Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condiţiile în care preţurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de
Ceremonii militare şi religioase au fost organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din ţară, în bazele în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi î
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma recentelor incidente grave, a decis vineri mai multe măsuri urgente în
Viteza medie de download, în România, a ajuns în 2025 la 482 Mbps pentru internetul fix prin cablu (+8% față de 2024), respectiv la 68 Mbps pentru internetul mobil (+17% față de 2024), în anul 2025, conform
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Arhiepiscopia Craiovei organizează în perioada 19-20 septembrie 2016 o nouă sesiune pentru examenul de capacitate preoţească. Evaluarea se adresează fiilor duhovniceşti ai Mitropoliei Olteniei, absolvenţi de stud
Praznicul Înălţării Sfintei Cruci a adus bucurie în rândul noilor absolvenţi ai Facultăţii de Teologie din Craiova. Cu acest prilej, împreună cu părinţii profesori, părinţii, rudele şi prietenii, tinerii
Parohia Zăvoieni a găzduit luni, 12 septembrie, lucrările Cercului pastoral Măciuca, din Protopopiatul Drăgăşani. Întrunirea a debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, fiind continuată de susținerea
Arhiepiscopia Râmnicului în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului, Academia Oamenilor de Știință din România, Academia Națională de Știință din Georgia, Centrul de Studii şi Cercetări Religioase şi
Sala „Iosif Episcopul” din cadrul Așezământului Cultural „Sfântul Ierarh Calinic” găzduiește vineri, 16 septembrie, de la ora 11:00, manifestările dedicate celei de-a XXIV-a ediții a
De praznicul Sfintei Cruci, parohienii din cartierul craiovean Rovine au venit în număr mare la Sfânta Liturghie. Biserica parohială, închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Înălţării
Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova şi-a redeschis porţile după 18 ani de întrerupere a activităţii. Evenimentul a avut loc luni, 12 septembrie, în prezenţa Înaltpreasfinţitului
Parohia vâlceană Titești a găzduit în data de 5 septembrie întâlnirea preoţilor arondați Cercului pastoral „Loviștea”. După săvârșirea Sfintei Liturghii, pr. Viorel Tudor a susținut tema „Viața și
Membrii grupului de tineri de la Paraclisul „Sfântul Gheorghe Vechi” din Craiova au luat parte la finele acestei săptămâni la o nouă activitate catehetică. Sub coordonarea diaconului Iulian Cravcenko, elevii
Prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioşii Parohiei Nicolae Bălcescu din Episcopia Severinului şi Strehaiei. După o aşteptare de 117 ani, în duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, a avut loc aici
Majoritatea şcolilor şi liceelor din cuprinsul Mitropoliei Olteniei au întâmpinat noul an şcolar cu tradiţionala slujbă de binecuvântare. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Profesorii de religie din Mehedinţi s-au întâlnit în data de 9 septembrie la Centrul Cultural „Sfântul Ioan Gură de Aur”, pentru a discuta despre ora de religie. Profesorii de religie au primit binecuvântarea
În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, 11 septembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a
Credincioşii orşoveni şi din împrejurimi au luat parte vineri, 9 septembrie, la bucuria duhovnicească prilejuită de unul dintre hramurile Mănăstirii „Sfânta Ana” din Orşova. În ziua praznicului s-au săvâ
În perioada 1-4 a lunii septembrie, Arhiepiscopia Craiovei a fost reprezentată la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din toată lumea (ITO) de la București de 80 de tineri. Aceștia sunt membri activi în grupurile par
Filarmonica „Oltenia” derulează în luna septembrie un program special care va debuta marți, 13 septembrie, cu un recital extraordinar susținut de violonistul Liviu Prunaru, concert-maestru al reputatei Orchestre
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a găzduit joi, 8 septembrie, ora 17:00, în Sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, evenimentul de lansare a volumului „Perla sufletului meu”, al autoarei Elena
Praznicul Nașterii Maicii Domnului a fost un prilej de mare bucurie în Parohia Recea. Prăznuirea a început cu slujba Vecerniei cu Litie, fiind continuată cu susținerea catehezei „Nașterea Maicii Domnului,
Colaborarea între Asociația „Vasiliada” a Mitropoliei Olteniei și Teatrul „Colibri”, pentru copiii dezavantajați social, s-a alăturat celui mai mare festival de artă a animației din România, desfășurat
Grupul de tineri din Parohia „Sfântul Nicolae”-Brânduşa din Craiova s-a reunit săptămâna aceasta pentru o nouă activitate catehetică. Tema întâlnirii a fost „Despre comunicare”. De asemenea, duminica
Sute de credincioşi din Oltenia au fost prezenţi şi anul acesta de praznicul „Naşterea Maicii Domnului” la aşezământul monahal de la Maglavit din judeţul Dolj, pentru a participa la hramul sfântului locaş.
Joi, 8 septembrie, cu prilejul sărbătorii „Naşterea Maicii Domnului”, Mănăstirea Vodiţa şi-a serbat hramul. Evenimentul a început de miercuri seara, prin săvârşirea slujbei de Priveghere. În dimineaţa
Facultatea de Teologie din Craiova organizează, în această perioadă, o nouă sesiune de admitere pentru studii universitare de licenţă. Candidaţii se pot înscrie la una din cele două specializări, Teologie
Copiii Centrului social „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei au fost premiați de Muzeul Olteniei, Secția de Științele Naturii, marți, 6 septembrie, în cadrul unei festivități moderate de drd. Lila Gima,
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe


