Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cine nu îşi asigură locuinţa poate fi amendat
▲ Toţi cei care deţin o locuinţă trebuie să o asigure de anul viitor, în caz contrar sunt pasibili de sancţiuni ▲ Pentru asigurarea unei locuinţe se va plăti 10 sau 20 de euro pe an, în funcţie de materialul din care este făcută locuinţa, şi se pot primi despăgubiri între 10 şi 20 de mii de euro în caz de calamitate ▲
Intrarea în vigoare a legii de asigurare obligatorie a locuinţelor de la 1 ianuarie 2010 pune Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) la treabă, fiind nevoie de o nouă serie de măsuri care să reglementeze cât mai bine acest proces. Pentru ca procesul să se desfăşoare în condiţii bune, CSA trebuie să pregătească o legislaţie secundară care să permită vânzarea cu uşurinţă a poliţelor, astfel încât să nu existe probleme şi să aibă de câştigat atât asiguraţii, cât şi asigurătorii. Valoarea acestora variază conform legii, între 10 şi 20 de euro pe an, în funcţie de tipul locuinţei asigurate. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a demarat o campanie de informare a asigurătorilor cu privire la detaliile legii de asigurare obligatorie a locuinţelor. „Legea va avea aplicabilitate de la 1 ianuarie 2010, dar pentru aplicabilitatea ei în cele mai bune condiţii va trebui să facem o legislaţie secundară, legislaţie secundară care înseamnă constituirea unui mecanism de monitorizare şi vânzare a acestor poliţe de asigurări obligatorii“, a menţionat Tudor Baltă. Toţi cei care deţin o locuinţă trebuie să o asigure de anul viitor. În caz contrar, sunt pasibili de sancţiuni. „În condiţiile în care, de la 1 ianuarie 2010, cei care deţin locuinţe nu vor face această asigurare obligatorie, vor fi pasibili de amenzi“, a adăugat acesta. 10 sau 20 de euro pe an pentru o asigurare „Cei care au locuinţe de tip A, sau, altfel spus, locuinţele din beton şi cărămidă, pot primi o despăgubire de până la 20 de mii de euro, iar cei care au locuinţe din paiantă sau chirpici primesc o despăgubire în valoare de 10 mii de euro. Toate aceste sume le primeşte în condiţiile în care el trebuie să plătească o primă anuală de 20 de euro sau, respectiv, de 10 euro pentru cei din mediu rural“, a mai spus Tudor Baltă. Companiile de asigări îşi pun mari speranţe în această lege, sperând să obţină profituri considerabile. „Noi ne aşteptăm ca, în primii doi ani, gradul de cuprindere în asigurare să depăşească 40%“ a precizat Marius Bulugea, reprezentantul unei companii de asigurări. Asigurarea obligatorie a locuinţelor este o afacere profitabilă pentru asigurători, însă şi pentru stat, care va scoate mai puţini bani de la buget, pentru despăgubiri, în cazul producerii unei catastrofe. Iniţiativa acestei legi a venit în condiţiile în care, în fiecare an, sute de case sunt afectate de diferite tipuri de calamităţi. Cele mai grave probleme sunt în cazul inundaţiilor, când sate întregi au fost distruse de furia apelor.