Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Diaconia comunicării prin radiofonie şi televiziune

Diaconia comunicării prin radiofonie şi televiziune

Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 27 Oct, 2014

”Alo, aici Radio Bucureşti!, România”, au fost primele cuvinte ce s-au rostit pe postul naţional de radio, la 1 noiembrie 1928, ora 17:00. Profesorul Dragomir Hurmuzescu, iniţiatorul radiofoniei româneşti, a inaugurat cu apelul său postul naţional de radio, după care a urmat un recital de versuri, compuse de Horia Furtună, în care radioul românesc era socotit „Un suflet nou”. Deşi începuturile radiofonice sub formă de radiotelegrafie şi radiotelefonie pot fi plasate pentru România în 1908, totuşi adevărata trecere la radiofonie, din punct de vedere tehnic, s-a realizat abia în 1925, iar din punct de vedere instituţional, abia în 1928, când a fost înfiinţată Societatea de difuziune radiofonică, care a realizat prima emisiune oficială în prima zi a lunii noiembrie.

Aşadar, anul acesta, la început de brumar, radiofonia românească sărbătoreşte 86 de ani de la inaugurare. Este un prilej de a stărui asupra rolului radioului în casele şi-n vieţile românilor.

Radio România a fost de-a lungul timpului reper de bază, un element constitutiv al istoriei recente a ţării. Actul de înfiinţare a fost semnat de Regele Ferdinand. Deci s-a născut în regalitate, a străbătut etape tulburi de existenţă, războiul, apoi perioada ateo-comunistă, dar şi zbuciumul, căutarea de sens a societăţii româneşti de după 1990. Pentru mulţi, radioul românesc a fost sfătuitor, rază de lumină şi speranţă. Mă gândesc cu emoţie la fraţii noştri care au trăit drama războiului: cu câtă nerăbdare aşteptau veştile de pe front ori cu câtă bucurie au primit vestea terminării atrocităţilor celei de-a doua conflagraţii mondiale?

După ce ţara a fost răpită de regimul totalitar, românii oropsiţi, dornici de adevăr, dreptate şi libertate, au căutat să evadeze măcar pe calea undelor, ascultând cu nestăvilită sete posturile de radio „Vocea Americii” sau „Europa liberă”, în timp ce postul naţional de radio trecea prin cenzură şi aprigă suferinţă, ca după 1990 să redevină ceea ce fusese odinioară, prietenul milioanelor de români.

Pe lângă ştiri, informaţii utile, promovarea culturii şi ştiinţei, radioul românesc a promovat chiar de la început şi valorile sfintei noastre Ortodoxii cu o impusă întrerupere dictată de regimul comunist ateu.

Fără a greşi, cred că activitatea radioului înseamnă diaconie a comunicării, care cheamă la comuniune. Radioul are principalul instrument de lucru cuvântul, derivat din latinescul convenctus, care semnifică adunare. Aceasta înseamnă că funcţia cea dintâi a cuvântului este de a aduna laolaltă oamenii. Este o mare răspundere pentru felul în care folosim cuvântul. Însuşii Mântuitorul Hristos ne-a prevenit că fiecare dintre noi vom da seama de cuvintele folosite în comunicarea cu semenii. Atunci când rostim cuvântul pentru a-i apropia pe oameni, pentru a-i apropia de Dumnezeu şi întreolaltă, săvârşim o faptă bună. De aceea radioul îşi împlineşte sensul său înalt numai atunci când slujeşte adevăratei realităţi, când are o putere ziditoare, deoarece menirea fundamentală a cuvântului divin şi a celui profan este aceea de a ctitori persoana umană întru frumuseţe spirituală, întru bine, adevăr, frumos şi dreptate.

Toate acestea trebuie observate mai ales astăzi, când în viteza în care trăieşte, omul nu mai are putere să se aplece asupra tuturor cuvintelor care îl înconjoară. Consiliul Naţional al Audiovizualului prezintă o cifră uimitoare: în România sunt aproximativ 633 posturi de radio. Între ele, cel al Patriarhiei Române, Radio TRINITAS, a început să emită din seara zilei de 17 aprilie 1998, în Vinerea Patimilor, prima transmisiune în direct fiind cea a Deniei Prohodului Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Aşadar, anul acesta se împlinesc 16 ani de emisie. Şi tot în acest an, chiar ieri, am aniversat împlinirea a şapte ani de emisie a postului de televiziune al Patriarhiei Române, TRINITAS TV. Unii au pus la zid iniţiativa Bisericii de a folosi radioul ori televiziunea în misiunea ei de propovăduire a Cuvântului dumnezeiesc, neînţelegând că, în contextul secularizării, Biserica nu se mai poate limita la propovăduirea adevărurilor de credinţă numai de la înălţimea amvonului, ci, pe lângă activitatea misionară în spitale, aziluri, în orfelinate, în penitenciare sau în unităţile militare şi şcoli, mesajul Evangheliei trebuie făcut cunoscut, cu toată puterea, prin toate mijloacele de comunicare în masă, prin urmare şi prin radio sau televiziune. De aceea, Radio TRINITAS şi TRINITAS TV şi-au câştigat foarte repede locul în societatea românească prin rolul lor multiplu: promovează credinţa adevărată şi viaţa creştin-ortodoxă, realizează educaţie moral-religioasă, susţine cultura românească în context naţional şi internaţional, iniţiază şi sprijină activităţi educative pentru protejarea naturii şi a mediului înconjurător, susţine dialogul cu alte Biserici şi instituţii care apără şi cultivă demnitatea persoanelor umane şi valorile spirituale izvorâte din iubirea omului faţă de Dumnezeu şi oameni.