Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Egumenul Damian Pânzaru de la Schitul Dragoslavele în ghearele Securităţii comuniste

Egumenul Damian Pânzaru de la Schitul Dragoslavele în ghearele Securităţii comuniste

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 13 Iul, 2016

Spre sfârşitul anului 1959, autorităţile comuniste adoptaseră Decretul 410, prin care monahii şi monahiile care nu aveau studii de teologie şi sub vârsta de 55 ani, respectiv 50 de ani erau excluşi din monahism. Actul normativ era rezultatul unui conflict dintre Patriarhul Justinian şi organele comuniste de resort desfăşurat vreme de doi ani, conform aşa-zisului plan de reformare a monahismului. Chiar şi aplicat acest decret, rezistenţa Patriarhului Justinian se făcea vizibilă în continuare, situaţie faţă de care autorităţile comuniste au răspuns cu presiuni directe la adresa monahilor şi monahiilor vizaţi pentru excludere.
În această logică politică s-a înregistrat arestarea administratorului şi slujitorului Schitului patriarhal de la Dragoslavele, din fostul judeţ Muscel, adică ieromonahul Damian Pânzaru. Acesta s-a născut la 23 septembrie 1915, în Zahoreni, județul Orhei. După şcoala primară din satul natal (1922-1929), tânărul Dimitrie Pânzaru a intrat ca frate în Mănăstirea Pripiceni-Curchi. Aici a vieţuit până în 1931, când a fost trimis să urmeze Seminarul teologic din Chişinău. După trei ani se îmbolnăveşte, nemaiputând continua seminarul, încât se retrage la Mănăstirea Pripiceni. În perioada aprilie 1937-1939 este încorporat în Regimentul 7 Vânători Chişinău, dar rămâne concentrat până în 1941. Cercetează Mănăstirea Neamţ, hotărându-se să vieţuiască aici, primind numele Damian. Are ascultarea de cântăreţ, iar mai apoi de ierodiacon la schitul nemţean Vovidenia, până în 1944. În 1943, aici îl remarcă Mitropolitul Visarion Puiu, retras de la conducerea misiunii bisericeşti din Transnistria. Călugărul Damian Pânzaru îi devine confident mitropolitului, care se gândea să plece din ţară la venirea trupelor sovietice. În mai-iulie 1944, ierarhul îi propune tânărului călugăr să-i urmeze într-un eventual exil. Ieromonahul Damian refuză. După plecarea mitropolitului cu misiune în Croaţia şi rămânerea lui în Austria, Damian Pânzaru este numit de către Patriarhul Nicodim Munteanu intendent la Palatul Patriarhal din Bucureşti. Devine slujitor la Catedrala Patriarhală. Se pare că numirea ca intendent viza o eventuală legătură între patriarh şi ierarhul exilat. În mai 1946, Damian Pânzaru primeşte o scrisoare sub pseudonim de la Mitropolitul Visarion Puiu în care vorbea despre condamnarea nedreaptă dată de Tribunalul Poporului. În mediul bisericesc din Bucureşti se vorbea chiar de o legătură permanentă între patriarh şi mitropolit. Altfel spus, se acredita ideea găsirii unei soluţii în Biserică la o eventuală răsturnare a situaţiei politice din România.
Noul patriarh al României, Justinian, îl „moşteneşte” pe Damian Pânzaru. O vreme îl păstrează ca slujitor la catedrală, iar mai apoi îl numeşte administrator la vila patriarhală de la Dragoslavele, totodată cu rolul de slujitor al bisericuţei de lemn din aceeaşi incintă. Potrivit documentelor Securităţii, se pare că ieromonahul Damian a avut rolul de a crea legătura între episcopii greco-catolici reţinuţi la Dragoslavele şi alţi clerici greco-catolici de seamă, acesta, probabil, constituind motivul mutării ierarhilor la Mănăstirea Căldăruşani. După acest episod, Damian Pânzaru rămâne egumen şi administrator la Dragoslavele, unde în fiecare vară Patriarhul Justinian îşi petrecea un scurt concediu.
Liniştea de la Dragoslavele este tulburată spre sfârşitul anilor ‘50, atunci când, pentru o perioadă, Patriarhul Justinian se retrage la acest schit. Se anunţau vremuri tulburi pentru Biserică. Aşa ajungem la arestarea părintelui Damian în ziua de 2 februarie 1960, la două luni după adoptarea Decretului 410. Era arestat după ridicarea de către Securitate a încă trei persoane, ofiţeri deblocaţi şi un lucrător forestier, care cercetau Schitul Dragoslavele. Cu părintele Damian s-a format un lot, ai cărui membri erau acuzaţi că ascultau posturile de radio străine şi comentau negativ la adresa regimului de democraţie populară. Totul era standardizat în anchetă, conform ordinului dat de partid. În cazul părintelui Damian s-a reţinut faptul că „ar fi semănat neîncrederea în rândul muncitorilor din fabricile de cherestea din Rucăr şi Dragoslavele”. De asemenea, la percheziţia efectuată inclusiv în vila patriarhală s-au găsit memoriile reginei Maria şi ale Sabinei Cantacuzino, cărţi care se aflaseră în biblioteca patriarhală, cu o lună înainte fuseseră scoase şi împachetate pentru epurare, dar pe care părintele Damian le citise. Prin Sentinţa nr. 300 din 27 iulie 1960 a Tribunalului Militar Craiova, în deplasare la Piteşti, părintele Damian a primit o condamnare de 8 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Piteşti (iulie 1960 şi ianuarie 1962) şi Jilava (iunie 1961 şi ianuarie 1962), dar şi lagărul de muncă de la Giurgeni (august, 1961). A fost eliberat la 18 ianuarie 1963 din penitenciarul Piteşti.