Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condiţiile în care preţurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de
Ceremonii militare şi religioase au fost organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din ţară, în bazele în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi î
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma recentelor incidente grave, a decis vineri mai multe măsuri urgente în
Viteza medie de download, în România, a ajuns în 2025 la 482 Mbps pentru internetul fix prin cablu (+8% față de 2024), respectiv la 68 Mbps pentru internetul mobil (+17% față de 2024), în anul 2025, conform
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Pentru al patrulea an consecutiv, în Postul Adormirii Maicii Domnului, membrele Ligii Femeilor Ortodoxe din Râmnicu Vâlcea au participat la un pelerinaj la mănăstirile Dintr-un Lemn şi Surpatele, pe urmele Doamnei
Parohia Valea Bisericii - Orlești din Protoieria Drăgășani a organizat în perioada 1-31 iulie cea de-a treia ediție a Școlii de vară „Sfântul Evanghelist Luca”. Alături de Asociația „Hrană pentru trup
Parohia Tismana-Sohodol, Protopopiatul Târgu Jiu Nord, judeţul Gorj, organizează la sfârşitul acestei luni licitaţie pentru restaurarea picturii din Biserica „Sfinţii Arhangheli”. Lucrarea însumează 530 mp,
Credincioşii craioveni sunt aşteptaţi începând din această seară la praznicul Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, unul dintre ocrotitorii Catedralei Mitropolitane din Cetatea
Centrul de restaurare, conservare patrimoniu și vizualizare al Arhiepiscopiei Craiovei a găzduit marți, 8 august, un moment festiv prilejuit de împlinirea a 10 ani de la înființarea Grupului „Tinerii Maicii
Începutul lunii august a coincis în acest an, la Târgu Jiu, cu deschiderea Simpozionului internaţional de sculptură din cadrul Atelierelor „Brâncuşi”. Organizatorii manifestărilor au ales de această dată
Parohia Jiblea-Veche din Protopopiatul Călimănești, judeţul Vâlcea, găzduieşte în perioada 1-15 august cea de-a doua ediţie a Şcolii de vară. Activitatea, intens susţinută de preotul paroh şi de numeroși o
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova a găzduit săptămâna trecută cea de-a doua întâlnire educativă în cadrul activităţii „Clubul de lectură”. Au participat elevi de la
Tinerii din Grupul parohial al Bisericii „Sfântul Nicolae”-Brânduşa din Craiova au vizitat săptămâna trecută Mănăstirea Jitianu. Însoţiţi de părintele coordonator, Gabriel Sorescu, membrii grupului au
Arhiepiscopia Craiovei organizează examen de capacitate preoţească, sesiunea septembrie 2017. Perioada de susţinere a probelor este 26-27 septembrie 2017, locaţia fiind Centrul de restaurare, conservare, patrimoniu
Mănăstirea Lainici a adunat duminică, 6 august, de praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, mii de credincioşi, veniţi la închinare cu prilejul hramului. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită
Praznicul „Schimbarea la Faţă a Domnului”, pe care l-am sărbătorit pe 6 august, poartă cu sine înţelesuri şi pilde duhovniceşti de mare profunzime teologică. Ne vom opri în cele ce urmează asupra
Biblioteca din Vacanță, program recreativ organizat neîntrerupt de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din 2009 până în prezent, include, pentru ediția actuală, cursurile de dans. Desfășurat
Urmând o tradiţie deja îndătinată, mii de credincioşi sunt aşteptaţi duminică, 6 august, la Mănăstirea Lainici din judeţul Gorj, de praznicul „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos“. La
Sala „Iosif Episcopul” a Casei „Sfântul Ierarh Calinic” din cadrul Centrului eparhial din Râmnic a găzduit, la începutul acestei săptămâni, Memorialul „Preotul Dumitru Bălașa - Patriarhul de
În Arhiepiscopia Râmnicului au continuat şi în această săptămână acțiunile social-filantropice şi de catehizare dedicate credincioşilor de etnie rromă. Prin implicarea pr. inspector Daniel Buda au fost
La Catedrala Episcopală din Turnu Severin se va săvârşi în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, în fiecare seară, după slujba Vecerniei, Paraclisul Maicii Domnului. Această sfântă slujbă este o
Parohia Hurezani I, din Protopopiatul Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, organizează în ziua de 20 august licitaţie pentru pictura bisericii filie cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din satul
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a găzduit săptămâna aceasta o întâlnire de lucru a elevilor Colegiului Național „Carol I” din Craiova care s-au înscris în competiția Euroscola
Monahul Dimitrie Nicolăescu a fost prohodit în biserica Mănăstirii Vodiţa de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Au slujit Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a inițiat la începutul acestei săptămâni un nou proiect estival dedicat elevilor din ciclurile primar și gimnazial. Astfel, mai mulți voluntari din cadrul Un
La finele săptămânii trecute, sâmbătă, 29 iulie, cu prilejul Zilei Imnului Naţional, la Râmnicu Vâlcea au fost organizate o serie de manifestări cultural-religioase, care au amintit de contextul istoric
Preotul Ion Iagăru de la Spitalul Municipal Caracal, alături de maica Eufrosina Stanciu, stareţa Mănăstirii Brâncoveni, şi de Ion Dumitrescu din municipiul Piteşti, a demarat săptămâna trecută o iniţiativă
Grupul parohial de tineri de la Biserica „Sfântul Nicolae”-Brânduşa s-a întrunit săptămâna trecută, pentru o nouă activitate, în curtea sfântului locaş de închinare. În mijlocul participanţilor la
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe


