Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica E timpul să reinventăm lumea...

E timpul să reinventăm lumea...

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Oana Nistor - 28 Iunie 2009

Partidele europene ecologiste au obţinut scoruri apreciabile la alegerile pentru Parlamentul European, fapt ce l-a determinat pe ziaristul Edgar Morin să publice, în prestigiosul „Le Monde“, principalul cotidian francofon al Planetei, un comentariu asupra ecologiei ca politică socială. Morin subliniază necesitatea abordării ecologiei nu individual, ci la pachet cu celelalte politici de dezvoltare, nu ca pe un moft, ci ca pe un efort solidar de salvare a omenirii prin intermediul poeziei şi iubirii. Principalele titluri ale presei europene sunt prezentate pe site-ul http://www.presseurop.eu/ro.

Succesul Verzilor, în Franţa, la alegerile europene, reprezintă rezultatul carenţelor Partidului Socialist şi a lipsei de credibilitate a moderaţilor şi a grupărilor mici de stânga, însă reflectă, de asemenea, progresul politic al conştiinţei ecologice în ţara noastră.

Dar ceea ce rămâne inadecvat este conştiinţa relaţiei dintre politică şi ecologie. Într-adevăr, problemele de justiţie, de stat, de egalitate, de relaţii sociale nu au de-a face cu ecologia. O politică care n-ar cuprinde ecologia ar fi mutilată, dar o politică care s-ar reduce numai la ecologie ar fi şi mai mutilată. Viziunea noastră a unui om „supernatural“ nu a fost încă înlocuită de viziunea interdependenţei noastre complexe cu biosfera, a cărei moarte ar însemna moartea noastră.

Orice politică ecologică are două feţe, una întoarsă spre natură şi alta întoarsă spre societate. Astfel, politica care aspiră să înlocuiască combustibilii fosili poluanţi cu energie curată este, în acelaşi timp, o politică de sănătate, de igienă şi de calitate a vieţii. Politica de economie a energiei reprezintă, de asemenea, un aspect al unei politici care luptă împotriva intoxicaţiei consumeriste a clasei mijlocii. Politica ce are drept scop curăţarea oraşelor, dezvoltarea mijloacelor de transport publice electrice, pietonizarea centrelor istorice contribuie mult la o reumanizare a oraşelor.

De fapt, există deja în cea de-a doua faţă a ecologiei politice o parte economică şi socială. Există, de asemenea, ceva mai profund, care nu se regăseşte încă în nici un program politic, adică necesitatea pozitivă de a ne schimba vieţile, nu doar în sensul sobrietăţii, dar mai ales în sensul calităţii şi al poeziei vieţii.

Dar, această parte nu este încă suficient de dezvoltată, nici măcar în ecologia politică.

Pe când o politică a iubirii?

Calculul pragmatic al tuturor aspectelor vieţii umane lasă obligatoriu deoparte ceea ce nu poate fi pus în cifre, adică suferinţa, fericirea, bucuria, iubirea, pe scurt, ceea ce este important în viaţa noastră, dar pare extrasocial, pur personal. Toate soluţiile aduse sunt cantitative: creşterea economică, creşterea PIB-ului. Oare când va lua politica în considerare marea nevoie de iubire a acestei rase umane pierdute în cosmos?

O politică care ar încorpora ecologia în întreaga problemă umană s-ar confrunta cu problemele puse de efectele negative, din ce în ce mai importante faţă de efectele pozitive, ale dezvoltării civilizaţiei noastre, printre care deteriorarea solidarităţilor. Deci, instaurarea unor noi forme de solidaritate ar fi un aspect crucial într-o politică de civilizare. Astfel, ecologia politică ar putea face parte dintr-o mare politică regenerată care să contribuie la regenerarea acesteia.

Calea economică ar fi cea a unei economii pluraliste. Calea socială ar fi cea a regresiunii inegalităţilor, a debirocratizării publice şi private, a instaurării solidarităţilor. Calea existenţială ar fi cea a unei reforme de viaţă, unde ar urca la suprafaţa conştiinţei ceea ce este vag resimţit de toţi, anume că dragostea şi înţelegerea sunt cele mai valoroase bunuri pentru o fiinţă umană şi că cel mai important este de a trăi poetic, adică în dezvoltarea de sine, comuniune şi pasiune.

Şi, dacă drumul civilizaţiei noastre, acum globalizată, duce în prăpastie, toate aceste noi căi ar trebui să se poată uni pentru a forma o mare cale, care ar conduce la ceva mai bun decât o revoluţie, anume la o metamorfoză. Noi nu suntem nici măcar la începutul acestei regenerări politice. Dar ecologia politică ar putea iniţia şi facilita începutul unui început.