O statistică tristă: în fiecare oră, nouă români părăsesc țara

Depopularea României a atins în ultimii ani cote alarmante. Până în 2010 principalul responsabil pentru acest proces de depopulare a fost migrația internațională, nu sporul natural negativ. Încă din timpul ultimului deceniu de comunism a existat o anumită migrație și se estimează că în această perioadă cam 300.000 de români ar fi părăsit țara, majoritatea fiind etnici germani. După 1990 a avut loc un boom al migrației. Dacă în primii ani după Revoluție, românii plecau în general în calitate de azilanți politic, de la mijlocul anilor ’90 a luat naștere o nouă formă de mobilitate, migrația circulatorie sau pendulară pentru muncă. Pe lângă fluxurile de migrație permanentă care oarecum s-au stabilizat, această formă a avut o dinamică accelerată atingând în special lumea satului. 

Majoritatea românilor care au plecat pentru sejururi de lucru în străinătate nu aveau studii superioare și lucrau în sectoare necalificate. Până la aderarea la Uniunea Europeană din 2007, plecările erau în general scurte, de maximum trei luni, atât cât permitea viza. Cei care au apelat la astfel de strategii de mobilitate veneau în general din mediul rural, foști navetiști care dețineau deja un capital important de mobilitate, ce a fost inițial convertit într-un mic comerț de valiză cu țările cele mai apropiate: Ungaria, Polonia, Cehia, Turcia. Ulterior, această formă de mobilitate a intrat în declin și s-a trecut la o migrație pendulatorie către destinații mai îndepărtate din Uniunea Europeană. Această mobilitate se desfășura în general în interiorul unor rețele. După plecarea unor membri ai comunității sătești care se stabileau într-o comunitate de destinație, se construiau adevărate rețele odată ce aceștia reușeau să aibă o situație stabilă la destinație. Prietenii și consătenii erau prezentați angajatorului, erau ajutați să își găsească o locuință, să se descurce cu actele. Principalele destinații au devenit Italia și Spania datorită apropierii lingvistice care a facilitat inserția profesională. Locuitori din anumite regiuni ale țării migrau în anumite regiuni din țările de destinație, deci această migrație a căpătat un puternic caracter regional, legând sate și comune din anumite părți ale țării de origine cu sate și comune din anumite regiuni ale țării de destinație. O altă destinație importantă a devenit Germania, acolo unde rețelele s-au creat prin intermediul sașilor plecați în ultimul deceniu comunist.

Migrația pendulatorie a devenit un rit, care s-a reluat în fiecare an în aceeași perioadă și practic cei care s-au instalat în această migrație au recurs la acest procedeu pentru a-și finanța diverse activități și a supraviețui, de exemplu, atunci când contractul de muncă în străinătate dura trei luni, celelalte nouă luni din an. 

Între 1990-2001, cel puțin 17% dintre gospodăriile din România, adică peste 1.200.000 de gospodării, aveau cel puțin câte un membru care lucra în străinătate. Atunci când românii au putut circula fără viză în spațiul Schengen, numărul acestora s-a triplat, iar destinațiile s-au diversificat. 

2007, o bornă importantă pentru migrația românească

Turnanta a reprezentant-o aderarea României la Uniunea Europeană în 2007. Durata șe­derii în străinătate a crescut semnificativ datorită faptului că viza și permisul de muncă nu mai erau necesare. Marea Britanie a atras și ea un flux important de mi­grație în perioada 2007-2017, devenind una dintre principalele destinații. Numărul migranților a crescut expo­nențial, de la 2,5 milioane la sfârșitul primului deceniu al secolului trecut, la aproximativ cinci milioane în prezent.

Astfel, o cincime din români trăiesc astăzi în afara țării. În medie, nouă români părăsesc țara în fiecare oră. România este a doua țară din lume ca rată de depopulare după Siria, fără să aibă ca aceasta pe teritoriu un conflict armat. Rata de depopulare a Siriei este de 13%, în timp ce a României este de 7,3%. În fiecare an, România pierde peste 150.000 de locuitori, adică populația unui oraș de dimensiunile Slatinei, pierdere care se datorează atât migrației, cât și sporului natural negativ. Între 1992 și 2002, populația României scăzuse deja cu 5%, și migrația, în cea mai mare parte neoficială la acea vreme, a contribuit cu 73% din această scădere, restul datorân­du-se sporului natural negativ.

Însă cauzele acestei depopulări sunt în principal economice. Prăbușirea economică a României după 1990, datorată proastei administrări a tranziției și slabei guvernări, a fost principala cauză a migrației postdecembriste. Dacă imediat după 1989 migrația azi­lanților politic era determinată de o căutare a unei libertăți până atunci îngrădite, fluxurile rural-ur­ban și rural-inter­na­țional ulterioare sunt determinate de închiderea uzinelor și întreprinderilor din orașe și în anumite zone de închiderea exploatărilor miniere fără a exista o alternativă viabilă. Restructurarea a dat greș. Cine contestă această afirmație să viziteze Valea Jiului sau zona Hunedoarei. 

Creșterea economică nu se repercutează la nivel național, ci doar regional

Se ridică însă o întrebare. De ce această rată accelerată de depopulare a continuat și după reluarea creșterii economice? Deoarece creșterea economică a rămas concentrată doar în anumite regiuni și sectoare, şi ea nu s-a dispersat la nivelul întregii economii și nici pe cuprinsul întregii țări. Avem creștere economică în industria informației și tehnologiei, precum și în industria autovehiculelor. Repartizarea este complet inegală, efectele creșterii rămân concentrate la nivel de sectoare și de regiuni. Salariul mediu cel mai ridicat este în București, urmat de Cluj, Ilfov, Argeș, dar sunt și județe cu salarii foarte mici, precum Teleorman, Harghita și județele din partea de sud-vest, Oltenia și partea și de nord-est, Moldova. Există mai multe viteze de dezvoltare și nu există o conver­gență. Salariul mediu pe oră în țara noastră este de 5, 5 euro. Mai mic în Uniunea Europeană este doar salariul din Bulgaria, de 5,1 euro pe oră. Comparativ, pe primul loc se află Luxemburg, cu un salariu mediu de 43,8 euro, următoarele locuri fiind ocupate de Danemarca și Belgia. În Olanda - 33,7 euro, Franța - 33 euro și Germania - 32,3 euro. Deci diferența este foarte mare, câștigul mediu brut este de 515 de euro pe lună, mai mic fiind doar cel al bulgarilor.

Dacă până în 2010 principala componentă a scăderii populației o reprezenta migrația, în ultimii ani sporul natural negativ, adică diferențele dintre decese și naș­teri, a întrecut ca importanță componenta migraționistă. Pierdem în medie anual 70.000 de locuitori din cauza migrației și 75.000 din cauza sporului negativ. Majoritatea cetățenilor plecați se află în grupa de vârstă 45-49 de ani. Populația pe care o pierde România prin migrație este tânără, de exemplu din cei 84.000 de români care au părăsit țara în 2016, 65% aveau sub 36 de ani, ceea ce înseamnă o pierdere atât în materie de forță de muncă, dar și ca populație fertilă. Dintre aceștia 46% au între 20 și 35 de ani, iar 19% au sub 18 ani. Aceștia din urmă sunt cei care pleacă pentru reîntregirea familiei. Pe lângă acești mi­granți, România pierde și copiii care, începând cu anul 2017, se nasc mult mai mulți peste hotare decât în țară. 

Ce ne spun datele culese de pe teren în cadrul unei anchete sociologice

La nivel rural, cele mai afectate regiuni sunt Teleormanul, unde populația a scăzut cu aproape 27% comparativ cu începutul anilor ’90. Teleormanul are și o rată mare de depopulare urbană, care pare să indice faptul că locuitorii fie părăsesc județul pentru o altă destinație din interiorul țării, fie pleacă în străinătate, cei mai mulți în Spania.

O situație la fel de nefericită se întâlnește în Oltenia, unde județele Dolj, Olt și Vâlcea se confruntă cu rate de depopulare în jur de 22% în mediul rural. Aceeași situație gravă se întâl­nește și în Transilvania centrală, în județele Alba și Hunedoara, tot cu rate de depopulare de 21%-22%. O rată ridicată de mi­gra­­ție o are și regiunea de nord-est Moldova, dar, din fericire, în această regiune sporul natural compensează migrația. În Vâlcea, comunele în care populația s-a redus la mai mult de jumătate sunt Zătreni, unde populația din 2019 mai reprezenta doar 45% față de cea din 1992, Perișani și Boișoara. În Olt, situația e dramatică în comuna Optași Măgura, unde populația mai reprezintă abia 30%, iar în Nicolae Titulescu - 35% față de valorile anului 1992. În Hunedoara, regiunea Pădurenilor se confruntă puternic cu acest fenomen, dar și regiunile aflate la confluența cu județul Alba (Balșa și Bulzeștii de Sus). În județul Alba, comunele Mogoș, Rîmeț, Întregalde și Ceru Băcăinți au pierdut mai bine de jumătate din populație. În Dolj, comunele Amărăștii de Sus, Giubega, Giucea, Almaj au toate o populație de două ori mai mică decât la începutul anilor ’90. În România există astăzi în jur de 130 de sate total părăsite, care încă figurează pe harta administrativă a loca­lită­ților. 

A învia satul așa cum a fost odinioară nu mai este posibil în lumea de astăzi, în care concepțiile s-au schimbat, modernismul a pătruns, optimizând producția și tradițiile. Chiar și de s-ar repopula ruralul cu ajutorul agropensiunilor și turismului cultural sau prin eficientizarea agriculturii, tradi­țiile nu ar mai fi aceleași, de aceea îndrăznim să spunem că, în parte, satul românesc se îndreaptă spre un deznodământ infaust. Suntem contemporani cu acest proces lent de dezagregare a satului românesc, care va supraviețui poate doar ca loc de memorie al unor vremuri apuse.