Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Părintele este cu noi

Părintele este cu noi

Un articol de: Maria Vircioroveanu - 02 Dec, 2010

Purtăm neîncetat în inimi căldura acelui ceas în care noi, colindători orfani de colindă, suflete în risipire, ne adunăm, seară de seară, la "casa harului" pentru a primi cuvântul învietor.

Ne aşezăm buchet în jurul Sfinţiei Sale, în cămăruţa cât o chilie, căreia un meşter nevăzut îi schimba din când în când proporţiile, făcând-o catedrala cosmică. Ne privea blând şi cu îngăduinţă pentru limitele noastre, ne vorbea cu iubire, iar cuvântul său lucra în noi, ne învăţa să căutăm sub învelişurile lucrurilor raţiunile lor ascunse; ne conducea la Izvor, Cel Unul, să-L cunoaştem cu adevărat şi în oglinda Lui să ne cercetăm pe noi înşine. Simţeam răsărind în noi o voinţă şi-o putere restauratoare şi o nădejde de împlinire.

Păstrez în amintire o zi din toamna anului 1988, o zi de sărbătoare. A sunat la uşa Sfinţiei Sale o persoană pe care, după ce măicuţa preoteasă i-a deschis, am auzit-o întrebând, în limba franceză, dacă a nimerit bine adresa părintelui profesor Dumitru Stăniloae. O tânără franţuzoaică venise de la Paris anume pentru a-l cunoaşte. De la aeroport se abătuse doar o clipă la hotel pentru a-şi lăsa bagajele, după care, nerăbdătoare, pornise în căutarea adresei. Pe Genevieve-Chantal o adusese aici dorinţa de a-l vedea sub chipul său pământesc pe acela care săvârşise în viaţa ei o schimbare binecuvântată, de gândire, de simţire şi de trăire.

Fusese catolică. Citise scrieri ale părintelui, traduse în franceză, şi descoperise în sufletul ei potriviri şi corespondenţe care o chemau spre lumea evocată de ele. S-a gândit şi a încercat atunci să ia legătura cu lumea aceea, mai de aproape, frecventând o vreme biserica ortodoxă din Paris. Apoi s-a hotărât şi, într-o zi, a primit botezul dreptei credinţe, intrând într-o obşte care a îmbrăţişat-o cu bucurie. A cunoscut vârfuri ale acestei comunităţi de la care Costa de Beauregard şi Olivier Clement aduceau acum mesaj iubitor. O româncă, colega ei de serviciu la UNESCO, Vivi Vulcănescu, fiica marelui filosof al culturii-Mircea Vulcănescu, i-a dat unele repere-lumini despre ţară, despre datini cu simbolurile lor, care o fascinaseră.

Genevičve venise pentru trei zile numai. Avea atâtea de aflat. Era aşa ca şi cum ai veni la malul mării să iei apa cu ceaşca. Părintele ne-a vorbit despre ortodoxie ca nimeni altul; cu însufleţire şi cu atâta claritate a vederii lucrurilor în adâncul lor de taină.

Timpul a trecut. Acum plaiul a rămas gol de păstorul iubit, dar a rămas pe locul său în noi. În fiecare clipă de bucurie sau de încercare îl simţim cum bate la inima noastră: "Sunt cu voi, sunt cu voi." Şi suntem siguri că părintele ne va fi alături şi atunci, la hotarul înfricoşat, când, privindu-ne cu duioşie, va pune pentru noi mărturie nădăjduitoare.