Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Părinți și copii

Părinți și copii

Un articol de: Ștefan Mitroi - 20 Mai, 2016

Femeia caută în căsuța poștală. N-a sosit nici astăzi nimic de la copii. Îi vine câteodată să se mute din casa cea mare în căsuţa asta de-o șchioapă, crezând că astfel o să grăbească venirea scrisorii pe care o așteaptă.

Nu știe să citească. Nici nu e nevoie să știe. Îi e de ajuns să apropie hârtia pe care au atins-o mâinile copiilor de buze. Este ca și cum ar săruta aceste mâini. Asta și vrea, de fapt, să le sărute! Se gândește să mâie peste noapte acolo, în căsuța poștală, învelită în scrisoare, numai ca să poată sta de vorbă pe săturate cu cei care i-au scris-o. Și să se mire din nou cum de s-au putut naște niște oameni atât de mari într-o căsuță așa de mică! E vorba de căsuța cealaltă, care, deși mult mai mare decât căsuța poștală, tot mică rămâne.

Oamenii mari sunt copiii lor. Ai ei și ai bărbatului bătrân care-o așteaptă în casă.

Ți-ai pierdut mințile? ar zice el. Cum să încapi în ea? E prea mică!

În inima ei, de exemplu, care era o căsuță și mai mică, încăpeau toate: căsuța cea mare, cu bărbatul ei înăuntru, căsuța de scrisori, cu ea sărutând mâinile copiilor, orașul în care trăiau copiii. Și mai rămânea loc destul.

Atunci ea cum să nu încapă într-o căsuță de câteva ori mai mare decât inima?

Poate c-ar fi bine, totuși, să-i spun, zise femeia, întorcându-se din drum. Văzu fereastra de la odaia lor aburită. În timp ce se apropia, ca s-o șteargă cu colțul basmalei, spuse:
- Iar plânge moșul înăuntru!