Cuvintele providențiale auzite de Fericitul Augustin în anul 387 în grădina casei sale din Mediolanum, care l-au trimis la textul Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Romani 13, 12-14: „Noaptea e pe
17 Noi, 2024
Bucuria regăsirii adevăratului „acasă“
Luna august este pentru foarte mulţi români luna reîntoarcerii acasă. Pentru fiii harnici şi binecredincioşi plecaţi pretutindeni, spre binele lor, dar mai ales al celor dragi, rămaşi în ţară, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 2009 ca prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie dedicată românilor migranţi, duminică în care în toate parohiile şi mănăstirile se săvârşesc ectenii speciale şi rugăciuni de mulţumire, de cerere şi ajutor de la Dumnezeu pentru păstrarea credinţei ortodoxe.
În societatea preindustrială, munca era legată de mediul familial şi social al omului, exercitarea ei îi ducea pe oameni la o mai strânsă comunicare şi colaborare şi nu vătăma relaţia lor armonioasă cu mediul înconjurător. În societatea industrială şi cea contemporană, munca a fost ruptă de spaţiul locuinţei şi s-a transformat într-o activitate autonomă în scopul acoperirii nevoilor de trai. Din dorinţa de a avea un nivel de trai mai ridicat, mulţi oameni şi-au asumat alienarea şi au plecat unde au primit o ofertă mai avantajoasă. Astfel, fenomenul migraţiei, un fenomen general care s-a manifestat încă din cele mai vechi timpuri, a căpătat amploare. La noi în ţară acest fenomen, care produce schimbări de ordin spiritual, lingvistic, cultural, politic şi economic, a început să se dezvolte imediat după anul 1990 şi s-a extins simţitor după ridicarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români care călătoresc în statele Uniunii Europene.
Din păcate, fenomenul migraţiei românilor este adus în prim plan naţional şi internaţional doar atunci când devine profitabil mediatic, când imaginea României este cadrată de criminalitate şi cerşetorie, sau în momentele de criză, marcate de exodul elitelor - oameni de ştiinţă, medici, cercetători, pregătiţi cândva de statul român, iar acum cu „etichetă“ doar de export. Fără a nega sau ascunde într-un fel problemele care se nasc în astfel de situaţii, trebuie să recunoaştem că s-au creat şi oportunităţi, mai ales de ordin economic şi cultural.
„În toate cazurile de emigraţie are loc o redescoperire a sinelui, a unor aspecte despre care oamenii, în ţara noastră fiind, nu bănuiau că ar exista. Acest lucru se întâmplă şi la nivel spiritual, pentru că de cele mai multe ori a emigra echivalează cu o criză a valorilor spirituale pe care oamenii le redescoperă în Occident. Când eşti plecat de acasă, departe, când eşti supus presiunii dizolvante a mediului din jur, religia, credinţa servesc de marker identitar, te ajută să-ţi menţii, să-ţi păstrezi identitatea, iar parohiile sunt de multe ori mediu coagulant pentru cei care emigrează. Un alt efect nebănuit al migraţiei este un fel de «ecumenism la firul ierbii». Sunt foarte multe cupluri mixte care s-au format. Cunoaşterea lor reciprocă se face prin redescoperirea punctelor comune ale celor două tradiţii“, ne-a declarat Mirel Bănică, cercetător ştiinţific - Academia Română.
Una dintre problemele majore cu care se confruntă comunitatea românească din Italia este criza economică ce a împânzit toată Europa, însă această criză, în mod paradoxal, a umplut bisericile. Creştinii, pe timp de criză materială, caută răspuns şi hrană în cele spirituale. „Acest moment de cumpănă a adus un moment de binecuvântare pentru Biserică, unii dintre creştini redescoperind valori fundamentale precum familia, frăţietatea, solidaritatea, coresponsabilitatea, grija faţă de săraci, bolnavi sau întemniţaţi“, ne-a declarat părintele arhimandrit Atanasie Rusnac, vicar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Văzând bisericile pline, lucrurile par îmbucurătoare. Am putea spune că Episcopia Ortodoxă Română a Italiei răspunde întru toate tuturor. Statisticile sunt şi ele îmbucurătoare - 10.535 de prunci botezaţi şi 1.401 cupluri căsătorite în 2012, iar 78 de persoane au cerut să fie primite în Biserica Ortodoxă. Viaţa liturgică este vie, se slujeşte în 190 de parohii, 4 mănăstiri, 2 schituri şi peste 75 de filii în toată Italia. „Parohiile episcopiei noastre nu reuşesc să ajungă la mai mult de 20% din creştinii ortodocşi români pribegi pe pământul Italiei, care depăşesc, conform statisticilor oficiale, cifra de un milion. Gândul nostru se îndreaptă spre cei ce sunt în afara staulului, care nu cunosc misiunea Bisericii sau, din nenumărate pricini, au ajuns să fie departe de Trupul tainic al lui Hristos, Care este «Calea, Adevărul şi Viaţa». Domnul să ne lumineze şi să ne trimită lucrători vrednici în via cea duhovnicească a Bisericii, pentru a putea altoi din nou pe Via cea vie mlădiţele rupte care pribegesc pe pământul binecuvântat de sângele Sfinţilor Apostoli, de mucenici, de sfinţi ierarhi şi mărturisitori, aici în Italia“, ne-a mai spus părintele vicar eparhial Rusnac.
Emigraţia în ziua de astăzi nu mai este definitivă, ci se caracterizează prin acest aspect al revenirilor foarte dese şi al plecărilor foarte dese. Şi nu este o caracteristică doar a României. De asemenea, migrarea înseamnă, inevitabil, şi contactul cu un alt fel de cultură, cu un alt tip de mentalitate, civilizaţia occidentală având şi efecte benefice asupra comportamentului şi mentalităţii celor care se întorc în ţară, participând astfel la ridicarea gradului de civilizaţie în societatea românească. Spre păstrarea propriei identităţi şi a valorilor tradiţionale, pentru un dialog interreligios şi intersocial reuşit, încă de la crearea primelor comunităţi româneşti în ţările europene, Biserica Ortodoxă Română a purtat de grijă fiilor săi şi a creat noi parohii şi noi episcopii în care slujesc lui Dumnezeu şi credincioşilor români ierarhi şi preoţi misionari. În aceste comunităţi, aşa cum am aflat de la părintele arhim. Atanasie Rusnac, „de la Biserică porneşte solidaritatea, de la Biserică porneşte regăsirea identităţii de creştin şi de român; la Biserică regăsim valorile uitate acasă în România, în satul natal; la Biserică regăsim adevăratul ACASĂ“.
Prezenţa unei biserici ortodoxe constituie un act misionar într-un spaţiu marcat de procesul de secularizare, fără însă a afecta relaţiile cu celelalte confesiuni. „Biserica Ortodoxă Română a avut o politică foarte inteligentă faţă de fenomenul migraţiei, pentru că a fost de multe ori cu un pas înainte de structurile oficiale ale statului, dând emigranţilor în statele europene posibilitatea de a se regăsi pe plan organizaţional şi sufletesc. Le-a întins o mână, le-a arătat că cuiva îi pasă de ei“, ne-a mai spus cercetătorul Mirel Bănică.
Toţi cei plecaţi au povestea lor, în care găsim lacrimi şi surâsuri, realizări şi eşecuri, tragedii, dar şi minuni. Pentru nici unul dintre ei plecarea din ţară nu a fost o bucurie, dar a fost o necesitate. Din diferite motive au fost nevoiţi să se avânte cu mult curaj într-o lume necunoscută, cu sacrificii foarte mari la început.
Prin bunăvoinţa părintelui Cătălin Vătafu de la Parohia Pechea IV din judeţul Galaţi, am aflat experienţa a doi tineri, Mihai şi Daniela, plecaţi din ţară fiecare pe drumul lui, pentru ca, tot peste graniţe, Dumnezeu să unească cele două drumuri într-unul singur, întemeind în anul 2002 o familie. Au cunoscut tot felul de încercări, începând cu momentele de cumpănă în care, ca mulţi alţi tineri ajunşi pe un tărâm străin, nu aveau nici măcar un acoperiş deasupra capului. Nu s-au dat în lături timp de 8 ani de zile de la nici o muncă cinstită şi care putea să le aducă un mod de viaţă mai bun. Din 2004, îmbinând răbdarea şi curajul câştigate prin desele încercări şi experienţe, tânăra familie s-a gândit să înceapă acasă, în România, propria activitate. O iniţiativă serioasă şi prietenoasă. Au început modest, iar astăzi oferă într-o perioadă de criză aproape 200 de locuri de muncă în două schimburi, pentru tot atâtea familii din comuna Pechea, cărora le este în acest fel dăruită şansa să rămână acasă alături de cei dragi ai lor, în ţara lor.
