Din 2050 vom consuma energie electrică produsă în Sahara şi Congo

▲ Europa mai face un pas important către independenţa energetică, faţă de Federaţia Rusă ▲ „Deşertec“, cel mai ambiţios proiect de obţinere a energiei regenerabile, a fost lansat, 12 concerne, în majoritate din Germania, preluând iniţiativa de a transforma energia regenerabilă - solară şi eoliană -, din abundenţă în deşertul African şi Orientul Mijlociu, în energie electrică ▲ Până în anul 2050, curentul ecologic astfel rezultat ar trebui să asigure 15% din necesarul de consum al Europei ▲ Fizicienii dau asigurări că „deşertul are suficientă energie pentru toţi“, scrie „Deutsche Welle“, în timp ce cotidianul „The Independent“ relatează, pe larg, ce înseamnă acest proiect grandios, numit „Deşertec“, în paralel cu iniţiativa Inga, a congolezilor ▲ Principalele titluri ale presei europene sunt prezentate pe site-ul http://www.presseurop.eu/ro ▲

Mai multe concerne germane se implică, pentru prima oară concret, într-un proiect revoluţionar: generarea de energie electrică cu ajutorul panourilor solare montate în deşertul Sahara, scrie publicaţia germană „Deutsche Welle“.

Viitorul energetic al Europei s-ar putea afla în mijlocul celui mai extins deşert din lume, Sahara, unde razele solare au o putere atât de mare încât încălzesc atmosfera zilnic la peste 60 de grade Celsius.

Prin proiectul „Deşertec“, concernele energetice europene intenţionează să capteze această energie cu ajutorul panourilor solare. Fizicianul Gerhard Knies lucrează de şapte ani la realizarea unuia dintre cele mai mari proiecte în acest domeniu. Deşertul are suficientă energie pentru toţi, explică expertul.

„În deşert se acumulează în doar şase ore suficientă energie solară pentru a acoperi tot necesarul omenirii pe timp de un an. O parte din această energie o putem capta cu tehnica deja existentă. Avem de-aface aici cu cel mai amplu proiect energetic apt de a fi pus în aplicare în mijlocul deşertului.“

Tehnica a fost testată pentru prima oară în Spania. Razele soarelui sunt captate cu ajutorul unor panouri speciale, iar energia astfel generată produce căldură care, la rândul ei, pune în mişcare generatoarele de curent electric.

Costurile unei centrale solare de dimensiuni medii se ridică în prezent la 300 de milioane de euro, iar experţii estimează că „Deşertec“ va costa aproximativ 400 de miliarde de euro, deci de peste o mie de ori mai mult.

În final, se va acoperi 15% din necesarul de curent electric al Europei

Cu toate acestea, investitori dornici să finanţeze proiectul din inima Saharei dau practic buzna, punând la dispoziţie miliardele necesare. Concernul energetic EON, institutul financiar Deutsche Bank, concernul Siemens şi alte 12 firme germane aparţin unui consorţiu pregătit să pună în aplicare giganticul proiect.

Energia generată în Sahara va fi transportată cu ajutorul cablurilor prin Marea Mediterană către Europa. Aici, concernul Siemens se va folosi de experienţa câştigată în construcţia celui mai lung cablu electric din lume, pe care l-a trasat în anul 2005 între Australia şi Insula Tasmania.

Construcţia centralei solare va fi demarată conform planului peste aproximativ trei ani, timp în care firmele partenere vor fixa şi poziţia geografică exactă. Până în prezent, proiectul prevede doar ca panourile solare să fie montate undeva în nordul Africii. În final, concernele energetice speră să acopere peste 15% din necesarul de curent electric al Europei prin energia solară captată în deşert.

„Deşertec“ sau „Inga“?

Cotidianul britanic „The Independent“ cântăreşte argumentele pro şi contra a celor două proiecte ambiţioase - Deşertec şi Inga -, generatoare de putere electrică masivă care exploatează Soarele şi Apa.

„Deşertec“, proiectul de energie solară, plănuieşte să domesticească soarele în deşertul Sahara marocan şi/sau algerian, pe când proiectul hidro-electric plănuieşte să îndiguiască râul Congo. Ceea ce au în comun cele două proiecte este faptul că vor să exporte cea mai mare parte a puterii generate din ţările sărace spre economiile dezvoltate. Din Sahara spre Europa de Sud şi din Congo spre Africa de Sud, spre interesele miniere străine în Republica Democratică Congo şi iarăşi, spre Europa.

Planificatorii de la baza sistemului „Deşertec“ indică faptul că energia solară care cade pe Sahara în şase ore ar alimenta în putere Europa pentru un an. Dificultatea în domesticirea, depozitarea şi transferul de energie electrică va duce, totuşi, în final, la furnizarea a 15% din nevoile energetice ale Europei. Proiectul barajului din Inga, RD Congo, intenţionează să genereze 40.000 MW, ceea ce înseamnă de două ori capacitatea barajului celor Trei Defileuri din China, mai mult decât producţia întregii industrii energetice naţionale din Africa de Sud. În timp ce „Deşertec“ înseamnă o nouă tehnologie de concentrare a puterii solare (CSP), respectiv un câmp vast de oglinzi, care colectează căldura, fierbe apă şi care învârteşte turbine, toată această electricitate generată urmând a fi canalizată prin cabluri directe, pe sub Marea Mediterană, spre Europa.

Pentru proiectul din Congo este vorba de a prinde puterea extraordinară a cascadelor Inga în turbine, cablurile ar transfera apoi energia electrică în Africa de Sud, Nigeria, Egipt şi Europa de sud.

Costurile celor două proiecte

Planul „Deşertec“ este estimat la 400 de miliarde de euro, pe când Marele Baraj din Inga cântăreşte 80 de miliarde de euro, potrivit bugetele iniţiale prevăzute în proiecte. Principalii susţinători ai proiectului din Sahara sunt o duzină de firme financiare şi industriale, în principal din Germania, inclusiv nume cum ar fi Siemens.

Ambele proiecte prezintă mulţi factori de risc, ce variază de la instabilitatea politică şi regională în Maghreb până la conflictul prelungit din RDC. Se adaugă furtunile de nisip sahariene şi costurile de furnizare a apei, necesare pentru curăţarea panourilor solare şi pentru răcirea turbinelor într-un deşert.

Ţările dezvoltate preferă să îşi cumpere energia din lumea a treia, pentru că nu există echivalent al puterii solare sahariene sau ale apelor vuitoare ale Cascadelor Inga oriunde în aglomerata Europă. Un alt aspect este dificultatea pe care guvernele şi investitorii privaţi o întâlnesc în stabilirea marilor proiecte de energie regenerabilă în Europa. Unele, cum ar fi Portugalia, au reuşit să înainteze pe scară largă cu fermele eoliene, dar altele, cum ar fi Marea Britanie, întâlnesc rezistenţă locală pentru proiectele mari. Prin contrast, Sahara oferă apropiere de Europa, o populaţie mică şi expunere solară intensă.

Profitul Europei şi al Africii

În Europa, problema energiei este strategică. Majoritatea guvernelor caută modalităţi de a reduce dependenţa lor de gazul rusesc care, susţin unii, dă prea multă putere Moscovei. Multe administraţii mizează pe opţiunea nucleară, dar de multe ori, fără a fi sincere cu privire la duratele implicate - cel puţin 20 de ani pentru a lansa reactoare de nouă generaţie. În acelaşi timp, obiectivul pe termen lung este de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 80% sub nivelurile din 1995, înainte de 2050.

Potrivit Băncii Mondiale, Proiectul Marelui Baraj din Inga ar putea aduce energie electrică la 500 de milioane de case în Africa. Ar rezolva dintr-o lovitură criza energiei electrice din Africa de Sud, care a obligat, indirect, cea mai mare economie a continentului să se scufunde în întuneric pentru mai multe zile. Dacă funcţionează, ar putea regla şi nevoile energetice ale sectorului minier RDC în Katanga, ar alimenta Namibia şi ar umple deficitul în capacitatea de producţie a Nigeriei. O scurtă privire asupra imaginilor satelit ale Pământului noaptea arată că Africa este într-o epocă a întunericului electric. Mai puţin de 30% din căminele africane au acces la electricitate, iar, în multe ţări, acest număr este de unul din zece.

Controverse pe marginea transportului de energie din Africa

Un nou raport al USAID (Agenţia Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare Internaţională) estima că, în prezent, un miliard de oameni trăiesc în Africa, însă, în ciuda urbanizării, majoritatea dintre ei locuiesc în afara oraşelor, sau fără acces la serviciile de bază. Exportul de energie electrică din Africa spre întreprinderile şi consumatorii europeni pare pentru unii grotesc. O piaţă deschisă de energie i-ar vedea pe africani în concurenţă cu europenii mult mai bogaţi asupra electricităţii generate de resursele lor naturale. Având în vedere puţinele beneficii aduse oamenilor obişnuiţi cu alte resurse naturale, cum ar fi petrolul, aceste proiecte pot fi văzute ca o monopolizare a puterii. Apoi, sunt schimbările climatice, la care Africa contribuie cel mai puţin şi de care suferă cel mai mult.

Criticii megaproiectelor cred că miliardele ar fi mai bine cheltuite acolo decât în subvenţii indirecte pentru companiile multinaţionale din Vest, sub pretextul de a ajuta Africa, încheie „The Independent“.