Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Ispita celor care se cred aleși

Ispita celor care se cred aleși

Un articol de: Augustin Păunoiu - 16 Feb, 2019

Cu duminica de mâine intrăm într-o nouă perioadă a anului bisericesc, Triodul. La Sfânta Liturghie, în toate bisericile ortodoxe va fi citită Pilda Vameșului și a Fariseului. Fariseii făceau parte dintr-o grupare politico-religioasă din Iudeea (apărută în secolul al II-lea î.Hr.) care reprezenta interesele populației orășenești înstărite și care respecta strict legea lui Moise, punând accent pe formele exterioare ale ritualului religios. Se bucurau de o mare cinste în rândul societății iudaice, la origine termenul de fariseu, în ebraică ferușim, însemnând ales, deosebit, pus deoparte.
Despre tipologia fariseilor și raportarea lor la Mântuitorul Hristos am ales să scriem astăzi.

Niciodată fariseilor nu le-a fost drag Iisus. Dimpotrivă, întotdeauna L-au vânat, încercând să-L prindă în cuvânt, să-L discrediteze. Dar nici Hristos nu le-a permis vreodată fariseilor ostili să-L împiedice a împlini acțiunile Sale de vindecare a poporului, de eliberare sufle­tească.

În Evanghelia de la Marcu, capitolul al treilea, este relatată vindecarea omului cu mâna uscată. Hristos pune în mijlocul mulțimii adunate pe omul bolnav și îi provoacă pe farisei cu o întrebare: „Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde?” (Marcu 3, 4).

Fariseii erau obligați să dea un răspuns. Și în timp ce-și formulau propria percepție despre situația creată, apare clar că reprezentările lor despre oameni și despre Dumnezeu erau greșite și făceau de fapt rău societății iudaice. Iisus încearcă să-i determine pe farisei să înțeleagă că însuși modul lor de a gândi ucide ființa umană. Pentru că dacă eu văd persoana umană ca sclavă a Legii, dacă pun Legea ca absolut, fac ceva ce este rău, nu-i dau posibilitatea omului să trăiască, ci îl încorsetez în precepte.

Dar fariseii tac. Nu au curajul să traducă în cuvinte mentalitatea lor inumană. Făcând aceasta, s-ar fi trădat, în timp ce tăcerea lor vrea să-L facă pe Iisus nesigur. Dar Iisus domină scena. Tăcerea lor nu-L determină să se justifice. El doar privește fariseii unul câte unul cu mânie și întristare. Mânia creează distanță între El și cei care nu vor să înțeleagă adevărul, dar pe care îi lasă liberi să gândească așa cum vor. Hristos acționează în mod liber, pentru că trasează liniile unei frontiere bine precizate între farisei și El însuși. Îl vindecă pe omul cu mâna uscată, se opune durității fariseilor, dar îi privește totuși ca oameni. Acest fapt îl simțim din mâhnirea și tristețea care-L cuprind. Iisus nu rupe relația cu aceste persoane. Inima Lui nu s-a îndepărtat de ele. Este întristat pentru că acești ­oameni sunt atât de dominați de respectarea cazuistă a Legii, încât nu mai sunt liberi și, în consecință, sunt inumani. ­Puterea cu care acționează Hristos revelează libertatea Sa interioară. El nu admite vreo putere din partea oamenilor, mai ales din partea celor care judecă greșit. Nici măcar din partea fariseilor și saducheilor care la sfârșit vor veni și vor ­incita mulțimile pentru a obținea moartea Lui cu mâna romanilor.