Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei „Cum să desenezi zgomotul gerului?” - o revelație a desenului animat: Yuri Norstein

„Cum să desenezi zgomotul gerului?” - o revelație a desenului animat: Yuri Norstein

Un articol de: Elena Dulgheru - 24 Sep, 2016

Unul dintre cei mai frumoși și mai vii prin operă și personalitate - filocalici și calofili în același timp - învățători ai omeniei din desenul animat este regizorul, sce­naristul și animatorul rus Yuri Nornstein, care la 15 septembrie a împlinit 75 de ani. Este considerat de americani și de japonezi „nu doar cel mai bun artist de animație al epocii sale, ci al tuturor timpurilor” (cum titrează Washington Post), unul dintre filmele sale (Ariciul în ceață) fiind numit la Tokyo în 2003 „filmul de animație nr. 1 al tuturor timpurilor” (locul 2 în același top fiind atribuit unui alt film al regizorului, Povestea poveștilor, care a fost numit la Los Angeles îcel mai bun film al tuturor timpurilor și popoarelor”).

Ca și Alexandr Petrov, de care am vorbit cu altă ocazie, Yuri Nornstein refuză categoric ani­mația computerizată (atât în privința realizării perso­najelor, cât și a fundalurilor și efectelor de mișcare), simțind că numai improvizația directă, manuală, poate transmite emoția integrală, adică îduh de viață” desenului animat. Materialul de lucru preia imediat fiecare emoție a artistului, o traduce în plasticitatea sa, care e surprinsă de cameră. De aceea, tehnica realizării perso­najelor, implicit alegerea materialelor din care acestea sunt confecționate, precum și cea a descrierii cât mai specifice a gesturilor sunt, pentru Nornstein, esențiale.

De obicei cineastul folosește păpuși bidimensionale, pictate pe mai multe straturi de celuloid suprapuse, ceea ce conferă personajelor o anumită adân­cime și vibrație, spectatorul perce­pându‑le ca foarte „tactile”, va­riațiile de stare a personajelor fiind realizate prin înlocuirea straturilor intermediare; astfel, materialitatea hainelor și mimica sunt dina-mice, variază abia sesizabil tot timpul, dând senzația de viață. El inventează tehnici plastice și efecte noi de mișcare pentru fiecare film, conferind fiecărui film o atmosferă aparte și o vrajă irepetabilă, de înaltă ținută artistică.

Cineastul moscovit are ma­rele noroc de a lucra de 55 de ani împreună cu partenera sa de viață, Francesca Yabrusova, o excelentă pictoriță, artistă de decoruri și regizoare de ani­mație, originară din Kazahstan, cu care și‑a realizat multe din filmele sale cele mai cunoscute și mai premiate. Lista acestor premii (printre care Premiul de stat al URSS pentru trei filme, Premiul Andrei Tarkovski, Premiul Vladimir Vîsoțki, Ordinul Artelor și Literelor din Franța, Ordinul Soarelui Răsare al Japoniei, distincții pe la toate festivalurile din lume) este mai lungă decât filmografia cineastului (care numără peste 50 de scurtmetraje).

Tot ce înseamnă desen și compoziție plastică în ani­mațiile sale (ca Vulpea și iepurele, Cocostârcul și cocorul, cele citate mai sus și altele) constituie tablouri de sine stătătoare de cea mai bună calitate, modernitate și rafinament.

Yuri Norstein a fost invitat pentru mai mulți ani în Japonia, pentru a‑și împărtăși experiența colegilor de breaslă din Ţara Soarelui‑Răsare, unul dintre liderii mondiali ai animației comerciale și de artă. Aici a creat o adevărată școală, doi dintre marii cineaști de animație japonezi (veteranul Hayao Miyazaki și mai tânărul Kunio Katō) recunoscându‑și‑l drept maestru.

Poveștile din filmele lui Norstein - destinate în primul rând copiilor, dar și adulților - sunt relativ simple. Unele sunt inspirate din basme populare cu accent de fabulă (ca Vulpea și iepurele, Cocostârcul și cocorul), altele au un puternic accent de autor, împletind mai multe teme (a copilăriei, a războiului, a artistului – ca multipremiata Povestea poveștilor). Cineastul nu mizează pe gaguri și răstur­nări de situații, ci pe urmărirea atentă a reacției personajelor sale, a psihologiei acestora, care este redată cu cele mai subtile mijloace plastice. „Cum să desenezi zgomotul gerului?” - suna titlul unui amplu interviu cu Francesca Yabrusova, publicat de Novaya Gazeta în 2004, cu ocazia unei expoziții de desene și cadre de film, realizată de artista decoratoare împreună cu soțul său: cam acesta este nivelul de rafinament al graficii folosite de cuplul celor doi cineaști pentru redarea emoții­lor și a atmosferei.

Cu toate că grafica are adesea tandrețea pastelului, totuși, stilul celor doi nu este dulceag‑sentimentalist, căci ele­mente expresioniste, cu linii di­namic‑contorsionate, știu să dea surpriză, umor și dinamism atmosferei. Cineastul consideră că pentru a evita stereotipiile (una din hibele desenului animat comercial) este esențială buna cunoaștere și exploatare a istoriei artelor – capitol la care și el, și soţia sa excelează. Ecouri din Picasso, Jean Cocteau, Chagall, Paul Klee rezonează în plastica filmelor sale (cel mai evident, în Povestea poveștilor).

Multe din filmele sale sunt considerate capodopere. Dar cel mai pregnant din punctul de vedere al mesajului umanist și creștin este Mantaua, o adaptare după povestirea omonimă a lui Gogol. Nicăieri în desenul animat – spun specialiștii –, chipul uman nu a fost redat cu o mai mare sensibilitate și adâncime. „Am fost interesat să știu ce simte, clipă de clipă, Akaki Akakievici”, măr­turisește, cu ochi de copil – aidoma celor ale personajelor sale – cineastul.

Un moment de excepție din cariera sa este Bătălia din Kerjeneț, film coregizat îm­preună cu Ivan Ivanov‑Vano în 1971, o ilustrare a legendei orașului Kitej‑Grad, scufundat prin minune pentru a nu fi cucerit de tătari, realizată din elemente de icoană și mini­a­tură rusă medievală - postmodernism creștin avvant la lettre - un gest de curaj pentru acele vremuri, atât din punct de vedere artistic, dar mai ales politic.