Când se supără, fraţii şi surorile lui Sântilie pârjolesc totul în jur

În tradiţia populară românească, Sântilie, un personaj destul de năprasnic, are în subordine surori, fraţi sau simpli slujitori care îi duc la îndeplinire poruncile cele mai cumplite, astfel că produc arşiţă şi incendii în luna iulie, denumită sugestiv luna lui cuptor. Surorile lui Sântilie sunt Pârliile, Panteliile şi Păliile şi câteodată mai apar şi Opârliile care, toate, pârlesc totul în jur.

Pârliile sunt trei făpturi îngrozitoare care se răzbună cu incendii, dacă nu li se respectă zilele, 20-22 iulie, când femeile au interdicţie să facă anumite munci. Panteliile sunt reprezentări meteorologice năpraznice, ce au zilele de 13 şi 27 iulie care trebuiesc, de asemenea, respectate. Păliile se ţin de asemenea de către femei care, dacă încalcă interdicţia şi muncesc, sunt pedepsite cu incendii. Sântilie împreună cu fraţii şi surorile sale desemnează perioada cea mai toridă a anului, între 13 şi 27 iulie. O altă zi trecută în calendarul popular, 23 iulie, este, de asemenea, periculoasă, aceasta fiind Opârlia.

Fraţii de foc ai lui Sântilie

Fraţii lui Sântilie sunt Ilie Pălie şi Pantelimon, dar mai este amintit şi Sfântul Foca. Toţi au legătură cu focul, arşiţa, zilele acestora fiind la fel de periculoase. Astfel, Ilie Pălie apare ca frate, dar şi ca vizitiu la trăsura lui Sântilie. Acesta îşi are ziua pe 21 iulie şi se consideră că ar fi aducător de arşiţă.

În Moldova şi Bucovina se crede că Ilie Pălie ar face focul pe care un alt vizitiu a lui Sântilie, Foca, l-ar răspândi. Foca pare şi el ca un personaj cât se poate de cumplit, năpraznic, care aduce mari necazuri şi incendii acelor care nu-i respectă ziua, pe 22 sau 23 iulie, în funcţie de calendare, cel popular sau cel ortodox.

Sfântul Ilie cel mic (sau cel şchiop), numit şi Sfântul Pantelimon, este un frate mai mic al Sfântului Ilie. El mijloceşte pe lângă fratele lui pentru ca acesta să nu trimită stihiile naturii asupra recoltelor. Pantelie sau Pantelimon este, de asemenea, un personal mitologic cu importanţă meteorologică, care a preluat numele şi data sărbătoririi Sfântului Mucenic Pantelimon din calendarul ortodox de pe 27 iulie. Se spune că Pantelimon aduce grindină şi furtuni violente care pot strica recolta. În Muntenia, Moldova şi Banat, ziua Sfântului Pantelimon este considerată hotar al timpului calendaristic.

De ziua lui Pintilie călătorul „se călătoreşte vara“

Un alt personaj din tradiţia populară care intră în familia lui Sântilie este Pintilie călătorul care nu este lipsit nici el de puteri asupra arşiţei. Ziua sa este tot pe 27 iulie, perioadă în care calendarul popular anunţă sfârşitul verii şi începutul toamnei, când puterea soarelui, după ce a atins apogeul pârjolind totul în calea sa, începe să descrească. Începând de acum, berzele se pregătesc de plecare, cerbii ies din râuri anunţând astfel răcirea apei, iar bolta cerească se întoarce spre toamnă.

În Bucovina, în sâmbăta dinaintea lui 27 iulie, se făceau praznice pentru morţi, iar în Câmpulung Muscel se încheia Bâlciul de Sântilie cu Nunta rudarilor. Nunta rudarilor este o ceremonie matrimonială care are loc doar în satele şi cătunele ţiganilor rudari din zonele Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea, Braşov, Sibiu.

Sărbătoarea lui Pentelei călătorul, aşa cum era numită ziua în Moldova, era ţinută de cei care călătoreau des şi de cojocari, acum fiind sărbătorită şi recolta de pepeni. Multe sate făceau, în sâmbăta dinaintea sărbătorii sau chiar în ziua lui Pintilie, praznice, astfel că se dădea de pomană mere şi pere, pâine, pentru sufletele copiilor morţi.

„Motivaţia tradiţională a acestei sărbători se apropie de aceea a lui Sântilie, ziua lui Pintilie călătorul fiind ţinută de frica trăsnetelor, grindinii, furtunii şi a secetelor. Uneori, ziua era atribuită unei surori a lui Sântilie, aceasta fiind cu mult mai rea decât fratele ei. Se considera chiar că cel care muncea pe 27 iulie se ...călătorea, adică murea, nu după mult timp. Interesant e că pe 25 iulie mai există în calendarul popular o sărbătoare numită Ana Ospenia, despre cei care îndrăzneau să lucreze acum spunându-se că adormeau, dormind trei zile, o săptămână sau chiar somnul cel lung al morţii!“, după cum a arătat Marcel Lutic, specialist etnograf la Muzeul Etnografic al Moldovei.

În legătură cu denumirea cea mai folosită a sărbătorii, Pintilie călătorul, există peste tot credinţa fermă că de la Pintilie călătorul „se călătoreşte vara“, după cum a arătat Marcel Lutic. Această „călătorie“, plecare, a verii era semnalată de câteva evenimente vizibile pentru comunităţile arhaice, precum „cârduirea“ păsărilor migratoare, mai ales a berzelor, „pălitul“ frunzelor, în special al celor de tei, care, se spune, acum se întorc pe dos, jelind, astfel, trecerea verii, dar şi de privitul oamenilor, la amiaza acestei zile, într-o strachină cu apă, aici putându-se vedea cum soarele stă pe loc cam o jumătate de ceas. De aceea, altădată, se credea că la Pintilie călătorul „e mare jale în cer, căci se desparte vara de toamnă, cum se desparte fiul de mamă, jelania aceasta strecurându-se adeseori şi în sufletele oamenilor, după cum a mai arătat Marcel Lutic.

„Celor pe care îi apucă prea des ... pandaliile, le spun că acestea, numite alteori «pantelii», erau socotite surori ale lui Sântilie şi Pintilie călătorul, zilele lor fiind ţinute de teama incendiilor pe care le puteau oricând provoca“, a menţionat Marcel Lutic.

Despărţirea de vară se resimte după Sfântul Pintilie, „de aici şi o expresie sugestivă «se duce vara ca o pâine, vine iarna ca un câine»“, după cum a remarcat Marcel Lutic, care aminteşte că „Pintilie, ca martor al călătoriei verii, o roagă să revină şi la anul mai bogată“.

▲ Zilele arzătoare ale lunii lui cuptor în calendarul popular

După sărbătoarea de Sântilie, tradiţia populară mai aminteşte de unele sărbători, care, deşi nu au nici o însemnătate religioasă, au intrat în memoria colectivă. O astfel de sărbătoare este pe 21 iulie, cea a lui Ilie Pălie, care se ţine ca apărare de boli la oameni şi animale, de trasnete, secetă şi foc. Tot în calendarul popular, pe 22 iulie, este sărbătorită Sfânta Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, care, după cum se spune, apără copiii de boli, astfel că, în această zi, femeile, mai ales, nu lucrează în casă şi fac pomeni pentru răposaţi.

Pe 23 iulie este Opârlia şi Sfântul Foca, patronul arşiţei incendiare, acum nu se lucrează până la prânz şi se ţine ca apărare de foc, sărbătoarea aceasta fiind ţinută în special de cei care lucrează cu petrolul. Tot acum nu se coace, nu se toarce, nu se dă foc din casă şi este interdicţie la scăldat. Pe 24 iulie, în calendarul popular, este Adormirea Sfintei Ana, sărbătoare care este ţinută, aşa cum aminteşte tradiţia populară, ca apărare de moarte, acum nu se ţese şi nici nu se doarme pe parcursul zilei. De asemenea, tot în calendarul popular, prevede, pe 25 iulie sau pe 27 iulie, în funcţie de zonă, sărbătoarea Pantelimonului sau a Sfântului Ilie cel Mic. Despre Pantelimon se spune că este tămăduitor, precum şi un protector al călătorilor. Tot acum, se isprăveşte seceratul, încep să cadă frunzele pomilor, se apropie sfârşitul verii.

▲ Pe vremuri puţine zile de peste an erau aşteptate cu o aşa de mare teamă ca cele trei sau şapte zile cunoscute sub numele de Pârlii sau Pârlele. Se spunea că Pârliile ar fi nişte surori ale lui Sântilie, cei care nu le ţineau zilele asistau neputincioşi cum acestea le pârleau recoltele sau trupurile.

Ilie Pălie şi Foca, personajele mitologice principale din aceste zile, evident după Sântilie, erau ţinute pe 21, respectiv 22 iulie, de teama incendiilor şi a arşiţelor prea mari, crezându-se cu tărie că Pălie ar naşte focul, iar Foca ar sufla în el spre a-l face mai mare! Au fost de ajuns câteva incendii teribile în aceste zile pentru ca sute de ani oamenii să nu mai facă nimic pe 21 şi pe 22 iulie.

„Mai interesantă e povestea numelui celeilalte sărbători, numită şi Sfântul Foca, Opârlia sau Cur Gol Înaintea Sărăciei, ultima denumire ilustrând postura nefericită în care ajungea omul căruia îi ardea totul. Revenind la numele Foca, să spunem că Sfântul Mucenic Foca a trăit acum aproximativ 1900 de ani într-un port de la Marea Neagră, la Sinope. În sudul Dunării, ca şi în Europa occidentală, era socotit patronul navigatorilor, numele său, în greacă, desemnând animalul marin cu acelaşi nume, aşadar, nici o legătură cu focul, ci cu opusul acestuia, adică cu apa! Cu toate acestea, poporul român, de sute de ani, ţine ziua de 22 iulie pentru foc“, a menţionat Marcel Lutic, care consideră că explicaţia e simplă, poporul folosind consonanţa dintre numele sfântului şi cuvântul „foc“, dovedindu-se încă o dată cât de năstruşnic „filolog“ e omul din popor. Deşi în calendar ziua Sfântului Foca este trecută pe 23 iulie, bătrânii îi ţin ziua şi pe 22 iulie, aşa cum au prins-o din strămoşi.