Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Societate Analiză Bio, eco și organic. Practică alimentară sau religie seculară?

Bio, eco și organic. Practică alimentară sau religie seculară?

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Analiză
Un articol de: Mirel Bănică - 24 Noi, 2022

De unde vine „cultura” bio-eco-organică? Din dorința de a mânca mai sănătos, spunem și noi în rând cu susținătorii și practicanții acesteia. O tendință care a existat mereu, nu s-a inventat de curând. Faptul că există o piață pentru așa ceva este rezultatul presiunii consumatorilor asupra marilor lanțuri alimentare, care nu ar fi propus niciodată produse bio ca alternativă la hrana industrială.

Este adevărat, scandaluri din trecut de genul „vacii nebune”, al puiului cu dioxină sau al laptelui chinezesc forjat cu melamină au avut un cuvânt greu de spus în preferințele consumatorilor. Primele produse bio apărute pe piața occidentală datează de prin anii 2000, dar marele boom s-a produs acum 4-5 ani, inclusiv la noi, în România. Progresia, în termeni de vânzare, a fost fulgurantă, nimeni nu se aștep­ta la așa ceva. Manger bio (a mânca corect, natural) nu este o religie pentru noi, ci mai degrabă o stare de spirit, o atitudine pozitivă, de trezire în fața pericolului alimentar în care ne găsim cu toții. Trebuie să mai rețineți faptul că adepții bio nu trebuie confundați cu verzii ecologiști, dimensiunea politic militantă a acestora fiind mult mai pregnantă. Prea puține persoane din Occident sau din România se hrănesc cu adevărat bio. Motivele: dificultatea de a-ți schim­ba obiceiurile alimentare, pre­țul ridicat al acestor produse (cu cel puţin 10-15% mai scumpe față de cele industriale), imaginea nişată a acestor produse, adică ele sunt apanajul clasei de mijloc, urbane. Viitorul culturii bio? Sunt mai degrabă reticent, din mai multe motive. Canada, de exemplu, nu mai poate produce bio sută la sută anumite culturi tradiţionale, cum ar fi de pildă soia, colza și porumbul, deoarece câmpurile sunt deja contaminate temeinic cu „gene călătoare”, parazite. Situația se complică prin utilizarea drepturilor de proprietate intelectuală asupra OMG-urilor de către marile multinaționale ale hranei. Ne este teamă că bio-cultura a ajuns acum o victimă a propriului său succes, dând naștere chiar la excese bio, hilare, cum ar fi de pildă țigările „garantate fără aditivi”. Ele ucid tot la fel de mult ca și celelalte, dar arată capcana pe care marketingul a întins-o culturii bio. Au apărut și produse piratate bio, care utilizează confuzia termenilor, folosind etichete mincinoase în care abun­dă termeni ca: organic, fără aditivi, agricultură biologică, produs respectuos față de mediu, tradiționale etc. Ei nu fac altceva decât să sporească starea de confuzie, derutând clienții, în special pe cei cu venituri medii spre ridicate, pentru că a mânca sănătos costă mult, e din ce în ce mai scump. Pentru R­omânia, aş scoate în evidenţă excesul de referinţe din limbajul publicitar, referitor la „tradiţie”, satul de al­tă­­­dată, bunici, „meşteşuguri” - tot atâtea semne sigure ale crizei modernităţii rurale, în care ne aflăm cu toţii. Vorbeşti de „tradiţie” culinară atunci când ea nu mai există sau se află în mare pericol, de fapt.

Bio, o nouă religie seculară?

Este moda bio pe cale să devină o nouă „religie”, seculară, a omului modern? O formă de compen­sație, de dragoste față de semeni și de natură, bazată pe marketingul culpabilității? Te simți împăcat cu tine însuți făcând bine, investind în tot ceea ce te înconjoară. Un crez care investește ­cotidianul. Este bio un fel de răs­­­puns la frica existen­țială pe care o resimțim zilnic, un răspuns la nesiguranța, nu doar alimentară, a lumii moderne? Favorizând un mod de consum bio-eco, oamenii au impresia că le este mai puțin frică de incertitudinea zilei de mâi­ne, se deculpabilizează și se simt actori direct implicați într-un joc cu o miză uriașă și imposibil de verificat: salvarea planetei. Principiul în sine nu suferă deci de contradicții evidente, dar punerea sa în practică la­să adesea impresia că atât acti­viștii bio, cât și cei care câștigă bani frumoși din această activitate îi privesc pe cei din jur ca pe niște ignoranți sau, mai rău, ca pe niște inocenți care trebuie „convertiți” cu orice preț la noua credință. La fel ca în cazul unei religii, există acum un look bio, un limbaj bio, un comportament bio. Adepții bio au tendința de a se comporta ca o sectă, în sensul clasic pe care Max Weber l-a dat acestui „ideal-tip” în sociologia religiilor. Chiar dacă ei, a­dep­ții bio, neagă cu vehemență a­ceas­tă abordare. Există veritabile bătălii între adepții bio și anti-bio, ce se poartă de­ocamdată pe tărâmul eficacității alimen­telor. Plouă cu comunicate ­­din ­partea diverselor asociații de ­su­­­­pra­ve­ghere a ali­mentelor, a ­oficiilor de sănătate publică, comunicate care pun în balanță pro­­­du­sele bio cu cele din producția convențională. Deocamdată, ni­mic nu este dovedit, dar bătălia continuă, incredulitatea crește. Moda bio ridică noi probleme și în ceea ce privește memoria agricolă a unei națiuni. La fel cum o Bi­serică cultivă cu atenție memoria înaintașilor, bio dezgroapă soiuri, varietăți și moduri de cultură pe care le credeam uitate, simt nevoia de a repeta, legitimându-se cu ele în fața unui public consumator care a pierdut de multă vreme orice con­tact cu natura. Am fost șocat să văd cât de mult s-a dezvoltat literatura de specialitate dedicată hranei bio, grădinăritului, alegerii bio. Uităm însă faptul că a consuma în toiul iernii cireșe sau alte fructe produse în America de Sud poluează de fapt mult mai mult planeta decât fructele „conven­ționale” produse în timpul verii pe continentul european.

Bio-România

Noi am fost bio fără să o știm, înainte de moda cuceritoare din acest moment. Ne place sau nu, comunismul era „bio”, prin penurie: bucata de carne sau de salam împachetată în hârtie cenușie, fără nimic altceva. Atunci, pe vremea aceea, oamenii cumpărau proteina, și nu ambalajul. Satele nu erau încă depopulate și îmbătrânite, urme ale tradiției încă mai lucrau, inclusiv în domeniul alimentar și al prezervării memoriei acesteia.

Faimosul pui de la țară, ouă și brânză „de la mama” sunt din ce în ce mai greu de găsit. Pesta porcină va scoate din bătătură şi ultimii porci crescuţi după metodele de altădată. Ritualurile de iarnă le vom vedea doar pe YouTube, nu şi în ogra­da proprie. Dis­trugerea piețelor ­ba­­zate pe un sistem tradițional de desfacere a dat o lovitură grea ­curentului micilor şi adevăraţilor producători, chiar dacă mulți ­oameni nu au conștiința aces­tei pierderi. Manger bio este apa­najul culturilor tradiționale. Tra­diția cedează su­roga­telor.

Ma­­­ga­­­zinele care vând polen, mie­re de albine, dar și ungu­ente bazate pe „rețete dacice”, după cum stă scris pe ambalaj, nu ­sunt altceva decât martori ai ­dis­­pariției acesteia. Nu suntem nici suficient de bogați pentru a ne permite moda bio din Occident, bazată pe culpabilitate, ­do­rință de schimbare și marketing. Dar avem în continuare practica ­postului şi respectul arătat crea­ţiei, în integralitatea sa, de către ­Bise­rica noastră, care nu abso­lutizează însă o practică sau o „mo­­dă” alimentară, ci un fel de a fi în lume. Ortodoxia este, prin însăşi natura ei, „ecologică” - ­înainte de a se fi inventat acest termen. Dar aceasta-i cu totul altă discuţie, pe care sper să o dezvolt în viitorul apropiat.