Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Duminica a 8‑a după Rusalii în Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din cartierul Vasile
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Duminica a 8‑a după Rusalii în Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din cartierul Vasile
Un sobor de șapte ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a aflat sâmbătă, 25 iulie,
Comuna Războieni din județul Neamț a găzduit, în aceste zile, o serie de manifestări religioase, culturale și comemorative dedicate împlinirii a 550 de ani de la Bătălia de la Valea Albă, una dintre cele mai
Sâmbătă, 25 iulie 2026, la Schitul „Sfânta Ana”‑Cota 1.400 de la Sinaia, județul Prahova, a fost oficiat Sfânta Liturghie de un sobor de preoți și diaconi sub protia arhimandritului David Petrovici, Exarh
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit astăzi, 26 iulie 2026, Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii „Sfânta Maria”‑Techirghiol, stavropighie
Duminică, 19 iulie 2026, a avut loc la München în Parohia Ortodoxă Românească „Buna Vestire”, Festivalul bucuriei, ediția a treia. Festivalul, inițiat de către pr. paroh Alexandru Nan în urmă cu trei ani,
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
În perioada 10-13 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat un amplu itinerar pastoral-misionar în regatele Danemarcei și Suediei, prilejuit de două evenimente de mare însemnătate pentru viața și misiunea Ortodoxiei în Scandinavia.
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Erc” din Navan, Irlanda, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, și cu purtarea de grijă a părintelui paroh Ionuț Gorgan, Parohia Ortodoxă Română din Newcastle West, în co
Marţi, 14 iulie 2026, Parohia Roșiori 1, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița, a desfășurat o nouă acţiune de donare de sânge din cadrul campaniei umanitare organizate la nivelul Patriarhiei Române cu titlul „Donează sânge, salvează o viață!”
Parohia „Sfântul Elefterie” din București, Paraclis Patriarhal, a desfășurat miercuri, 15 iulie, o nouă acțiune social-filantropică în cadrul campaniei „Cutia cu bucurie”, oferind 30 de pachete cu daruri copiilor beneficiari ai Centrului de zi „George Călinescu” din sectorul 5 al Capitalei.
La inițiativa Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei și a Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a fost semnat în martie 2025 un acord de parteneriat pentru implementarea unui program social-filantropic în cadrul Episcopiei Tulcii. Intitulat sugestiv „Inimă de părinte, dragoste de copiii părăsiți”, programul a beneficiat de sprijin financiar din partea Episcopiei Spaniei și Portugaliei.
În cadrul programului eparhial de susținere a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, luni, 13 iulie 2026, capela „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” a primit un aparat de aer condiționat destinat Secției de Psihiatrie Cronici a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Inițiativa filantropică a fost realizată cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Dragodănești, Râncaciov, „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”, „Sfântul Ioan Gură de Aur” și „Sfinţii Împărați Constantin și Elena”.
La Cantina Socială „Sfânta Muceniță Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, a avut loc întâlnirea lunară din cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”, un proiect care își propune să ofere beneficiarilor nu doar sprijin material, ci și informații utile, oportunități de socializare și momente de bucurie.
Pentru prima dată, în programul de stagii „Blue Book” al Comisiei Europene (CE) se vor putea înscrie şi absolvenții de învățământ profesional și tehnic. Tinerii care au ales o educaţie bazată pe
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București înregistrează în acest an un nou record al numărului de candidați înscriși la concursul de admitere pentru studiile de licență.
Absolvenţii de gimnaziu care au participat la examenul de Evaluare Naţională au fost repartizaţi la licee în proporţie de 99,89%, după cum informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC). Conform
În sesiunea de admitere din iulie 2026, organizată de Universitatea din Bucureşti (UB), interesul candidaţilor a crescut pentru specializări „ce răspund unor domenii de actualitate și unor profesii tot mai
A venit vacanța, cu timp liber din belșug pentru bucuriile copilăriei și ale adolescenței, întâlniri frumoase, povești, jocuri, filme, drumeții, tabere și câte altele. O mulțime de oferte inundă internetul:
La Muzeul de Istorie din Suceava (MIS) va avea loc, pe 31 iulie 2026, conferința și vernisajul expoziției „Clădirea care a scris istorie”, eveniment ce marchează împlinirea a 10 ani de la redeschiderea
Copii de toate vârstele vor putea participa, pe 25 iulie și 1 august 2026, la activitățile din cadrul proiectului cultural-educativ „Biblioteca la firul ierbii”, organizat de Biblioteca Metropolitană București
Aşezare cu o istorie străveche, Bârladul este unul dintre oraşele moldovene care îşi preţuiesc trecutul şi cultivă cu consecvenţă tradiţiile culturale şi literare care l-au făcut cunoscut şi apreciat în
La Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, parte a Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași, va putea fi vizitată, până pe 11 octombrie 2026, expoziția temporară „Ocupații tradiționale din Moldova:
La Muzeul de Etnografie din Botoșani va avea loc pe 26 iulie 2026 atelierul de pictură pentru adulți intitulat „Pe cărări de munte”, în cadrul căruia participanții vor avea ocazia să descopere frumusețea pe
Tehnologia a devenit parte din viața de zi cu zi, iar pentru persoanele vârstnice poate reprezenta mai mult decât un instrument de comunicare. Folosită corect, aceasta poate contribui la menținerea autonomiei, la mo
În ultimii ani, genetica a devenit un subiect tot mai prezent în viața de zi cu zi. Auzim despre teste genetice, boli ereditare și medicina personalizată, însă odată cu informațiile corecte circulă și
Rinichii reprezintă un organ esențial pentru sănătatea noastră, cu o multitudine de efecte asupra întregului corp, de aceea este important să verificăm sănătatea rinichilor și să știm când este nevoie să
Instinctele majore sunt cele care ne asigură nevoile de bază, iar două dintre acestea sunt hrana și odihna. Legătura dintre ele este una pe care, adesea, o ignorăm. Cel mai probabil cu toţii am experimentat, și
Bolile reumatice autoimune reprezintă o provocare diagnostică și terapeutică, afectând predominant femeile aflate la vârsta reproductivă. Sarcina la aceste paciente este asociată cu un risc crescut de avort
Monopolul rus Gazprom a reluat furnizarea gazelor naturale către Europa prin Ucraina ieri-dimineaţă la ora 09:00, ora României. Gazele livrate de compania rusă Gazprom vor ajunge în conductele din România
▲ Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc au efectuat, luni, o vizită la Bruxelles, la invitaţia preşedintelui CE, José Manuel Durăo Barroso, pentru a discuta pe marginea unor subiecte de maximă
Medvedev îl critică pe Putin pentru criza economică Preşedintele rus Dmitri Medvedev a criticat guvernul condus de premierul Vladimir Putin, apreciind că executivul s-a mişcat prea încet în ceea ce priveşte
Viitoarea administraţie americană nu va ezita să-i urmărească în justiţie pe responsabilii administraţiei Bush, care ar fi comis abuzuri în lupta împotriva terorismului, a declarat preşedintele ales al SUA, Ba
▲ Islamiştii palestinieni continuă să reziste armatei israeliene ▲ Forţele evreieşti apelează la rezervişti pentru a înfrânge Hamas ▲ Avioane israeliene au rănit din eroare doi poliţişti egipteni
▲ Marile lanţuri de magazine au scos din uz pungile din plastic oferite gratuit şi au introdus sacoşe biodegradabile din hârtie sau alt material „eco“ refolosibil, al cărui timp de degradare este mult mai
Angajaţii Dacia merg astăzi la proteste Mii de angajaţi ai uzinei Dacia s-au întors la serviciu, după o lună de şomaj tehnic, iar astăzi sunt chemaţi la un miting de amploare, organizat de Sindicatul
Pe piaţa interbancară, euro este cotat la 4,28 lei. Euro a pus la pământ leul în prima săptămână de tranzacţionare din acest an. Evoluţia monedei naţionale a depăşit şi cele mai pesimiste prognoze. Banca
▲ Partea ucraineană a semnat protocolul cu privire la regulile de supraveghere a tranzitului de gaze naturale ruseşti via Ucraina, fără alte rezerve ▲ La primul acord, partea ucraineană adăugase la varianta
Cantoanele elveţiene sprijină circulaţia românilor Conferinţa guvernelor cantonale susţine în unanimitate prelungirea acordurilor de liberă circulaţie cu UE şi extinderea lor la România şi Bulgaria, din
▲ Armata israeliană dă lupte grele pentru a cuceri capitala Gaza City ▲ Militanţii Hamas sunt loviţi prin bombardamente grele, dar încă opun rezistenţă ▲ Cauza palestiniană este susţinută prin
Elveţia, criticată pentru prejudecăţile faţă de romi Cinci organizaţii neguvernamentale au criticat prejudecăţile faţă de romi, folosite de cei care se opun extinderii acordului privind libera circulaţie
Rata şomajului în Uniunea Europeană (UE 27) a crescut în luna noiembrie 2008 la 7,2 procente, de la 7,1 procente în luna precedentă, în timp ce în zona euro (EA 15) rata şomajului a crescut la 7,8 procente de la
Statele membre ale UE au mobilizat până acum, în lupta împotriva efectelor recesiunii economice, un total de 116 miliarde de euro, reprezentând 0,91% din Produsul Intern brut (PIB), relatează cotidianul german
Cel mai mare combinat din Brăila îşi va închide porţile Criza economică îşi arată în continuare colţii. Alţi 120 de brăileni vor rămâne fără locuri de muncă. Este vorba despre ultimii angajaţi ai
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) va decide, săptămâna aceasta, eventualele modificări ale regulamentului privind creditarea populaţiei în ceea ce priveşte împrumuturile
▲ Rusia va relua mai întâi livrările într-un volum limitat şi în primul rând pentru direcţia Balcanilor, zona cea mai afectată de actuala criză, iar dacă se constată că procesul livrării se derulează
Mult trâmbiţatul Program „Casa Verde“, de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, geotermală sau eoliană, a fost amânat chiar înainte de a în
Imaginea românilor în Italia şi Spania se îmbunătăţeşte Agenţia pentru Strategii Guvernamentale (ASG), care a încheiat o campanie de comunicare în Italia şi Spania pentru îmbunătăţirea percepţiei
Uniunea Europeană a finalizat motorul de căutare Multimatch, care va intra în funcţiune săptămâna viitoare şi care a fost realizat pentru a facilita căutările în patrimoniul cultural digital european, conform
Creşterea preţurilor şi criza economică rămân principalele îngrijorări ale europenilor în anul 2009 - an în care se vor desfăşura alegerile pentru Parlamentul European. În acest context negativ,
Albania încearcă să potolească naţionalismul kosovar Preşedintele Albaniei, Bamir Topi, aflat joi în vizită la Pristina, a chemat ţările din regiune să facă tot posibilul pentru a preveni ca Balcanii de Ve
▲ Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie care cere încetarea focului în Gaza ▲ Israelul îşi continuă însă operaţiunile în regiune cu toate forţele ▲ Organizaţiile umanitare vorbesc de un
Înmatriculările de maşini rulate au crescut cu 150% în 2008 Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut cu 8,6% anul trecut, la 285.504 unităţi, în timp ce înregistrările de maşini rulate
Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor) Matei 14, 14-22 În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară,
„Zis-a Domnul: Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea; și cine nu adună cu Mine, risipește. De aceea vă zic: Orice păcat și orice blasfemie se va ierta oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului nu se va
Fraților, vă îndemn, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toți să vorbiți la fel și să nu fie dezbinări între voi; ci să fiți cu totul uniți în același cuget și în aceeași înțelegere;
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel (†1638) s‑a născut din părinţi evlavioşi şi trăitori, în ţinutul Muscelului. Din tinereţe s‑a retras în Mănăstirea Cetăţuia Negru‑Vodă, de pe valea D
Origen, Despre rugăciune, Introducere, XXVII, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 7, pp. 257-259 „Pâinea cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi (Matei 6, 11) sau cum spune Luca: Pâine
Într-o vreme în care cuvintele „familie”, „drepturi”, „libertate” și „demnitate” sunt tot mai des invocate în spațiul public, se simte nevoia unei priviri clare, echilibrate și așezate. Nu o
O bucurie nespus de mare cuprinde sufletele clericilor și credincioșilor din Biserica Ortodoxă Română când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împlinește frumoasa vârstă de 75 de ani, o sărbătoare aleasă
În istoria Bisericii, rolul mamei privind nașterea și creșterea credinței din sufletul copilului a fost întotdeauna important. Mama sădește în sufletul celui născut din ea mugurii credinței vii și
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


