Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Lada cu spinare
Mergând dinspre Sântana, orașul arădean unde s-a născut unul dintre laureații Premiului Nobel pentru chimie din anii trecuți, către Zarand și Seleuș, ajungi în comuna Olari, iar de aici, în Sintea Mică, sat ce ține chiar de această comună. Pe partea dreaptă a șoselei, vezi, în mijlocul satului, o casă frumoasă, încinsă cu un brâu de trandafiri, asupra căreia se năpustesc dintr-o grădină învecinată miresmele dumnezeiești ale unei livezi înflorite. În casa cu pricina locuiește Aurel Usca. Un economist care se folosește de cifre pentru a le fi mai bine literelor, dându-le curajul să iasă sub formă de cuvinte în lume, iar cuvintelor sub forme de cărți și reviste, scrise nu de cel ce le asigură pe cheltuiala sa apariția, ci de alții, condeieri mai mult sau mai puțin cunoscuți din partea locului sau chiar de mai departe, din țară.
N-ai bănui că, într-un sat pe care aproape că-l poți lua în palmă, există o dragoste atât de mare pentru cuvântul tipărit. Dar mai cu seamă pentru cei care îi dau prospețime și forță, trecându-l prin mintea și inima lor, înainte de a-l așterne pe hârtie. Aurel Usca iubește de când se știe scriitorii și literatura, iubindu-și, în același timp, la fel de mult, meleagurile natale, cărora încearcă să le țină tradițiile și graiul în viață, pentru a le încredința pe mâinile inimii celor ce vin din urmă, în speranța că acestea vor fi dispuse să le primească. Din această speranță s-a născut o publicație sătească trimestrială, unică în țară, scrisă cu vorbe din vechime. Gheorghe Hodrea, creatorul ei, i-a zis Lada cu spinare, și așa i-a rămas numele. Lui Aurel Usca i-au plăcut și publicația, și numele pe care îl poartă și-a hotărât s-o susțină cu banii din economiile sale. Așa se face că Lada cu spinare a ajuns la ediția cu numărul 11, purtată în spinarea financiară a unui om cum rar ți-e dat să întâlnești în lumea noastră de astăzi.
Iată câteva titluri de rubrică din această revistă ce te duce cu gândul la parfumul vinotecilor, cu deosebirea că, înăuntrul ei, nu auzi vinurile clipocind, ci hârtia: Cuvântelnic, Hangu Pământului, Șcătula cu țepi, Lăcruța cu șorofale, Coșara cu poveșchi, Cu lopata pân Arad, Inghie-i jale, nu-i tomnială! Colectivul de redacție, din care spicuim numele lui Anton Ilica, Ioan-Alexandru Ardelean, Lică Moșu, Dimitrie Otavă dî la Șumand, ca și pe cel al Monei, străniepoata lu Măzăroi, așezată în Beljia, pune la dispoziția cititorului câte un scurt dicționar al cuvintelor vechi, ca să li se poată desluși înțelesul de azi. Bunăoară, dosoi înseamnă ștergar, brâncă - mână, morminț - cimitir, pancove - gogoși, leznă - ieftine, hoaspe - pielițele în care sunt învelite boabele de cereale.
Asta și este Lada cu spinare, o pieliță de hârtie în care sunt învelite boabele unui grai de demult, prin grija unei mâini de oameni cărora simți nevoia să le săruți, pentru ceea ce fac, și sufletul, și mâinile!