercuri, 20 septembrie, titlul de „capitală a tipografilor”. Evenimentele organizate cu acest prilej au început de la ora 10:00, în fața Prefecturii Râmnicu Vâlcea, unde a
Biserica este chemată să facă misiune acolo unde întâlnește omul. Modelul Domnului Iisus Hristos Care a intrat atât în sinagogă și în templu, cât și în casele vameșilor, fariseilor și femeilor
Biserica „Ziua Crucii” din Craiova a găzduit la începutul acestei săptămâni o nouă întâlnire catehetică. Tema de discuţie a fost „Pilda de viaţă şi sfinţenie a Sfintei Cuvioase Melania Romana”.
Sub genericul „Iubirea de aproapele meu”, membrele Ligii Femeilor Ortodoxe din Râmnicu Vâlcea au organizat săptămâna trecută o nouă acţiune caritabilă la Centrul de Asistenţă Medico-Socială din
Sala Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea găzduieşte sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 18:00, concertul vocal-instrumental „De prin lume adunate...”, în interpretarea formației vocal-instrume
Arhiepiscopia Craiovei, prin centrele sociale „Best Life” și „Aripi de Lumină”, se alătură unui nou proiect cultural al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, intitulat „CRESC - Cultivăm
Profesorii de religie din judeţul Gorj s-au întrunit joi, 14 septembrie, în Amfiteatrul Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Târgu Jiu în cadrul consfătuirii metodico-pedagogice anuale. Reuniţi în
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe


