Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei O viaţă nouă

O viaţă nouă

Un articol de: Marius Ianuș - 03 Iun, 2010

Am un Renault 11 din '86. Am făcut câteva mii de kilometri cu el, am bătut drumurile României şi ale Republicii Moldova în lung şi în lat. Taică-miu cunoaşte un mecanic bun în Săcele, Marian, a cărui faimă a făcut înconjurul Braşovului. Meşterul a luat bătrânica mea şi i-a schimbat uleiul şi sistemul de frânare. După ce am pus din nou piciorul pe pedală, nu mi-a venit să cred. Până azi am condus numai maşini cu frâne moi: o dacie, un cielo şi o skoda 120L. Nu credeam că o maşină poate frâna aşa de bine. În plus, pentru că are ulei nou, motorul lucrează cu spor, cu bucurie.

- Uite, m-am gândit, cam aşa e şi cu viaţa creştină şi cu cei care tot amână să se apropie de Dumnezeu. Ei habar n-au cât de bine le poate fi dacă se apropie de Dumnezeu. Ei, pur şi simplu, nu au termen de comparaţie.

Deşi călcam de două-trei ori frîna ca să prindă cu-adevărat, aveam impresia că totul merge bine. Saboţii mi se desprinseseră de pe roată, dar eu mă învăţasem cu ei aşa şi îi dădeam bice maşinii toată ziua...

Oare câţi dintre noi s-au împotmolit în nişte vieţi stricate, departe de Dumnezeu, fără ca măcar să-şi mai dea seama cât de stricate sunt vieţile lor? Sântem bolnavi, iar Domnul nostru Iisus Hristos ne-a chemat să ne dea vindecare. O face pe degeaba, nu vrea altă răsplată decât recunoştinţa noastră. Ne aşteaptă cu răbdare, ca pe nişte copii rătăciţi în întunecatele păduri ale minţii noastre.

Atunci, de ce să nu încercăm să ne apropiem de Dumnezeu şi să cunoaştem viaţa pe care El ne-o oferă? O viaţă veşnică şi fericită, departe de toate grijile lumeşti, departe de tot ce e stricăcios şi pieritor aici...

Ştiu cum îşi fac planul cei mai mulţi. "Să ne trăim viaţa asta, pentru că nu ştim ce o

să fie după ea şi avem destulă vreme pentru pocăinţă." În pilda celor zece fecioare care aşteaptă mirele, Domnul Iisus ne învaţă să nu gândim aşa.

Să ne amintim de cele cine fecioare nebune, care nu s-au pregătit cum se cuvine pentru venirea Mirelui şi au rămas "în întunericul cel mai dinafară". Să ne amintim de ele şi să ne întoarcem cu faţa spre Dumnezeu.