Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a vizitat sâmbătă, 22 octombrie, standul campaniei „40 de zile pentru viață”
Peste zece mii de persoane de etnii și confesiuni diferite s-au adunat în Piața Unirii din Oradea, sâmbătă, 22 octombrie, pentru a-și exprima public susținerea pentru familia tradițională și pentru proiectul
Sibiul a devenit gazdă, sâmbătă 22 octombrie, pentru sute de tineri ortodocși din cele cinci protopopiate ale județului Sibiu, la întâlnirea intitulată „Bucuria Tinereții”. Alături de aceștia, la
Cu ocazia sărbătorii Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie, a Sfântului Mucenic Oprea şi a Sfinţilor Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, pomeniţi de Biserica
În Protopopiatul Blaj au avut loc joi, 20 octombrie, trei acțiuni culturale care au constat în evocarea personalității Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. Acestea au fost organizate în cadrul instituțiilor
Campania „Educaţie pr(in) Muzeu” se desfăşoară în perioada octombrie – decembrie 2016 la Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu. Acest program de educaţie muzeală cuprinde nouă ateliere creative dedicat
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a deschis de joi, 20 octombrie, la sediul central al instituției, expoziția „Satul şi
La Catedrala Reîntregirii, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, alături de preoţii şi credincioşii din oraşul Marii Uniri, au întâmpinat delegaţia care a adus racla cu mâna dreaptă a
De joi, 20 octombrie, în sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj din Zalău, s-a reluat seria de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”, organizate de către
Ultima conferinţă de toamnă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, a avut loc joi, 20 octombrie, la Protopopiatul Huedin, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului
ASCOR Cluj organizează, ca în fiecare an, ateliere gratuite zilnice pentru studenţi, în cadrul cărora aceştia au ocazia să cunoască oameni talentaţi din comunitatea Bisericii Studenţilor din Haşdeu.
ASCOR Cluj participă la a treia ediţie a campaniei „40 de zile pentru viaţă”, o mişcare pe plan internaţional de promovare a culturii vieţii. Ca şi la celelalte ediţii, ASCOR Cluj şi-a ales ziua de vineri p
Mănăstirea „Petru Rareș Vodă” din Ciceu Corabia, judeţul Bistriţa-Năsăud, sărbătoreşte hramul Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni azi, 21 octombrie, în prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopu
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” a Universităţii din Oradea, în colaborare cu Institutul Teologic Evanghelic din cadrul Universității din Regensburg și cu instituția socială
La Biblioteca „ASTRA” din Sibiu fost lansată miercuri, 19 octombrie, cartea „Albumul de aur al Sibiului” dedicată eroilor sibieni din primul și al doilea război mondial. La evenimentul cultural a participat
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sălajului, a prezidat Conferinţa preoţească de toamnă de la Satu Mare, care a avut loc în Catedrala cu hramul „Adormirea Maicii
La Mănăstirea Scărişoara Nouă, cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, judeţul Satu Mare, cea mai vestică mănăstire ortodoxă din ţară, a avut loc, miercuri, 19 octombrie, sub preşedinţia
Departamentul de asistenţă socială al Arhiepiscopiei Sibiului și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” din Sibiu au organizat luni, 17 octombrie, o activitate social-filantropică la Căminul
Un grup de credincioşi din cele două parohii din localitatea Ilva Mică, Protopopiatul Năsăud, însoţiţi de cei doi parohi Iuliu Brici şi Potra Ştefăniţă, au plecat în pelerinaj şi s-au rugat la
Preoții din cercul pastoral-misionar Mocod, coordonat de părintele Dan Vasile, s-au întrunit în biserica Parohiei Mogoşeni, păstorită de părintele Alin Carafa, din cadrul Protopopiatului Năsăud. Soborul de
Episcopia Sălajului, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, organizează în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate” o nouă întâlnire. Azi, 20 octombrie, de la
În Sala „Sfântul Ierotei” a Centrului eparhial din Alba Iulia, s-a desfăşurat marţi, 18 octombrie, sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoţească din Arhiepiscopia Alba Iuliei, la care au participat
În Aula „Dumitru Stăniloae” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, a avut loc luni, 17 octombrie, conferinţa pastoral-misionară de toamnă a preoţilor şi a reprezentanţilor aşezămintelor
Cu ocazia sărbătorii Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie, a Sfântului Mucenic Oprea şi a Sfinţilor Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, pomeniţi de Biserica
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia – Ei fac parte din categoria Sfinților doctori fără de arginți. Aceștia au fost medicii creștini care aduceau vindecare fără a aștepta sau


