Agroecologia, şansa unei planete sănătoase

Exploatarea neraţională a naturii de către om şi distrugerea ei aduc grave consecinţe asupra umanităţii, secetele şi inundaţiile din ultima vreme fiind doar câteva dintre efectele abuzurilor comise de noi de-a lungul timpului. Soluţia este exploatarea raţională a resurselor într-o manieră agroecologică, aceeaşi opinie venind atât din partea oamenilor de ştiinţă, cât şi a teologilor, care consideră că văd o strânsă legătură între om şi Natură.

România ultimilor ani este grav zdruncinată de diferite calamităţi naturale. Parcă a devenit normal ca în fiecare an începutul verii să debuteze cu secete crunte, ce lasă plantele, animalele şi oamenii fără apă, iar apoi încep ploile care mătură totul în cale, lăsând zeci sau sute de oameni fără un adăpost deasupra capului.

Natura parcă se împotriveşte omului, ca răsplată pentru toate abuzurile comise de noi împotriva ei de-a lungul vremii.

Iar în ultima perioadă de timp, furia apelor a măturat totul în cale, numeroase localităţi din Moldova şi Dobrogea fiind grav afectate de puhoaiele ce nu mai dovedeau să se reverse în mare.

În acest context, lumea vorbeşte tot mai des despre o nouă relaţie a omului cu pământul, despre agroecologie şi o exploatare raţională a resurselor ce ne-au fost date pentru a ne folosi de ele.

Am fost creaţi pentru a "stăpâni pământul şi a-l supune". Însă nu într-un mod agresiv, incoerent, deoarece orice abuz al nostru asupra creaţiei se întoarce asupra noastră. Omul trebuie să se folosească de darurile primite de la Dumnezeu, însă într-un mod raţional.

Odată cu epoca industrializării, exploatarea resurselor a început să se facă din ce în ce mai intens, deseori haotic. Exploatarea necugetată a resurselor subterane a dus la nenumărate alunecări de terenuri, surpări de pământ şi chiar scufundări de case. Defrişările necontrolate de păduri au dus la alunecarea solului şi dezechilibre puternice în ceea ce priveşte schimbul de dioxid de carbon şi oxigen din atmosferă, la fel cum creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră a dus la distrugerea stratului de ozon şi la fenomenul de încălzire globală.

Schimbarea climei, ca rezultat al fenomenului de încălzire globală, afectează deja grav civilizaţia umană, iar efectele se resimt tot mai intens, şi totul este cauzat de lăcomia omului şi dorinţa de câştig cât mai mare şi imediat. Prin urmare, omul nu mai "sfinţeşte locul", ci îl degradează. Astfel, criza mediului înconjurător este o consecinţă a crizei spirituale a omului secularizat, stăpânit de dorinţa de înavuţire fără să se gândească la consecinţele asupra mediului şi asupra urmaşilor noştri.

Manifest pentru o nouă relaţie a omului cu Pământul

În lucrarea "Manifest pentru o nouă relaţie a omului cu pământul", apărută la Editura BASILICA a Patriarhiei Române, Pierre Rabhi, fervent susţinător al agroecologiei, vorbeşte despre o serie de cauze ale fenomentelor cu care ne confruntăm şi propune în acelaşi timp o serie de soluţii pentru evitarea acestora.

Astfel, Pierre Rabhi vorbeşte despre o serie de factori care ne-au adus în această situaţie, enumerând eroziunea accelerată a solurilor prin acţiunea apei, a vântului, prin despăduririle şi practicile agricole imprudente, care compactează, devitalizează şi asfixiază solurile, apoi salinizarea accelerată a solurilor şi distrugerea metabolismului natural al pământului arabil prin agrochimie, cu toate consecinţele care decurg în mod direct, precum poluarea apelor sau a mediului în general.

O altă cauză, aparent banală, despre care vorbeşte Pierre Rabhi este distrugerea albinelor. Acestea, pe lângă faptul că produc miere, ajută la polenizarea a 30 de procente din ceea ce înseamnă alimentaţia noastră. Autorul oferă şi o soluţie pentru o viaţă sănătoasă a planetei, anume agroecologia. "Agroecologia reprezintă o etică de viaţă care introduce un raport diferit între fiinţa umană, pământul său hrănitor şi mediul său natural, şi permite stoparea caracterului distrugător al acestei relaţii. Ea reprezintă mult mai mult decât o simplă alternativă agroeconomică. Ea este legată de o dimensiune profundă a respectului faţă de viaţă şi replasează fiinţa umană în responsabilitatea sa faţă de ceea ce este viu. Depăşind cu mult plăcerile superficiale mereu nepotolite, ea permite regăsirea vibraţiei încântării, sentimentul acelor prime fiinţe pentru care creaţia, ceraturile şi pământul erau înainte întru totul sacre", scrie în lucrarea sa Pierre Rabhi.

De altfel, domnia sa a şi ajutat la implementarea unor proiecte de agroecologie la mănăstiri din zona Moldovei, fiind invitat să se implice în asemenea proiecte şi la mănăstirile din restul ţării.

Agresivitatea asupra naturii se întoarce împotriva noastră

Raţionamentele pentru care natura trebuie respectată nu sunt doar de ordin ştiinţific, ci şi de ordin teologic. Ea ne-a fost dată pentru a ne folosi de ea, însă nu pentru a o exploata abuziv, deoarece depindem de ea. Viaţa noastră de aici, de pe pământ, este legată de natură, iar evoluţia noastră spirituală este influenţată de modul în care ne comportăm cu natura. "Natura nu-şi îndeplineşte rostul ei fără om, sau printr-un om care lucrează contrar ei. Prin coruperea, sterilizarea şi otrăvirea naturii, omul face imposibilă existenţa sa şi a semenilor săi. Astfel, natura apare într-un mod cu totul clar, ca mediu prin care omul poate face bine sau rău semenilor săi, dezvoltându-se sau ruinându-se el însuşi din punct de vedere etic sau spiritual", spune marele teolog Dumitru Stăniloae în "Teologia dogmatică ortodoxă".

La rândul său, diaconul Sorin Mihalache, cercetător la Centrul pentru Studii Interdisciplinare "Religie şi Ştiinţă" din cadrul Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" din Iaşi, vorbeşte despre apă ca element natural şi spiritual, ca element care condiţionează şi influenţează viaţa de pe Terra, biologică şi spirituală, arătând strânsa legătură dintre om şi natură.

Acesta vorbeşte despre apă ca materie folosită în Taina Botezului, prin care omul primeşte nume, fiind chemat pentru prima dată de Dumnezeu la viaţa spirituală. "Taina Botezului restaurează fiinţa umană, dându-i, între altele, curajul să recunoască faptele rele şi puterea să plângă atunci când regretă săvârşirea lor. Iar această lucrare se vede în pocăinţă. Lacrimile pocăinţei, fie că sunt văzute, fie că sunt resimţite în adâncul inimii, spală ochii de privirile pătimaşe şi inima de poftele străine", spune diac. Sorin Mihalache.

De asemenea, apa este şi principiul vieţii biologice, deoarece viaţa terestră este întreţinută de rezerve imense de apă care traversează întregul mediu de viaţă. Apa se mişcă prin întreaga lume vie, ca o amplă respiraţie a Pământului. Tot ceea ce este viu este legat de apă şi este apă, fiind cunoscut faptul că vieţuitoarele nu sunt doar dependente de apă, ele sunt apă, într-o proporţie semnificativă din constituţia lor biologică.

Natura nu-şi îndeplineşte rostul ei fără om, sau printr-un om care lucrează contrar ei. Prin coruperea, sterilizarea şi otrăvirea naturii, omul face imposibilă existenţa sa şi a semenilor săi. Astfel, natura apare într-un mod cu totul clar, ca mediu prin care omul poate face bine sau rău semenilor săi, dezvoltându-se sau ruinându-se el însuşi din punct de vedere etic sau spiritual", spune marele teolog Dumitru Stăniloae în "Teologia dogmatică ortodoxă"."

prof. pr. Dumitru Stăniloae