Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Câteva cuvinte despre iertarea de păcat

Câteva cuvinte despre iertarea de păcat

Un articol de: Constantin Ghiţă - 25 Iul, 2018

Când omul își face planuri fără Dumnezeu, ca și când Acesta nu ar fi viu și în stare să intervină în viața lui, se abat necazurile asupra sa. Biserica arată compasiune și dăruiește iertarea de orice păcat prin duhovnic și prin împlinirea canonului primit. Dezlegarea nu se poate acorda însă înainte de încălcarea poruncii, ca și în cazul pogorămintelor la mâncare de dulce în post, pentru bolnavi sau neputincioși. În cadrul Tainei Spovedaniei, după mărturisirea păcatului, duhovnicul decide dacă dezleagă sau oprește (de) la Sfânta Împărtășanie.

Biserica nu dezleagă la păcate, ci de păcate, și numai pe credincioșii care sunt deja angajați, după puterea lor, în lupta cu păcatul. În înțelepciu­nea sa pastorală, Biserica nu încurajează complacerea omului în păcat, ci caută să trezească în el gustul vieții veșnice, prin exercițiul cotidian de investire a încrederii într-un Dumnezeu viu și personal, despre Care mărturi­sește Sfânta Scriptură: „Gustați și vedeți, că bun este Domnul” (Psalmul 33, 8).

De aceea, pe umerii duhovnicului este o mare răspundere. El trebuie „să fie cu luare-aminte, cu înțelepciune pastorală la condițiile concrete de viață ale omului, la vârsta, sănătatea, gradul maturității sale spirituale și la multe alte împrejurări, făcând o distincție între cei care pot ține cele mai înalte exigențe ale înfrânării și cei care nu pot.