Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condiţiile în care preţurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de
Ceremonii militare şi religioase au fost organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din ţară, în bazele în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi î
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma recentelor incidente grave, a decis vineri mai multe măsuri urgente în
Viteza medie de download, în România, a ajuns în 2025 la 482 Mbps pentru internetul fix prin cablu (+8% față de 2024), respectiv la 68 Mbps pentru internetul mobil (+17% față de 2024), în anul 2025, conform
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Tinerii participanţi la Tabăra naţională „Tradiţie şi noutate” şi-au luat rămas bun de la Mănăstirea Arnota. Organizată în perioada 15-21 august, întâlnirea a adunat mai mulţi reprezentanţi ai
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în data de 20 august s-au desfășurat noi acțiuni social-filantropice ale Biroului de catehizare a rromilor. Părintele
În urma şedinţei Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei, s-a hotărât scoaterea la concurs a postului vacant de preot II de la Parohia Vârtop, Protoieria Băileşti, cu 630 de familii, categori
În perioada 26 august - 1 septembrie, copiii din cadrul Centrului social multifuncțional „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei vor participa la atelierele de creație organizate de Teatrul pentru copii și
În Duminica a 9-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Frăţila, comuna Bulzeşti, Protoieria
După desfiinţarea Mitropoliei Olteniei în aprilie 1945 şi înlăturarea Mitropolitului Nifon Criveanu, Arhiepiscopia Craiovei a fost reînfiinţată la sfârşitul anului 1947, fiind ales arhimandritul Firmilian
În fiecare an, copiii olteni care provin din familii cu o situaţie delicată, dar care au obţinut rezultate şcolare remarcabile beneficiază de o tabără gratuită. Astfel, pentru această vacanţă, Direcţia
În Duminica a 9-a după Rusalii, mai multe locaşuri de închinare din Mitropolia Olteniei au primit binecuvântarea sfinţirii sau resfinţirii. Sfintele slujbe au adunat sute de credincioşi la rugăciune, care s-au
Odată cu urcarea pe tronul Ţării Româneşti, Sfântul Constantin Brâncoveanu îşi asumă rolul de apărător al drepturilor şi intereselor naţionale în contextul luptelor de expansiune purtate între austrieci,
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin coordonarea Biroului de învăţământ şi activităţi cu tinerii din cadrul Arhiepiscopiei, în Parohia Valea Biseric
Nu departe de municipiul Craiova, pe valea râului Plosca, se află Parohia Tălpaş. comunitatea creştinilor ortodocşi de aici, închegată în vremea domnitorului Şerban Cantacuzino (1688), a moştenit o
Membrii grupului de catehizare de la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Gheorghe~-Vechi din Craiova s-au întâlnit la începutul acestei săptămâni pentru o nouă activitate în cadrul Şcolii de vară. „O parte
Patriarhia Română organizează în anul 2016 Programul național de tabere de vară „Tradiție și noutate”. Taberele se desfășoară la nivelul fiecărui centru mitropolitan din țară al Patriarhiei Române, cu
Pelerinii din Oltenia au luat parte în zilele de 15 şi 16 august la sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni de la Mănăstirea Hurezi. Astfel, în seara de 15 august, IPS Părinte Irineu împreună cu IPS
Maica Domnului a fost cinstită de credincioşii olteni în sfintele locaşuri închinate marelui praznic al Adormirii. Cu acest prilej, în ziua de 15 august, au fost săvârşite Sfinte Liturghii arhiereşti la
Astăzi, în ziua prăznuirii Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache, Mănăstirea Hurezi se îmbracă în haine de sărbă
Credincioşii olteni au venit în număr mare la rugăciune în bisericile de mir şi mănăstirile din Mitropolia Olteniei, în cea de a 8-a Duminică după Rusalii. Cu acest prilej, au fost săvârşite Sfinte
Praznicul Adormirii Maicii Domnului este cinstit în fiecare an de sute de credincioşi în locaşurile de închinare din Mitropolia Olteniei. Între acestea, două aşezăminte monahale adună mulţime de pelerini din
Parohia Rasova, din Protopopiatul Târgu-Jiu Nord, judeţul Gorj, organizează licitaţie de pictură în ulei, luni, 31 august 2016, ora 19:00. Întâlnirea va avea loc la biserica parohială din satul Rasova, comuna
Săptămâna trecută s-a mutat la cele veşnice cucernicul preot Constantin Croitoru, slujitor vreme de mai mulţi ani la Parohia Gvardeniţa, Protopopiatul Vânju Mare, judeţul Mehedinţi. Fiu al satului Gvardeniţa,
Parohia Valea Bisericii din localitatea Orleşti, Protoieria Drăgăşani, judeţul Vâlcea, a găzduit în perioada 5-31 iulie activităţile Şcolii de vară „Sfântul Evanghelist Luca”. Festivitatea de încheiere
Praznicul Adormirii Maicii Domnului va fi prăznuit cu aleasă bucurie de mai multe comunități din Arhiepiscopia Craiovei. Între acestea se numără și Parohia Șitoaia, o comunitate situată la baza dealurilor
La Parohia Cheia din Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea, a avut loc săptămâna trecută o întâlnire a copiilor din parohie cu reprezentanții Astroclubului Vâlcea, informează arhiepiscopiaramnicului.ro. Acţiunea
Marți, 16 august, când Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache, Mănăstirea Hurezi se va îmbrăca în haine de sărbătoare. Cu acest prilej, se va sfinți și așeza în biserica mare a mănăstirii noua raclă din argint aurit în care a fost pusă o părticică din moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, dăruită în anul 2014 de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Sfânta Liturghie va începe la ora 9:00, iar soborul de șapte arhierei, mai mulți preoți și diaconi va fi condus de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe


