Globalizare şi interes naţional - coordonate ale unor paradigme opuse

„Nici una dintre religiile lumii şi nici unul dintre imperiile lumii n-au devenit până acum o comunitate mondială în sensul literal al cuvântului, în sensul îmbrăţişării unei întregi generaţii a omenirii, în viaţă. O comunitate literal mondială a devenit o posibilitate practică - în acelaşi timp o necesitate urgentă - pentru prima oară, în zilele noastre, când tehnologia modernă a reuşit să anihileze distanţa. O dată ce civilizaţia contează mult mai mult în treburile umane decât politica, curentul etic şi cultural, lucrând pentru unitate, va prevala, cred, faţă de curentul politic, lucrând pentru dezmembrare“, după cum afirmă Arnold Toynbee, în „One Wold and India“.

Toynbee consideră că mişcării pentru unitate i s-a dat un impuls nou prin apariţia, cam cu cel puţin 2.500 de ani în urmă, a religiilor superioare, în viziunea acestuia, misionarii religiilor superioare au urmărit în mod conştient acest scop. Cel puţin trei dintre aceste religii - Budismul, Creştinismul, Islamismul - au avut acest ţel. Până acum însă nici una dintre acestea nu a atins acest obiectiv.

Globalizarea e o nouă experienţă aproape pentru toţi indivizii unei generaţii vii, când aşezaţi în faţa operatorului TV urmăresc evenimente transmise pe viu din orice loc al planetei suprimând distanţele. Iată de ce o definiţie simplă spune că „globalizarea serveşte la legarea oamenilor şi colectivelor anterior separate şi insultate de timp şi spaţiu“.

Alţi autori introduc termenul de suprateritorialitate „globalizare, deci, este procesul prin care un domeniu suprateritorial a fost adăugat spaţiului social“.

Cele mai semnificative transformări sunt în materie de producţie

Procesul globalizării este mai adânc. Există ceea ce francezii numesc „forces prefondes“ sau „tendances lourdes“ care acţionează fără răgaz la mărirea interconexiunii şi independenţei în lume. Cel puţin patru motoare au fost considerate esenţiale pentru globalizare: comerţul, producţia, finanţele şi tehnologia. Sunt cele mai dinamice activităţi care au atins asemenea performanţe în secolul trecut încât au ajuns să îl caracterizeze, umbrind tragedia celor două războaie mondiale şi a sutelor de conflicte care l-au răvăşit. Anii de avânt din 1950-1975 au făcut să crească volumul comerţului mondial cu 500%, în timp ce produsul global s-a mărit cu 220%. Marele impuls a venit din partea unei organizaţii guvernamentale din familia ONU, care a purtat numele GATT până la transformarea în WTO (World Trade Organisation).

Eficienţa ei discretă şi tenace măreşte încrederea în posibilitatea unei instituţii valabile de guvernare globală. Oricât de impresionante ar fi salturile comerţului urmat de cel de producţie, ele nu suferă comparaţie cu finanţele al căror volum de schimburi este azi de sute de ori mai ridicat decât al comerţului.

Cele mai semnificative transformări le produce globalizarea în materie de producţie. Corporaţia clasică naţională, devenind un timp multinaţional, s-a transformat azi în reţea, încorporând într-un produs finit o suită de elemente culese din cele mai îndepărtate surse. Marca de fabricaţie rămâne neschimbată din motive de prestigiu al calităţii, dar „made in“ dispare, pentru că piesele se produc înainte de asamblare în zeci de locuri aparţinând reţelei globale.

„Când un american cumpără un autoturism Pontiac de la General Motors cu 20.000 de dolari americani, el nu ştie că 6.000 de dolari merg în Coreea de Sud pentru operaţiile de rutină şi pentru cele de asamblare, 3.500 USD în Japonia pentru componente principale (motoare, planetare şi componente electronice), 1.500 USD în Germania pentru design, 800 USD în Taiwan, Singapore şi Japonia pentru componente mici, 500 USD în Marea Britanie, pentru serviciile de reclamă şi marketing şi cam 100 USD în Irlanda şi Bardados, pentru prelucrarea datelor. Restul, mai puţin de 8.000 de USD, revin celor care se ocupă de elaborarea strategiilor în Detroit, avocaţilor şi bancherilor din New York, membrilor grupurilor de presiune din Washington, lucrătorilor din domeniu asigurărilor şi cel al asistenţei sociale din toată ţara şi acţionarilor de la General Motors, majoritatea lor trăind în Statele Unite, dar un număr tot mai mare fiind cetăţeni străini“.

Imperiul global

Principalii agenţi ai globalizării nu sunt statele, ci industriile, băncile, companiile comerciale, centrele de cercetare şi inovare, noile tehnologii, o invitaţie largă fiind adresarea organismelor nonguvernamentale internaţionale.

Astfel, adepţii curentului idealist văd în globalizare modalitatea perfectă de devenire de la conceptul de interes naţional ce reprezintă puctul forte al paradigmei realiste. Odată ce această noţiune va fi subclasată de realităţile globalizării, nici conflictele izbucnite în numele aşa numitului interes naţional nu-şi vor mai avea justificarea.

Curentul realist a criticat şi continuă să critice această promovare a globalizării, arătând că de fapt tocmai această globalizare generează conflicte.

Ian Aart Scholte arată că relocaţia este efectul imediat al fabricii globale şi nobile. Puterea de negociere a sindicatelor scade în momentul când linia de asamblare se mută în locuri mai convenabile, cum a fost cazul în alegerea ca sedii noi a ţărilor cu salarii mici. Astfel, globalizarea contribuie la creşterea şomajului în ţările dezvoltate. Capitalul se concentrază. În fiecare zi avem ştirea unui nou conglomerat bancar sau industrial realizat prin fuziunea unor giganţi. Capitalul acesta este orientat spre încurajarea unui consum exacerbat „într-o frenetică căutare a noutăţii şi a grotificării instantanee“.

Multe din obiectivele acestui consum hedonistic de masă sunt manufacturate global... astăzi în centrele de cumpărături şi magazinele duty-free, unde a fi înseamnă a cheltui, sunt în mare măsură părţi ale unui imperiu global.

Domeniul social, cel mai afectat de globalizare

Alături de reconfigurarea capitalului se produce paralel cea a statelor. Globalizarea face ca statul să se ocupe mai mult de controlul fluxurilor decât de controlul teritorial, întrucât aduce cu sine deplasarea unor activităţi esenţiale pentru funcţionarea statelor din teritoriu în suprateritoriul global. Aceasta atinge direct abilitatea fiscală a statelor de a-şi strânge prin impozite fondurile necesare pentru protecţia populaţiei dezavantajate, pentru asigurări sociale, sănătate, educaţie şi alte forme ale interesului public. În general, domeniul social este cel mai afectat de globalizare. El nu intră în ecuaţia mişcărilor din statul suprateritorial. Rămâne un paradox incapacitatea unor state ce explorează cosmosul să asiste neputincios la convulsii sociale grave, fragmentarea societăţii şi destrămarea - social. Zona liberală suprateritorială şi fără reguli sau instituţii, care a acoperit pământul, s-a dovedit un mediu ideal pentru toate fenomenele care sunt comune statelor de azi: droguri, arme, terorism, bani murdari. Mafiile, societăţile secrete şi subterane, armatele particulare, jocurile de noroc şi prostituţia au înţeles avantajele zonei mondiale libere şi s-au instalat în ea. Cuceririle exterioare, devenite irelevante pentru globalizare, au orientată faţa statelor spre ordinea internă. „Două treimi din statele lumii şi-au folosit recent armatele împotriva propriilor cetăţeni“.

În patru domenii: ecologie, societate civilă, identitate şi cunoaştere, o evaluare a efectelor negative este contrabalansată de noi posibilităţi de acţiune. Globalizarea a contribuit la deteriorarea naturii şi secarea resurselor neguvernabile. Dar a creat şi posibilitatea unor campanii mondiale şi a oferit concepte şi metode, ca, de exemplu, dezvoltarea durabilă recunoscută cvasiuniversal. Societăţile civile au mai puţină eficienţă în faţa factorilor globali, ce nu pot fi traşi la răspundere ca guvernele sau companiile ancorate în teritoriu, vizibile şi abordabile. Dar ele dovedesc o mare propensiune spre globalizare, pe care o folosesc în aspiraţia la o societate civilă globală deja emergentă. Identitatea individului sau a grupului este ameninţată de fluiditatea şi ritmul globalizării. Dar există şi orizontul nou al unei identităţi hrănite din reflexivitatea oferită de şansele globalizării. În sfârşit, cunoaşterea este avantajată de fluxul de informaţie. Producţia şi circulaţia ei necontenită şi setea de cunoştinţe a civilizaţiei contemporane. La acest punct, avantajele sunt contracarate din două părţi: a fundamentalismelor bazate pe credite certe şi a ultrarelativismului, ambele ridicându-se împotriva unei raţionalităţi, care departe de a dispărea, în multe privinţe şi-a întărit poziţia în minţile contemporane.