Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condiţiile în care preţurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de
Ceremonii militare şi religioase au fost organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din ţară, în bazele în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi î
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma recentelor incidente grave, a decis vineri mai multe măsuri urgente în
Viteza medie de download, în România, a ajuns în 2025 la 482 Mbps pentru internetul fix prin cablu (+8% față de 2024), respectiv la 68 Mbps pentru internetul mobil (+17% față de 2024), în anul 2025, conform
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Şcoala de vară „Artă, Cultură, Spiritualitate” (ACS), organizată de Facultatea de Teologie din Craiova, în cadrul proiectului naţional de finanţare „Rosse”, a început săptămâna aceasta prin mai multe
Ca de fiecare dată în prag de an școlar, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” se profilează ca principal partener în procesul de educație. Numărul mare de parteneriate încheiate cu diverse
Praznicul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” a fost cinstit în chip deosebit la Mănăstirea Cămărăşeasca, în judeţul Gorj. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită aici de
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit duminică, 27 august, slujba de sfințire a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Parohia Mărgineni,
Facultatea de Teologie din Craiova a început luni, 28 august, cursurile Şcolii de vară „Artă, Cultură, Spiritualitate”. Organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Sâmbătă, 26 august, PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Cârjei din Episcopia Severinului şi Strehaiei. În cadrul
Cu binecuvântarea IPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în data de 24 august au continuat acțiunile social-filantropice inițiate de către Biroului eparhial de catehizare a rromilor din Arhiepiscopia
În contextul împlinirii a 100 de ani de la desfăşurarea luptelor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz din Primul Război Mondial, în localitatea Muscelu din judeţul Vrancea a avut loc un ceremonial
Asociația Vasiliada, alături de centrele sociale „Best Life” și „Aripi de Lumină”, aflate în grija Arhiepiscopiei Craiovei, sunt pentru al treilea an consecutiv parteneri la cel mai mare festival de artă a
În Duminica a 12-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Motru II, Protoieria
În perioada 21 august - 3 septembrie 2017 se desfăşoară în localitatea Rânca, judeţul Gorj, Simpozionul Internaţional de Pictură. La deschiderea ediţiei au participat Adrian Tudor, viceprimarul municipiului
Biserica „Sfântul Nicolae”-Brândușa din Craiova demarează acțiunea de colectare de jucării pentru ediția a VIII-a a evenimentului caritabil „Târgul jucăriilor”. Evenimentul se va desfășura în data de
Facultatea de Teologie din Craiova desfăşoară, cu binecuvântarea IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, prima ediţie a Şcolii de vară „Artă, cultură şi spiritualitate”. Astfe
Cu 10 ani în urmă, în cadrul Mănăstirii Jitianu de lângă Craiova, într-o zi însorită de august, după Sfânta Liturghie, tinerii prezenți au fost îndrumați de subsemnatul pentru a rămâne
Luna august este dedicată în acest an activităţilor comemorative - 100 de ani de la împlinirea cuvintelor „Pe aici nu se trece! - Oituz, Mărăşti, Mărăşeşti”. Acţiunile militare din timpul
Marţi, 22 august, s-au împlinit 100 de ani de la trecerea la cele veşnice a Ecaterinei Teodoroiu. Cu acest prilej, eroina neamului nostru a fost omagiată în mod deosebit de gorjeni printr-o serie de activităţi
Parohia Jiblea Veche din Protopopiatul Călimănești, judeţul Vâlcea, a organizat în perioada 1-15 august cea de-a doua ediţie a Şcolii de vară. Astfel, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, copii
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a instalat un nou preot pentru Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul Gornovița, comuna Balta, în persoana teologului
Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” a găzduit joi, 24 august, lansarea volumului „Jurnalism. O artă efemeră?”, autor Corneliu D. Zeana. Născut la data de 11 aprilie 1939 la Râmnicu-Vâlcea,
Arhiepiscopia Râmnicului oferă, în cadrul Editurii Praxis, un nou număr al revistei „Martyria. Revistă de teologie și spiritualitate ortodoxă”. Noul număr oferă spre lectură, în cadrul celor şase
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează în această perioadă, în cadrul proiectului „Biblioteca din Vacanță”, un atelier de public speaking, destinat elevilor din ciclurile
În fiecare vară, luna august aduce la Târgu-Jiu oaspeţi distinşi din ţară şi din străinătate, reprezentanţi ai frumoaselor noastre tradiţii populare româneşti. Astfel, în cadrul Festivalului
La Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului, cu binecuvântarea și sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, a apărut volumul „Ava Teofil, ostașul lui Hristos de pe Taborul Argeș
În perioada vacanţei de vară, tinerii din centrele de zi, coordonate de eparhii, precum şi membrii grupurilor parohiale de tineret au luat parte la diferite activităţi şi programe recreative. În acest sens,
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe


