Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Între 14 și 16 octombrie la Gherla va avea loc ediția cu numărul 55 a târgului „Produs de Cluj, cel mai fain târg din Ardeal”. Evenimentul este organizat de Asociația Produs de Cluj, aflată sub autoritatea
Cercul pastoral-misionar Sîngeorz-Băi, coordonat de părintele Dan Cismaş din Parohia Maieru, a organizat o întâlnire a tinerilor din această zonă, sub genericul „O zi trăită din plin”. La activitatea care
În cadrul proiectului catehetic pentru tineri desfășurat prin parteneriatul dintre Centrul de Cateheză „Sfântul Nicolae” din Parohia Hamba, Protopopiatul Sibiu și Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din
Departamentul de asistență socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului a organizat recent două activități filantropice și duhovnicești la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, respectiv în
După evenimentele din decembrie 1989, a devenit posibilă activitatea de cercetare și documentare istorică asupra unor subiecte care până la acea dată era interzis a fi abordate. Între aceste preocupări se
Conferinţele preoţeşti pastoral-misionare de toamnă, cu tema „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești” se desfășoară, în această perioadă în eparhiile
Primul Campionat național de minifotbal pentru persoanele cu deficiențe de auz și vorbire a fost organizat la Bistrița, pe 8 octombrie, de Asociația Națională a Surzilor din România, filiala Bistrița, în
Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, a găzduit marți, 11 octombrie, întâlnirea preoților din Protopopiatul Cluj II, în cadrul cercului
Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a împlinit miercuri, 12 octombrie, 69 de ani. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și a fost apoi felicitat de colaboratorii de la
În eparhiile transilvane se desfăşoară conferinţele preoţeşti de toamnă, cu o tematică generală care se încadrează în programul cadru stabilit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la
Tineri din Parohia „Nașterea Maicii Domnului” - Deva IV, au participat la o excursie la Mănăstirea Oaşa din judeţul Alba, în cadrul activităților organizate de parohie. Astfel, sâmbătă, 8 octombrie, un
Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei, a săvârșit hirotesia întru duhovnici a șase noi preoţi: Alexandru Popa, preot slujitor la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții
Parohia Ortodoxă Băbdiu din Protopopiatul Dej, ce îi are ca si ocrotitori pe Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril a primit pe noul paroh, Florin Suliciu. În parohie au fost până în prezent nouă preoți parohi,
La Parohia „Sfântul Andrei” din municipiul Dej, a avut loc întâlnirea lunară a preoților din Cercul preoțesc Dej. Soborul de preoţi din care a făcut parte şi Ioan Buftea protopopul Dejului, a săvârșit
Preoții cercului pastoral Dobra din Protopopiatul Deva s-au adunat, sub oblăduirea arhimandritului Andrei Coroian, consilier catehetic și de misiune, și a părintelui Victor Șuiaga, președintele cercului pastoral,
La Colegiul Naţional de Informatică „Gr. Moisil” din Braşov a avut loc luni, 10 octombrie, consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Braşov. În cadrul întâlnirii dascălii de religie au aflat
Preoții din protopopiatele şi eparhiile din Transilvania participă la conferințele de toamnă, în cadrul cărora abordează teme legate de „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipog
Biserica „Buna Vestire” din Sibiu, istoricul locaş de cult cunoscut ca „Biserica de pe Groapă”, a fost arhiplină sâmbătă, 8 octombrie, la ceremonia de instalare ca paroh a părintelui Petru Madina,
În Duminica a 20-a după Rusalii, mai multe lăcaşuri de cult au fost sfinţite şi au primit binecuvântarea ierarhilor. De asemenea, aceştia au vorbit credincioşilor despre pilda evangheliei din această
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi
Personalități academice, oameni de cultură și simpli membrii ai parohiei clujene „Sfânta Treime” au rememorat joi, 6 octombrie, personalitatea unuia dintre medicii de excepție ai Clujului și ai întregii
Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de Tineret, organizează sâmbătă, 22 octombrie, o întâlnire a tinerilor din județul Sibiu. Programul va începe cu Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din
În Arhiepiscopia Alba Iuliei a avut loc Sinaxa cu stareții, starețele și duhovnicii mănăstirilor din cadrul eparhiei. Tema prezentată în cadrul întâlnirii de către Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul
Diaconul Coresi şi colaboratorii săi (Călin, Mănăilă, Şerban Coresi, Toma, protopopii Iane şi Mihai ş.a.) au tipărit cele dintâi cărţi în limba română, făcând posibilă biruinţa definitivă a
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia – Ei fac parte din categoria Sfinților doctori fără de arginți. Aceștia au fost medicii creștini care aduceau vindecare fără a aștepta sau


