Mitropolitul Antonie de Suroj spunea într-o predică de-a sa, cuprinsă în colecţia de predici adunate sub titlul „Taina iubirii”: „Când îl văd pe om în lumina iubirii curate, văd în el chipul lui
„Și răspândindu-se prin veacuri în sufletele sfinte...”
Întâlnind versetul din Înțelepciunea lui Solomon (7, 27) în Epistola pascală I, 1 din anul 329, a Sfântului Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei (Sapientia, Iași, 2013, p. 114), cu referire la Mântuitorul Iisus Hristos „Înțelepciunea de taină a lui Dumnezeu” (I Corinteni 2, 7), Care se răspândește prin veacuri în sufletele sfinte, întocmind „din ele prieteni ai lui Dumnezeu și proroci” (Înțelepciunea lui Solomon 7, 27), dar și Sfinți și dumnezeiești Apostoli, Sfinți Părinți ai Bisericii și „Mari Dascăli ai lumii și Ierarhi”, încercăm să teologhisim, contemplând răspândirea înțelepciunii lui Dumnezeu în sufletele sfinte, prin veacurile istoriei Revelației dumnezeiești și ale istoriei Bisericii lui Hristos, ca lucrare și revărsare a Duhului Sfânt, în oamenii plăcuți Lui.
Fiul și Cuvântul și Înțelepciunea lui Dumnezeu, atât mai înainte de Întrupare, cât și după Întrupare, „S-a răspândit” și Se răspândește prin veacuri, insuflând și inspirând sufletele alese și sfinte, întocmindu-i și rânduindu-i ca „prieteni ai lui Dumnezeu și proroci”. Răspândindu-se prin veacurile patriarhilor, Înțelepciunea și Cuvântul lui Dumnezeu s-a odihnit prin Duhul Sfânt în sufletele sfinte ale lui Abel și Enoh, Noe și Avraam, Isaac și Iacob, Iosif și Iov; precum și în veacurile lui Moise și Iosua și în veacurile prorocilor Samuel și David, Natan și Gad, Ilie și Elisei, Isaia, Ieremia, Iezechiel și Daniel și ale tuturor prorocilor mici, până la Sfântul Ioan Botezătorul de la începutul Sfintelor Evanghelii și până la prorocul Agav, din Faptelele Apostolilor.
Începând cu veacul apostolic și de atunci până la Parusie, „Hristos, Puterea lui Dumnezeu și Înțelepciunea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 24) „S-a răspândit” în sufletele alese și sfinte ale Sfinților și dumnezeieștilor Apostoli și Evangheliști, aleși, călăuziți, învățați și luminați de Domnul, „cărora S-a și înfățișat pe Sine viu după Patima Sa, prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile și vorbind cele despre Împărăția lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 1, 3) până la Înălțare, trimițându-le pe Duhul Său cel Sfânt, sub chip de limbi de foc, la Cincizecime. Lor li se adaugă Sfinții ucenici Luca și Cleopa, Sfinții Arhidiaconi Ștefan și Filip, marele Sfânt Apostol Pavel, dimpreună cu toți ucenicii săi și în mod deosebit cu Sfinții Episcopi Timotei, Tit și Filimon.
În veacul Părinților Apostolici sau ucenici și urmași ai Sfinților Apostoli, Înțelepciunea și Cuvântul lui Dumnezeu cea ipostatică S-a răspândit și S-a odihnit în sufletele sfinte ale Sfinților Ignatie Teoforul, Policarp al Smirnei, Iustin Martirul și Filosoful și ale altora; iar în veacurile patristice, în sufletele Sfinților Ciprian al Cartaginei, Ilarie de Pictavium, Ambrozie al Mediolanului, Ieronim și Augustin de Hippona, în Apus; iar în Răsărit în sufletele marilor Sfinți Părinți ai Bisericii Atanasie și Chiril ai Alexandriei, Părinții capadocieni și Sfinții Trei Ierarhi, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin; Sfinții Efrem Sirul și Isaac Sirul, Sfântul Ioan Scărarul, Sfântul Teodor Studitul și Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Nicolae Cabasila și Sfântul Marcu Eugenicul al Efesului, în veacurile postpatristice; și Sfântul Nicodim Aghioritul, Sfântul Serafim de Sarov, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Arsenie Boca și mulți alții, în veacurile neopatristice, până astăzi. Înțelepciunea lui Dumnezeu se răspândește prin veacuri, ridicând din valurile vremurilor și ale timpului suflete sfinte, prieteni ai lui Dumnezeu, martiri, ierarhi, cuvioși, teologi și mărturisitori, duhovnici și văzători cu duhul, drept vârfuri și culmi ale Revelației biblice, ale istoriei și vieții Bisericii, ale teologiei patristice și filocalice și, nu în ultimul rând, mari Părinți ai Patericului egiptean și ai monahismului ortodox.
„Vântul suflă unde voieşte”
Cuvântul inspirat din Înțelepciunea lui Solomon „și răspândindu-se prin veacuri în sufletele sfinte” se află în consonanță și în concordanță cu cel din Sfânta Evanghelie de la Ioan, din convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu Nicodim: „Vântul suflă unde voiește și tu auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine, nici încotro se duce” (Ioan 3, 8). Vântul Duhului Sfânt a suflat peste jertfa bineprimită a lui Abel și a lui Avraam de pe Moria, dar și peste jertfa lui David din țarina lui Aravna și a Sfântului proroc Ilie de pe Carmel. Prin Cuvântul Domnului, Vântul a suflat pe Sinai și s-au pogorât tablele legii, prin Moise; a suflat peste grămada de gunoi de la marginea cetății și a inspirat Cartea patriarhului Iov; a suflat peste harfa lui David, iar acesta a scris Psalmii; a suflat în gura peșterii de la Horeb și a fost rânduit Sfântul proroc Elisei, ucenic și urmaș al Sfântului Ilie Tesviteanul; a suflat în templul lui Solomon din Ierusalim, prin vedenia serafimilor și s-a scris Cartea prorocului Isaia; a suflat peste zidurile sfinte ale Ierusalimului și s-a scris Cartea prorocului Ieremia, cu lacrimi și Plângeri; a suflat la râul Chebar și s-a pogorât carul de foc al heruvimilor și deodată cu acesta, Cartea Sfântului proroc Iezechiel; a suflat în cuptorul Babilonului și s-a scris Cântarea celor trei tineri; a suflat în groapa cu lei, închizând gurile acestora și s-a scris Cartea prorocului Daniel; a suflat pe Mediterana și s-a scris Cartea lui Iona. A suflat peste marea Galileii, tot prin cuvântul Domnului, și s-a potolit furtuna; iar în seara Învierii, „a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt!” (Ioan 20, 22); a suflat de pe țărmul Tiberiadei și a pricinuit pescuirea minunată a celor 153 de pești mari; precum mai înainte, la chemarea Sfântului Apostol Petru, când „au prins mulțime mare de pești, încât li se rupeau mrejile” (Luca 5, 6).
În mod cu totul deosebit, Vântul Duhului Sfânt a suflat la Cincizecime sau Rusalii, sub chip de limbi de foc (Faptele Apostolilor 2, 1-4), iar toți cei prezenți la Ierusalim, din patrusprezece neamuri, „au auzit glasul Lui” (Ioan 3, 8) prin vorbirea în limbi noi a Sfinților Apostoli și prin predica și cuvântul Sfântului Apostol Petru; iar de atunci, noi, toți cei botezați în numele Preasfintei Treimi, „știm de unde vine”, adică de la Dumnezeu Tatăl, de la Care purcede (Ioan 15, 26) și „știm încotro merge”, adică spre Parusia Domnului.
Vântul Duhului Sfânt a suflat în sinedriu, asupra Sfântului Arhidiacon Ștefan, a deschis cerurile Revelației Șederii Mântuitorului Iisus Hristos de-a dreapta Tatălui (Faptele Apostolilor 7, 55-56). Vântul a suflat peste Saul din Tars pe drumul Damascului, pentru ca acesta să propovăduiască și să răspândească Evanghelia lui Hristos prin călătoriile misionare și prin cele patrusprezece Epistole din Noul Testament. Spre sfârșitul veacului apostolic, Vântul Revelației dumnezeiești a suflat în insula Patmos, iar Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan a auzit glasul Lui ca „un glas mare de trâmbiță” (Apocalipsă 1, 10), fiind în duh în zi de Duminică, din care va izvorî glasul celor șapte trâmbițe de aur după ruperea celor șapte peceți ale Cărții sfinte din mâna Celui ce șade pe tron și mai înainte de revărsarea celor șapte potire ale mâniei îndreptățite a lui Dumnezeu, care vor preceda Înfricoșătoarea Judecată de Apoi, când se va pune capăt „răspândirii” Înțelepciunii lui Dumnezeu prin veacuri în sufletele sfinte și se va închide curcubeul Revelației dumnezeiești dintre Alfa Facerii și Omega Apocalipsei.