Sute de credincioși bucureșteni au luat parte cu bucurie la sărbătoarea hramului Parohiei Podeanu, din cadrul Protopopiatului Sector 1 Capitală, care marchează în acest an un veac de la punerea pietrei de temelie
Sute de credincioși bucureșteni au luat parte cu bucurie la sărbătoarea hramului Parohiei Podeanu, din cadrul Protopopiatului Sector 1 Capitală, care marchează în acest an un veac de la punerea pietrei de temelie
În Duminica a 5-a după Paști, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat slujba Sfintei Liturghii la Parohia Cotroceni-Răzoare din București. În cadrul slujbei, l-a hirotonit în treapta de preot pe arhidiaconul Mihail-Cristian Zamfir, consilier eparhial la Sectorul economic-financiar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Numeroși credincioși bucureșteni au participat în Duminica a 5-a după Paști, a Samarinencei, la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare, în Catedrala Patriarhală istorică de pe Colina Bucuriei.
În Duminica a 5-a după Paști, a Samarinencei, 10 mai 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale în care a tâlcuit pasajul evanghelic citit în cadrul Sfintei Liturghii, anume relatarea convorbirii Mântuitorului cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacov (Ioan 4, 5-42).
La împlinirea a 435 de ani de la ctitorire și a 425 de ani de la trecerea la Domnul a ctitorului principal, voievodul Mihai Viteazul, Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti a fost reactivată. Cu acest prilej, în sea
Episcopia Ortodoxă Română a Canadei a găzduit, în perioada 1-3 mai, în apropierea mănăstirii ortodoxe românești din Mono, Ontario, Congresul AROLA (Asociația Femeilor Ortodoxe Române din America), un eveniment de amploare dedicat consolidării lucrării misionare și duhovnicești a femeilor ortodoxe din diaspora nord-americană, informează site-ul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, i‑a primit vineri, 1 mai, pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, și pe Alteța Sa Regală Principele Radu al României,
Consiliul parohial al Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire” din München, la propunerea preotului paroh Alexandru Nan și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Arhiepiscopul ortodox român al
Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, împreună cu Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a
În Vinerea din Săptămâna Luminată, 17 aprilie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, miercuri, 6 mai, Centrul de Permanență - Medicină de familie - Dispensar Sud Focșani a primit din partea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei un
Fundația medicală „Providența”, în parteneriat cu Policlinica și Spitalul „Providența”, a organizat, în perioada 21-29 aprilie, o caravană medicală în localitatea Mihălășeni, județul Botoșani. Evenimentul a marcat și utilizarea cabinetului medical mobil achiziționat recent de Arhiepiscopia Iașilor, care a permis desfășurarea investigațiilor direct în comunitate, în condiții optime.
La apelul făcut de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei pentru ajutorarea semenilor încercați din județul Vrancea, în urma incendiului devastator din data de 26 aprilie 2026, care a distrus în totalitate 31 de case și gospodării din localitatea Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a aprobat, în regim de urgenţă, acordarea unui sprijin financiar de 250.000 de lei.
Protoieria Buzău I a organizat marți, 28 aprilie, o acțiune de donare de sânge la Centrul social al Parohiei Căpățânești, județul Buzău, în cadrul campaniei naționale „Donează sânge, salvează o
O recentă acțiune a campaniei „Sănătate pentru sate” s-a desfășurat sâmbătă, 25 aprilie, la Școala gimnazială din localitatea Fântânele, județul Prahova. Medici specialiști în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, cardiologie, oftalmologie, chirurgie, pediatrie, gastroenterologie, psihiatrie, urologie și ginecologie au oferit consultații gratuite.
Elevii și studenții din familii cu venituri mici pot depune, până la 15 mai 2026, cererile pentru obţinerea bonurilor valorice în cuantum de 200 de euro în vederea achiziționării de
Instituţiile de învăţământ superior au fost ierarhizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) în cea mai nouă ediţie a Metarankingului naţional care evaluează performanţa academică pe anul 2025. Cla
Elevii români au obţinut şase medalii la cea de-a 43-a Olimpiadă Balcanică de Matematică (BMO 2026), desfășurată în perioada 3-8 mai 2026, la Salonic (Grecia). Medalia de aur a fost obţinută de elevul Andrei
Ordonanța de Guvern care stabilește cadrul legal pentru acordarea unei prime de carieră didactică, pentru anul școlar/universitar 2025-2026, a fost aprobată în această săptămână, cuantumul sprijinului fi
Târziu, au ajuns la Ierusalim, căutându-L cu îngrijorare. Dar El era încă acolo, în Templu... Prin plutirea aburilor de tămâie, bătrânii îl ascultau uimiți, tăcând. Era doar un Copil în veșminte de
La Palatul Suțu are loc azi, 8 mai 2026, începând cu ora 17:00, vernisajul expoziției „Gheorghe Tattarescu și portretul masculin în secolul al XIX-lea”. Proiectul expozițional reunește o selecție de
Ediția din acest an a evenimentului cultural „Noaptea Muzeelor” se va desfăşura în 23 mai şi propune un program extins, destinat tuturor categoriilor de vizitatori, fapt ce reconfirmă amploarea proiectului
Bibliotecari din toată țara participă azi, 7 mai, şi mâine, 8 mai, la Conferinţa Asociaţiei Naţionale a Bibliotecilor Publice din România „BiblioNEXT”, organizată la Biblioteca Municipală „Radu
Actrița Maria Ploae, academicianul Mircea Martin, regizorul Serge Celebidachi și regizoarea Chris Simion au fost premiați în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, ediţia a 25-a, într-o festivitate care a
Evenimentul „Între destin și cuvânt”, desfășurat ieri, 4 mai, la Biblioteca Municipiului Alexandria, a fost dedicat scriitorului Ștefan Mitroi, la împlinirea a 70 de ani de viață. Manifestarea a fost
Imaginați-vă că vă aflați într-un avion și, chiar înainte de decolare, aflați că pilotul de la manșă nu a mai zburat niciodată. Deși a trecut toate testele teoretice, urmează să piloteze pentru prima
Sănătatea copiilor se construiește zi de zi prin alegeri aparent mici, dar esențiale. În gastroenterologia pediatrică, prevenția are un rol central, iar alimentația este unul dintre principalii determinanți ai dezvoltării armonioase. Primii ani de viață reprezintă o perioadă critică pentru maturarea sistemului digestiv, iar obiceiurile alimentare formate în acest interval influențează sănătatea pe termen lung. O dietă echilibrată, adaptată vârstei, contribuie atât la creșterea optimă, cât și la prevenirea unor afecțiuni frecvente precum constipația, refluxul gastroesofagian sau excesul ponderal.
Poliartrita reumatoidă este o boală inflamatorie cronică autoimună care afectează în special articulațiile mici ale mâinilor și picioarelor, dar poate asocia și manifestări sistemice. Recunoașterea precoce și inițierea rapidă a tratamentului sunt esențiale pentru prevenirea deformărilor articulare și menținerea unei vieți active. Boala apare mai frecvent la femei, între 30 și 50 de ani, însă poate debuta la orice vârstă, inclusiv în copilărie, formele de boală cu debut juvenil.
În zilele noastre găsim peste tot informații despre ce ar însemna o alimentație sănătoasă, iar inteligența artificială pare că este cel mai priceput nutriționist. Cu toate acestea, când vine vorba despre ce
Fiecare dintre noi poartă în celulele sale un „plan” al organismului, numit ADN. Acesta conține genele - mici secvențe de informație care influențează modul în care funcționează corpul nostru: de la
Albania va aplica în curând, cel mai probabil la sfârşitul lunii aprilie, pentru statutul de membru al Uniunii Europene (UE), deşi Guvernul de la Tirana va trebui să pună la punct mai întâi alegeri echitabile,
Preşedintele Rep. Moldova, Vladimir Voronin, acuză şi Serbia de implicare în organizarea protestelor de la Chişinău. Într-un interviu acordat cotidianului spaniol „El Pais“, preşedintele moldovean susţine c
Un nou seism s-a produs luni seară în Italia, fiind resimţit în centrul ţării şi în capitala Roma. Postul de televiziune Rainews 24 a precizat că seismul a atins valoarea de 4,8 grade pe scara Richter. Potrivit
Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca va fi cel mai modern din ţară, după finalizarea terminalului plecări, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe. „Este un proiect pe care l-am
▲ Deşi preşedintele a promis că „sistemul de educaţie rămâne o prioritate, inclusiv în perioadă de criză economică“, sindicaliştii din învăţământ spun că există şanse „aproape de zero“ de a
Pachetul de sprijin financiar pentru România, agreat cu Uniunea Europeană, va fi adus în discuţie la nivelul Comisiei Europene pe 21 aprilie, urmând ca punctul de vedere al Bruxellesului să fie supus atenţiei
Potrivit studiului „Barometrul Generaţiilor 2009“, prezentat de ministrul Federal al Familiei, Ursula von der Leyen, la Berlin, copiii şi tinerii sunt prost crescuţi, consideră majoritatea germanilor, respectiv
Experţi din mai multe ţări ale UE sosesc, la începutul acestei săptămânii, în Italia, pentru a ajuta la evaluarea stării şi securităţii clădirilor în urma seismului ucigător produs în centrul ţării, a
Autorităţile de la Londra au propus ca prima de casare de 2.000 de lire (2.230 de euro) pentru viitorul Program „Rabla“ să fie plătită în mod egal de stat, dar şi de comercianţii de maşini, notează
Experţii trimişi de Parchet în Aquila au descoperit că mai multe clădiri care s-au prăbuşit în urma cutremurului de săptămâna trecută din centrul Italiei şi care a provocat până în prezent moartea a
▲ Foarte multe locuri de muncă se pierd din cauza întârzierilor cu care se achită facturile pentru diverse servicii ▲ Ca urmare a acestui studiu, Comisia Europeană propune o directivă care prevede penalizări
Guvernul vrea să sprijine industriile grav afectate de criza economică, precum construcţiile sau producţia de maşini. Peste 1,5 miliarde de euro ar putea fi acordate - drept garanţii de stat - marilor companii din
Patronatele cer autorităţilor eliminarea impozitului forfetar pentru afacerile de mici dimensiuni, adică pentru cele cu o cifră de afaceri de până în 15.000 de euro. Întreprinzătorii spun că, în caz contrar,
Bugetul Bucureştiului pe 2009 a fost aprobat după cinci ore de dezbateri aprinse. În cele din urmă proiectul a fost adoptat cu majoritate de voturi. Cele mai importante investiţii ale municipalităţii bucureştene
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 614 milioane de euro, în perioada ianuarie-februarie 2009, în scădere cu 75,5% faţă de acceaşi perioadă a anului 2008, potrivit datelor Băncii Na
▲ Apartamentele din Capitală, precum şi cele din marile oraşe ale ţării au ajuns să fie vândute şi la jumătate de preţ faţă de preţurile practicate până anul trecut ▲ Specialiştii în domeniul
▲ Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) a demarat în această lună un program de informare în mediul rural cu privire la priorităţile din acest an, formele de susţinere a
Căderea Guvernului ceh în plină Preşedinţie a Uniunii Europene dăunează tuturor statelor mici foste comuniste din Europa de Est, a apreciat premierul demisionar Mirek Topolanek, într-un interviu apărut
Cei patru români arestaţi, vineri dimineaţa, în oraşul italian Aquila, sub acuzaţia de furt din locuinţa unui bătrân sinistrat, au fost absolviţi de judecător. Presa italiană a relatat că, în urma anchetei
▲ Ministerul Afacerilor Externe a confirmat răpirea, în Golful Aden, a cinci cetăţeni români de către piraţii somalezi ▲ „Echipajul trebuie să fie în viaţă, pentru că numai aşa valorează banii
Circa 30% dintre furnizorii de produse medicale din România fie vor face restructurări, fie vor da faliment în 2009, din cauza efectelor crizei financiare şi neachitării de către spitale a datoriilor de 85 de
Înmatriculările de automobile noi au scăzut cu 60% în primul trimestru, la 29.121 de unităţi, în timp ce înregistrările de maşini rulate au avansat cu 80%, la 76.788 de unităţi, potrivit datelor Direcţiei Re
Ministerul Transporturilor vrea să împrumute de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) circa 500 de milioane de euro pentru finanţarea din fonduri externe a lucrărilor pentru centura Capitalei, autostrada
Populaţia a renunţat la 202 tone de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) în cadrul campaniei Marea Debarasare din aprilie, cele mai multe fiind colectate din regiunile Bacău şi Cluj-Napoca,
Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei) Ioan 4, 5-42 În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui
„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Ei însă I-au
În zilele acelea, Apostolii, cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ștefan, au trecut până în Fenicia și în Cipru, și în Antiohia, nimănui grăind cuvântul, decât numai iudeilor. Și erau
Sfântul Apostol Simon Zilotul (sec. I) a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos. Era galileean şi i se spunea Zilotul sau Cananeul. „Tradiţia spune că el ar fi mirele de la nunta din
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Despre Întruparea Domnului, Cartea a VII-a, Cap. VIII, 2-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 863 „Tu spui că El, chiar după venirea Sa,
Programul misionar al Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, a cuprins şi tipărirea unor valoroase lucrări adresate preoţilor, teologilor şi nu numai, cărţi în care sunt abordate, între
Istoria lumii, dar și viețile noastre mărunte consemnează atât victorii, cât și înfrângeri. Însă nu toate victoriile sunt bune, după cum nu toate înfrângerile sunt rele. Pentru că există victorii
La 10 mai 1866, acum 160 de ani, România trăia un eveniment aparent firesc, se mai petrecuse de multe ori în istoria ultimelor decenii ca un domn să fie încoronat pe tronul țării, dar la acel moment nimeni nu
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor


