Ieromonahul Macarie protopsaltul, profesor care a tipărit cărți de muzică bisericească

La împlinirea a 200 de ani de la tipărirea primelor trei volume de cântare bisericească în noua sistimă de notare bizantină de către ieromonahul Macarie protopsaltul, încercăm să facem câteva precizări și corectări, absolut necesare, privind personalitatea, moralitatea desăvârșită și truda fără preget a bine cunoscutului părinte muzician bisericesc Macarie ieromonahul, protopsaltul sau cântărețul (1770?-1836).

Fiindcă s-a scris mult, dar niciodată destul, ba chiar a fost, din greșeală, confundat cu altcineva, ar fi o mare negli­jență de neiertat dacă urmașii, măcar pe tărâm muzical bisericesc, ai acestui mare om - fie și după trecerea a două veacuri - nu s-ar apleca să lămurească „sine ira et studio” unele inexactități, confuzii sau exagerări, scăpate din neștiință, din uitare sau dintr-o eronată informare, în cazul de față, consemnate și publicate acum un veac și ceva, fără, desigur, vreo tendință sau vreo intenție de denigrare, deși se putea evita acest gest, de către celebrul om de cultură, academicianul Constantin Erbiceanu (1838-1913), în prestigioasa revistă religioasă „Biserica Ortodoxă Română” an 32 (1908), nr. 1, pp. 37-43, reproduse astăzi, peste un veac și ceva, într-o frumoasă carte intitulată: „Sfântul Grigorie, Mitropolitul Țării Românești, păstor luminat și dascăl al rugăciunii” la Editura Cuvântul Vieții, București, 2022.

În aceste pagini din revista „BOR” (1908), Constantin Erbiceanu reproducea exact ceea ce îi povestise, din vagă aducere aminte, bunul Mitropolit al Moldovei, Iosif Naniescu (1875-1902).

Este vorba de o succintă portretizare a celebrului ieromonah Macarie protopsaltul, socotit de multă vreme a fi cel mai capabil muzician bisericesc din epoca de românire și de tipărire a cântărilor psaltice bisericești, cântăreț, teoretician, compozitor, directorul școlii de cântăreți bisericești din Sf. Mitropolie a Țării Românești, împodobit cu titlul de noblețe: „portanie al Sfintei Mitropolii” și „epistat” (coordonator, inspector) al tuturor școlilor de cântăreți bisericești, înființate oficial și legal în 1825, în fiecare județ din Țara Românească, el însuși semnând atestatele de absolvire ale tuturor elevilor până în anul 1834, când noul Mitropolit al Țării Românești îl deleagă să supravegheze lucrările la Tipografia de la Mănăstirea Căldărușani, unde tipăreau în ­perioada aceea Viețile Sfinților. Aici s-a îmbolnăvit de „dambla”, cum zicea el (ceea ce înseamnă paralizie), boală care i-a adus sfârșitul în ultima lună a anului 1836, la Mănăstirea Viforâta de lângă Târgoviște, sub îngrijirea monahiei Iustina, sora sa și sta­reța acestei mănăstiri. A fost om trimis de Dumnezeu să ajute Biserica Română în promovarea și impunerea unei noi notații psaltice, cu textul cântărilor bisericești tradus în limba română.

În paranteză amintim că în anul 1814 apărea la Constantinopol o „nouă sistemă” a notației psaltice, prin eliminarea multor neume sau semne muzicale psaltice care se repetau în funcțiunea lor. Această curățire au întreprins-o, cu înțelepciune și mult folos, trei mari muzicieni de la Școala patriarhală din Constantinopole (Bizanț): Mitropolitul Chrysanth Karamallis (1770-1840), Grigore Lampadarul sau Levitul († 1822) și Hurmuziu Chartofilaxul († 1846), iar în Țara Românească a fost adus la București, în 1816, de un tânăr profesor, Petru Efesiul (Efes, 1770 - București, 1840), căruia domnitorul și câțiva boieri mari luminați i-au deschis o școală pentru a preda „noua sistimă” a cântărilor psaltice bisericești în casele Bisericii „Sf. Nicolae - Șelari”, ce se afla aproape de fosta Academie Domnească de la Sf. Sava, în zona actualei Universități bucureștene, unde a învățat și ­Macarie protopsaltul.

Revenim la textul cu pricina, care provoacă tulburare și confuzie, adică la ceea ce îi povestea, dintr-o vagă și neclară aducere aminte, plină de confuzii, acum peste un veac, Mitropolitul Iosif Naniescu (1875-1902) academicianului Constantin Erbiceanu (1838-1913), care a notat și publicat întocmai:

„Reproduc, zice C. Erbiceanu, și ceea ce am auzit de la răposatul Mitropolit al Moldovei, Iosif Naniescu, despre acest Macarie. El mi-a spus că pe când era la Buzău, ca diacon la Episcopul Chesarie, avut ca profesor de muzichie. Era bătrân și din cauza tutunului nu mai putea pe atunci cânta, ci își șuiera cântarea”.

Mai departe, Mitropolitul Iosif continuă să-i povestească lui Constantin Erbiceanu despre Macarie ieromonahul protopsaltul, dar într-o altă „tonalitate” și în alte culori: „Era Macarie un om frumos la chip, corpolent, fruntea deschisă, ochi vioi și de un caracter blând și plăcut. Astea știu despre Macarie, a cărui amintire pururea trebuie să fie vie între oamenii bisericești, cântăreți, diaconi și preoți, pentru că el a fost splendoarea românilor în dezvoltarea serviciilor (slujbelor) bisericești și neîntrecut până în prezent în ceea ce privește dulceața sa la cântare, linitatea (limpezimea, stilul lin), plăcerea în tonalitatea sa...”.

Cu adâncă smerenie, cer iertare Sfântului Iosif cel Milostiv (Naniescu), ca unui sfânt, dar și ca unuia ce era un bun protopsalt și creator sau compozitor, căci de la Sfinția Sa ne-au rămas Răspunsurile mari pe glasul 8 de la Sfânta Liturghie, ușoare, accesibile și clare, ce se cântă de aproape două veacuri în sfintele lăcașuri ortodoxe din întreaga Românie, cu multă ușurință și plăcere, fie monodic (pe o singură voce), fie coral-mixt sau bărbătesc sau cor de copii, lucrate de alții mai târziu.

Și tot Sf. Iosif cel Milostiv, când era Mitropolitul Moldovei, trecând cu mult curaj peste uzanțele canonice din vremea sa, i-a dat dezlegare marelui profesor, compozitor și vestit dirijor Gavriil Musicescu să introducă vocile feminine în corul mixt bisericesc și așa a rămas pentru totdeauna, iar noi îl cinstim după cuviință.

De aceea facem câteva precizări:

Macarie ieromonahul, marele protopsalt român, nu a fost niciodată oficial profesor de muzichie (psaltichie) la Seminarul Teologic din Buzău, care până în anul 1900 a avut durata de 4 ani, iar Iosif Naniescu a absolvit în prima serie (1836-1840).

De unde vine prima confuzie? Aici, la Buzău, în primii doi ani (1836-1838) a funcționat ca profesor de psaltichie un protopsalt în vârstă care se numea Matache Cântărețul, care ori din cauza bătrâneții ori din cauza vreunei suferințe, n-a durat decât doi ani, căci în 1838 a trecut la cele veș­nice, fiind înmormântat în­ curtea Episcopiei Buzău. A urmat după acesta Dobre Tântăveanu, venit de la seminarul din Bucu­rești, unde fusese înlocuit cu Anton Pann (1797-1854), iar Dobre Tântăveanu s-a întors în 1851 în București în calitate de cântăreț la strana Bisericii Domnița Bălașa. Și de atunci până în zilele noastre s-au perindat aici, la ­Buzău, foarte mulți profesori de muzică, poate 40-50!

Macarie a fost, cum am spus mai sus, mulți ani (1825-1834) directorul Școlii de cântăreți bisericești din Sfânta Mitropolie și „epistatul” (coordonator sau inspector) tuturor școlilor de cântăreți bisericești județene din Țara Românească, timp în care a semnat atestatele de absolvire ale tuturor absolvenților acestor școli. Între anii 1822-23 a stat la Viena ca să tipărească primele trei cărți de muzică psaltică ­nouă, numită chrysantică: Teoriticonul, Anastasimatarul și ­Irmologhionul, în românește, în tipografia călugărilor armeni mechitariști.

În 1820, profesorul lui grec, ­Petru Efesiul, tipărise și el Noul Anastasimatar și Doxastarul pe scurt, în grecește, la noua tipografie de la Mavrogheni sau Cișmeaua Roșie sau Capul Podului Mogoșoaiei, a doctorului Constantin Caracaș (1773-1828), cumpărată de Ioan Heliade-Rădulescu, apoi, se pare, de A. Pann. ­Macarie nu a putut să tipărească în Țara Românească.

Iar în anii 1834-1836 l-a delegat noul Mitropolit al Țării Româ­nești, Grigorie IV - Dascălul, să supra­vegheze Tipografia de la Mănăstirea Căldărușani, unde erau sub teasc Viețile Sfinților. Aici ­Macarie s-a îmbolnăvit de „dambla”, cum zice el (adică paralizie).

De aceea, s-a retras la Mănăstirea Viforâta, unde era sta­reță sora sa, Iustina, care l-a îngrijit până la moarte, întâmplată pe la sfârșitul anului 1836, fiind înmormântat lângă intrarea în biserica acestei sfinte mănăstiri.

După desenul păstrat până în zilele noastre, ieromonahul ­Macarie are o figură plăcută, nici prea bătrân, dar în nici un caz corpolent, cum îl vedea Sfântul Iosif cel Milostiv - Naniescu. Iarăși o confuzie cu altcineva!

Dar cel mai mult supără cred că pe oricine și adâncește confuzia faptul că din cauza fumatului (a tutunului) nu mai avea voce și din cauza aceasta nu mai putea cânta, ci șuiera cântarea (melodia, n.n.), ceea ce este absolut neadevărat și incredibil. Este confuzie regretabilă! Nimeni dintre cei care au scris despre Macarie nu a spus așa ceva.

Macarie ieromonahul, proto­psalt de mare valoare, nu-și putea permite, el - care întotdeauna era pe lângă un înalt ierarh în aproape toate împrejurările - mai ales ca preot monah, să aibă acest urât obicei al fumatului, ceea ce l-ar fi înjosit și l-ar fi descalificat definitiv.

Macarie ieromonahul şi proto­psaltul a rămas definitiv în amintirea și conștiința contemporanilor și a urmașilor un om talentat, fără vicii, curat sufle­tește, un călugăr adevărat, un om de omenie și mai presus de toate un adevărat român, care a ținut cu tot dinadinsul la ridicarea muzicală și intelectuală a neamului său românesc și a Bisericii străbune.

Dovadă este şi că numele său de „Macarie Cântărețul” este și astăzi purtat de o stradă din București, din fostul raion 30 Decembrie (astăzi sectorul 1).