Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei „Jurnalul fericirii”, o carte mereu fascinantă

„Jurnalul fericirii”, o carte mereu fascinantă

Un articol de: Daniela Șontică - 29 Iul, 2017

Fericiți că pentru monahismul românesc și pentru întreaga noastră cultură a răsărit la 29 iulie 1912 omul numit Nicolae Steinhardt, ne amintim astăzi de „Jurnalul fericirii”, cartea de căpătâi a multor tineri formați după decembrie 1989.

În 1958, din grupul de prieteni arestați odată cu Constantin Noica făcea parte și Nicu Steinhardt. Tot lotul era format din intelectuali unul și unul: Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova și alții. Acesta era așa-zisul „lot al intelectualilor mistico-legionari”. Bineînțeles, Steinhardt a fost condamnat și el și a făcut pușcărie.

Dar acolo, în închisoarea Jilava, s-a întâmplat cu el minunea convertirii la Hristos. El, evreul, cere să se boteze. La 15 martie 1960, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl creștinează, naș de botez fiindu-i Emanuel Vidrașcu, iar ca martori îi are pe Alexandru Paleologu, doi preoți romano-catolici, doi preoți uniți și unul protestant, „spre a da botezului un caracter ecumenic”, cum avea să scrie el entuziast.

Momentul este unul definitoriu pentru cel care, eliberat din pușcărie, avea să devină monah, retrăgându-se la Mănăstirea Rohia din Maramureș.

Vocația monahală a împletit-o cu aceea culturală, continuând să scrie și să fie la curent cu tot ce era valoros în țară, ba chiar și în afara ei.

„Jurnalul fericirii”, cartea cea mai cunoscută a lui Nicolae Steinhardt, este mărturisirea de preț a celui convertit, dar și cartea care a fascinat o seamă de tineri la publicarea ei după 1990, și continuă să o facă și azi.

Într-un interviu acordat lui Călin Emilian Chira și publicat în cartea „Convorbiri despre N. Steinhardt”, editura Eikon, profesorul George Ardeleanu explică faptul că „Jurnalul fericirii” a avut un succes imens „nu doar pentru că este jurnalul unui proces și al unei detenții - este singurul text memorialistic despre acest proces, scris de un component al lotului Noica-Pillat. Nu doar pentru că este jurnalul unei extraordinare convertiri, ci și pentru că ne oferă o imagine edificatoare a secolului XX - antebelic, interbelic și post­belic. Destinul lui Steinhardt se află la incidența marilor dezbateri, a marilor tensiuni de idei ale secolului trecut, românesc și european. (...) Îți spui poate uneori: sunt un păcătos și nu am nici o șansă. deschizi apoi Jurnalul fericirii și din paginile lui răsare chipul luminos al lui N. Steinhardt, care a traversat într-un mod exemplar suferința, și îți spune: Firește că ai șanse, dragule, nu e totul pierdut!”