Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Despre învăţatul… dezvăţului!

Despre învăţatul… dezvăţului!

Un articol de: Constantin Cucoș - 20 Dec, 2011

Trăim într-o epocă a generalizării reţetarului pedagogic. Educaţia a intrat într-o fază de inflaţie. Ne întâlnim la tot pasul cu învăţători, cu experţi, cu guru. Învăţăm să avem, învăţăm să fim, învăţăm să devenim. Învăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi! - iată cuvântul de ordine. Accentul este pus pe spiritul achizitiv, pe acumulare, pe înmagazinare. Un cuvânt nu se suflă despre uitare, îndepărtare, împuţinare. Dar, uneori, în învăţare nu trebuie să şi dăm la o parte câte ceva? Dezvăţul nu trebuie luat în calcul? El nu se poate… învăţa?

De bună seamă, învăţatul dezvăţului survine după o acumulare prealabilă. Dezvăţarea, dacă e să fie, nu apare pe un teren gol. Te dezveţi întotdeauna de ceva. Auto-dezvăţul constituie, după noi, suprema treaptă a educaţiei. Prin el, subiectul îşi retractează acele comportamente de care singur îşi dă seama că au devenit amendabile, anacronice sau indezirabile.

Dezvăţarea apare pe o anumită treaptă a învăţării şi la puţine persoane. Lăsând la o parte unele bariere psihologice, care blochează acest proces, dezbărarea şi debarasarea sunt apanajul spiritelor înalte, ce şi-au luat pe cont propriu desăvârşirea lor spirituală. Câteodată, însuşi procesul de însuşire a noului presupune o desolidarizare de datul ştiut. Ca ineditul să intre în conştiinţa receptoare, trebuie să se nege sau să se îndepărteze obişnuitul. Nu vei merge mai departe decât negând şi eliminând ceea ce-ţi blochează calea. Sunt situaţii când eşti nevoit să te dezici de ceea ce ţi-ai asumat cândva. Culmea dezvăţului este că şi acesta... se învaţă.

Dezvăţarea este cerută de rapiditatea schimbărilor manifestate în toate orizonturile ideatice, experienţiale şi practice. Încăpăţânarea de a te ralia, pentru totdeauna, la nişte idei (considerate a fi adevărate) nu este un semn bun pentru sănătatea şi integritatea interioară. Sunt situaţii când trebuie să fii în stare să te desolidarizezi de conţinuturi ideatice, de obişnuinţe, de gesticulaţii familiare pentru a merge mai departe. Cantonarea în obişnuit nu anunţă o predispoziţie de progres a fiinţei. Încăpăţânarea de a perpetua repere valorice unice face din om să se muleze mult mai greu la situaţii diverse, diferite, fluctuante. Fixismul valoric antrenează o slabă capacitate de adaptabilitate, o suferinţă perpetuă.

Fenomenele de inadaptabilitate socio-culturală, care apar atunci când omul transgresează mediul iniţial de formare (de pildă, se stabileşte într-o altă ţară), pot fi explicate şi prin luarea în consideraţie a procesului de structurare/destructurare a cumulului valoric la care individul este sau va fi racordat. Înainte ca inadaptarea să fie de sorginte economică, socială, culturală, profesională, religioasă etc., ea este, în esenţă, una valorică.

Valorile "vertebrează" orice comportament. Ele însoţesc actele omului, orientând şi verificând traseele acestuia. Cunoaştem o persoană în funcţie de valorile pe care le preferă. Valorile au un fel aparte de a se transla în cadrele realului. Valorile "mari" nu se întrupează şi nu sunt detectabile în mod direct. Când este vorba de valorile fundamentale, este bine ca insul să manifeste o anumită solidaritate şi stabilitate în opţiunile pe care le face. Dar când va avea în vedere modalităţile concrete de "încarnare" a acestora, este de dorit o anumită maleabilitate, receptivitate şi înţelegere faţă de diferitele răsfrângeri ale valorilor în cadre spaţio-temporale diferite. Aşadar, "sănătatea" spirituală se menţine atât printr-o centrare a insului spre valorile bazale, decontextualizate, cât şi printr-o de-centrare a lui faţă de multitudinea expresiilor de materializare a valorilor în plan concret.

Maturizarea valorică a unei persoane este dată de putinţa ei de a hotărî, la un moment dat, de ce să se dezică şi de ce anume nu. Nu te poţi dezice de religia ta, de limba ta, de cultura ta, de istoria personală sau a comunităţii din care faci parte. Te poţi dezice însă de unele atitudini ce ţin de "suprafaţa" acestora, în perspectiva unei mai bune aşezări în "adâncimea" valorilor ce te definesc cu adevărat.