Doar cunoscând trecutul vom putea construi viitorul

Cine nu îşi cunoaşte istoria şi nu îşi respectă înaintaşii nu va şti să îşi construiască viitorul şi va repeta greşeli ale trecutului ce îi vor umbri prezentul. De multe ori ne întrebăm despre cât cunoaştem din trecutul ţării şi al poporului din care facem parte, în mijlocul căruia ne-am născut şi unde ne creştem şi educăm copiii. Biserica a depus, dintotdeauna, eforturi de a ţine trează memoria faptelor şi a vieţii înaintaşilor de vrednică pomenire. Dovadă stau pietatea şi recunoştinţa cu care sunt cinstiţi domnitorii ce au stat pavăză la hotarele ţării, apărând patria şi credinţa strămoşească ortodoxă.

Săptămânile trecute i-am sărbătorit pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, pe Constantin Vodă, acest stâlp de neclintit al ortodoxiei, care a suferit moarte mucenicească împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfătuitorul Ianache şi, mergând pe firul istoriei românilor, descoperim că faptele de credinţă ale voievodului român nu au fost singulare, dragostea pentru biserică şi jertfa pentru popor caracterizând pe majoritatea celor care s-au perindat, vremelnic, la conducerea ţării. Unii dintre ei s-au învrednicit de o cinste deosebită, Biserica trecându-i în rândul sfinţilor ei rugători către Tronul ceresc, astfel, în luna iulie l-am cinstit pe marele voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, luna august a fost binecuvântată cu prăznuirea Martirilor Brâncoveni, urmând ca în septembrie să îi aducem prinos de laudă Sfântului Voievod Neagoe Basarab. Iată cum istoria poporului român s-a sfinţit prin jertfa mucenicilor şi a sfinţilor ce au trăit pe aceste meleaguri, iar înţelepciunea dumnezeiască s-a revărsat peste conducătorii poporului, făcându-i drepţi şi de neclintit în faţa vitregiilor unor vremuri a căror istorie este util a fi ştiută, dar mai ales de folos în luarea deciziilor viitoare. Cum receptează tinerii această istorie şi în ce măsură interesează faptele înaintaşilor şi felul în care deciziile lor au influenţat cursul vieţii noastre, a urmaşilor, vom vedea în rândurile ce urmează, neavând pretenţia că vom epuiza un subiect atât de vast şi de interes pentru societatea actuală.

O disciplină de studiu cam... orfană

"Nu cred că istoria este o disciplină care să mai intereseze într-o măsură foarte mare. Cel puţin de când ştiu eu, s-a făcut o singură oră pe săptămână şi mereu am avut impresia că este printre materiile mai puţin importante şi atenţia acordată a fost pe măsură. Cred că trebuie să ai şi un profesor devotat, care să iubească această disciplină, cu mult talent şi foarte pregătit în a-ţi prezenta nişte fapte care nu mai interesează pe nimeni, pentru că sunt "istorie", nu? Şi cu toţii ştim că este greu să ne concentrăm pe trecut, mai ales noi, tinerii, care vrem să "devorăm" prezentul şi să ne construim un viitor. Nu spun că istoria nu îţi poate oferi fapte şi exemple de oameni de la care ai ce să înveţi, dar interesul tinerilor se focalizează astăzi pe alte discipline, au alte preocupări. Nu îmi amintesc să fi cumpărat vreo revistă de istorie, iar ca titluri îmi vine în minte doar "Magazin istoric"; ştiu că este o revistă veche ce apare încă de pe vremea comuniştilor; alte reviste nu cunosc", recunoaşte Denisa, elevă în ultimul an de liceu.

Istoria zideşte caractere, iar modelul fortifică viitorul

"Despre Ştefan cel Mare ştiu cele mai multe lucruri... Cred că este cel mai cunoscut domnitor român, alături de Mihai Viteazul. Am fost şi la Mănăstirea Putna într-o vacanţă cu părinţii şi am văzut mormântul Binecredinciosului Voievod, aşa cum este numit. Întotdeauna m-au impresionat forţa cu care a luptat atâţia ani împotriva turcilor şi faptul că a construit atâtea biserici frumoase şi cred că merita din plin să fie trecut în rândul sfinţilor, pentru că şi aceştia, sfinţii, au făcut acelaşi lucru - au luptat pentru apărarea credinţei. Despre Constantin Brâncoveanu ştiu mai multe de la ora de religie, doamna profesoară povestindu-ne cum a fost decapitat de turci pentru că nu a vrut să treacă la religia lor. Iar împreună cu el au fost omorâţi şi cei patru fii ai săi, şi acest lucru mi s-a părut impresionant, şi m-am gândit mult după aceea câtă tărie de caracter şi putere a avut acest domnitor. Astăzi nu ştiu dacă ar mai fi cineva în stare de un astfel de sacrificiu", crede un proaspăt bobocel, care peste o lună va păşi pragul Liceului "Lucian Blaga" din Capitală. Marian recunoaşte că istoria nu se află printre disciplinele preferate, dar nu se ştie ce se va întâmpla în cei patru ani de liceu, şi mai ales ce va descoperi odată cu studiul serios pe care şi l-a propus să-l facă în această perioadă de formare.

Istoria nu se învaţă în clasă, cu manualele alternative în faţă

Istoricul Florin Petcu mizează pe dăruirea şi dorinţa unor profesori, în ciuda vitregiilor prin care trece învăţământul, de a se dedica şi implica în procesul dificil de a retrezi interesul pentru istorie a tinerei generaţii. "Este foarte dificil, pe fondul avalanşei de "demos-cratos", de acceptare a nonvalorilor şi a unui marketing agresiv ce îndeamnă doar la distracţie, să educi tânăra generaţie ce deja şi-a format o altă piramidă a valorilor, răsturnând piramida nevoilor şi punând distracţia şi consumismul pe primul plan şi transformându-le în scopuri finale. Am uneori impresia că tânăra generaţie refuză cunoaşterea trecutului, trecut ce nu înseamnă doar fapte abominabile, ci şi frumuseţe, creaţie, acte demne de laudă şi măreţie pentru un popor. Vom putea vorbi de un succes educaţional în momentul în care vom convinge tânăra generaţie de faptul că istoria este cartea unei naţiuni în care se văd, ca într-o oglindă, trecutul, prezentul şi chiar întrezări viitorul", afirmă Florin Petcu. Profesorul mărturiseşte că a încercat să descifreze, împreună cu elevii săi, unde este greutatea acestei materii, acuzată continuu că reprezintă doar cifre şi ani greu de memorat, nume şi locuri istorice care încarcă excesiv memoria. "Mi-a fost greu de la început... din 20 de clase abia dacă se găseau 4-5 elevi cu care să pot participa anual la olimpiadele şcolare de istorie. Elevi pasionaţi de studiul istoriei sunt foarte puţini; în liceu aprofundează temeinic materia, doar la clasele de specialitate şi doar dacă dau istoria ca obiect de admitere, însă au rămas puţine facultăţile la care se dă examen la istorie." Întrebat despre metodele educaţionale care ar reuşi să suscite interesul elevilor pentru studiul istoriei, profesorul Florin Petcu s-a declarat adeptul activităţilor extraşcolare. "Istoria nu se învaţă în clasă, cu manualele alternative în faţă, ci pe teren, şi teren înseamnă muzee, mănăstiri, vizite la şantiere arheologice. Pe copil trebuie să îl iei de mânuţă şi să îl duci să vadă toate acestea, să îi arăţi manuscrise, să ai răbdare şi să îi explici faptele aşa cum au fost, o vizită la muzeu nu poate dura o jumătate de oră, ci o jumătate de zi sau chiar mai multe. Nu mai vorbim de "vizitarea" bibliotecilor, pe care le văd cum se transformă în muzee în care nu mai intră cineva; tinerii îşi scot informaţiile de pe net... şi mă îndoiesc de faptul că vizitarea virtuală a unui muzeu se va putea compara vreodată cu periplul fizic prin galeriile istoriei neamului, aflate în muzeele patriei noastre."