Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Ieromonahul Dosoftei Moraru (Murariu) sub persecuţia comunistă (II)

Ieromonahul Dosoftei Moraru (Murariu) sub persecuţia comunistă (II)

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 09 Oct, 2014

În calitate de stareţ al Putnei voievodale, părintele Dosoftei s-a îngrijit de revigorarea vieţii monahale, dar şi de asigurarea unor condiţii economice propice funcţionării mănăstirii. E drept că revigorarea vieţii monastice de la Putna nu se făcea fără aprobarea auto-rităţilor statului, în contextul jubileului de 500 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a domnitorului ctitor. În acest context, pentru asigurarea traiului monahal, stareţul Dosoftei a făcut demersuri pentru obţinerea măcar în parte a unor proprietăţi funciare vechi ale mănăstirii şi aflate în posesia autorităţilor statului. Însă demersurile părintelui au iritat autorităţile statului. La această situaţie deja tensionată, se adăugau manifestările culturale organizate la jubileul putnean din 14 aprilie 1957 de către studenţii ieşeni la iniţiativa lui Alexandru Zub (ideea unui pelerinaj la mănăstirea voievodală era considerată „de inspiraţie legionară“). Din aceste motive, la intervenţia Departamentului Cultelor, părintele Dosoftei a fost înlocuit din stăreţie. Părintele a revenit cu slujirea la Catedrala Patriarhală, mai ales că dorea obţinerea doctoratului în Teologie. Însă autorităţile declanşaseră un nou val de arestări şi de restricţionare a vieţii monahale din România. A fost arestat în noaptea de 7 spre 8 august 1959, din chilia sa de la Patriarhie. În ancheta de la Mi-nisterul de Interne era acuzat de două mari infracţiuni: „activitate intensă contra clasei muncitoare“ şi „uneltire contra ordinii sociale“. Faptele încadrate la prima infracţiune erau activitatea misionară şi publicistică a părintelui în Transnistria, adică, conform anchetatorilor, „făcea propagandă împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare; de asemenea, în mod eronat căuta să arate că în orânduirea socialistă cei care renunţă la religie sunt bătuţi şi supuşi la alte pedepse“. Conform primei anchete consemnate (9 august), părintele „a recunoscut“ faptele sale. Însă pentru anchetatori dosarul era prea subţire. Aceştia au recurs la audierea unor martori, din ale căror procese-verbale reieşea că, în timpul studiilor la Seminarul de la Cernica, apoi în vieţuirea de la Sihăstria şi Putna, părintele ar fi întreţinut o „activitate legionară“ inspirată de călugări, precum Daniil Sandu Tudor sau Arsenie Papacioc. Astfel, era încadrat la a doua infracţiune, cea de „uneltire contra ordinii sociale“. La proces, în data de 26 ianuarie 1960, părintele Do-softei nu a recunoscut nimic din acuzaţiile legate de vreo activitate legionară, iar la 19 martie a fost condamnat prin Sentinţa nr. 33 a Tribunalului Militar Bucureşti la 5 ani temniţă grea, pentru infracţiunea de activitate contra clasei muncitoare. Însă, conform Decretului 421/1955, executarea pedepsei era suspendată. Decizia nu a fost bine primită de organele Securităţii. Într-un raport, anchetatorul Gheorghe Enoiu arăta că „hotărârea instanţei este greşită“, cerând introducerea „recursului în supraveghere“. Pentru că prevederile Codului penal nu permiteau reanchetarea persoanei în cauză, acesta cerea eliberarea şi rearestarea părintelui. Astfel, la 1 august 1960, părintele a fost eliberat, pentru ca la 11 octombrie acelaşi an să fie rearestat, după ce la 29 septembrie Tribunalul Militar Suprem emisese Decizia nr. 248 de condamnare la 6 ani temniţă grea. A urmat calvarul detenţiei: Jilava (octombrie 1960), Gherla (noiembrie 1962), Aiud (februarie 1963), Salcia (mai 1963). A fost eliberat la 22 iulie 1964 din lagărul de muncă de la Ostrov.