Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
În contextul „Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)”, s-a organizat Concursul Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu”, care se adresează
Tinerii creștin ortodocși clujeni s-au întâlnit miercuri seara, 17 aprilie, în cadrul unei seri duhovnicești la biserica parohiei clujene „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din cartierul Gheorgheni. La evenimen
La Târgu-Mureș, s-a desfășurat luni, 15 aprilie, a cincea ediție a concursului de încondeiat ouă. Activitatea, organizată de către Primăria Municipiului Târgu-Mureș, în colaborare cu Protopopiatul Ortodox
În perioada februarie-aprilie, în școlile sălăjene s-a derulat Proiectul de parteneriat educațional „Icoana unui suflet de creștin”, coordonat de Episcopia Sălajului, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Să
În perioada Postului Mare, Centrul Cultural „Miron Cristea” din Miercurea Ciuc, împreună cu Asociația Social-Educativă „Andrei Șaguna” au fost gazdă pentru activitățile derulate prin Sectorul de Tineret
Credincioșii comunităților parohiale arondate Bisericii „Nașterea Domnului” din Sibiu au participat în duminica a cincea a Postului Mare la o seară duhovnicească. Credincioșii s-au rugat împreună la slujba
În a V-a Duminică din Postul Mare, un sobor de nouă preoți a săvârșit Taina Sfântului Maslu în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Ilia, Protopopiatul Deva. Credincioșii au luat parte,
Preoții din Protopopiatul Huedin s-au întrunit marți, 16 aprilie, în ședință administrativă. Ședința a fost precedată de Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită în Paraclisul
Credincioșii Parohiei Ortodoxe Jucu de Jos, Protopopiatul Cluj I au avut posibilitatea de a se închina și ruga la moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina care au fost aduse de la Centrul de Îngrijiri Paliative
În Postul Mare, în Parohia Margine, din Protopopiatul Marghita, la invitația parohului Vasile-Nicolae Vesa, au venit să slujească, în fiecare miercuri la slujba Pavecerniței Mari, mai mulți preoți:
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat luni, 15 aprilie, și marți, 16 aprilie, mai multe vizite pastorale în parohii din Protopopiatul Reghin, unde s-a întâlnit cu credincioșii
Elevi de la peste 20 de centre educație incluzivă din toată țara au participat și în acest an la Concursul Național de Creație Artistico-Plastică „Bucuria Învierii”, ediția a XIV-a. Cele mai bune lucrări
În municipiul Bistrița, în prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va avea loc a cincea ediție a Procesiunii
La Mănăstirea Lainici din județul Gorj, a avut loc, în perioada 14-16 aprilie, cea de-a XI-a ediție a Simpozionului Național Studențesc, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu două
Prin implicarea materială directă a Episcopiei Devei și Hunedoarei, mai multe secții din cadrul Spitalului Județean Deva și a Spitalului Municipal Hunedoara au beneficiat de aparatură medicală de ultimă
În cadrul Serviciului socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice din Blaj, un număr mare de elevi ai Școlii Gimnaziale „Aron Cotruş” din comuna Cergău-Mare, însoțiți de profesoarele
Beneficiarii Centrului de servicii acordate în comunitate „Sfântul Meletie” din Alba Iulia – centru de zi pentru persoane cu handicap – au avut parte de o vizită la Mănăstirea Izbuc din județul Bihor și
Episcopia Oradiei a fost gazda Concertului „În așteptarea Învierii” organizat în fiecare an, în perioada Postului Mare. Evenimentul a reunit, în după-amiaza zilei de marți, 16 aprilie, la Catedrala
Preoții din Protopopiatul Tinca au desfășurat, la inițiativa protopopului Tincăi, Călin Ovidiu Popa, proiectul filantropic „Lumina lui Hristos luminează tuturor”, care s-a adresat copiilor, tinerilor și
În Sala „Spiridon Cândea” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a avut loc marți, 16 aprilie, lansarea cărții „Ce este Ortodoxia?”, traducerea în limba română a
Peste 200 de elevi și preșcolari din comuna Brădeni, județul Sibiu, au participat marți, 16 aprilie, la o sesiune de profilaxie dentară organizată de Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de asistență
Sediul Protopopiatului Huedin a fost sâmbătă, 13 aprilie, gazda vernisajului expoziției de fotografie „Eterna Gondolă”, a fotografei Andreea Rotaru. Expoziția, găzduită în sala de ședințe a
Aproximativ 140 de copii de la Așezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” Ocna Mureș, Centrul de zi pentru copii „Sfântul Ierarh Nectarie” Vama Seacă şi de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din
Parohia Subpiatra, Protopopiatul Oradea, a implementat, în perioada 7-14 aprilie, proiectul filantropic „Să nu-i uităm pe frații mai mici ai Domnului”. Beneficiarii proiectului au fost Căminul pentru Perso
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.


