În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Închisorile părintelui Teodor Dragomirescu din Gura Nişcov, judeţul Buzău
S-a născut la 11 aprilie 1895 în familia unui agricultor din localitatea buzoiană Mărunţişu. După şcoala primară a urmat Seminarul teologic de opt ani de la Galaţi, pe care l-a absolvit în 1916. Patru ani mai târziu a primit darul preoţiei pe seama Parohiei Gura Nişcov, din judeţul Buzău. Aici s-a dăruit slujirii Altarului şi parohienilor săi deopotrivă, chiar dacă a fost nevoit să se implice în activitatea politică a partidelor, în 1919-1936 în PNL, apoi din 1940 în Mişcarea legionară. Cunoscut ca membru legionar în timpul fostei guvernări, după rebeliune a fost cercetat în justiţie în urma unui denunţ mincinos al fostului notar din localitatea în care slujea. Preotul Dragomirescu era acuzat că ar fi instigat oameni şi ar fi participat la evenimentele de la Buzău. Din acest motiv a fost chiar şi suspendat de la slujire pentru o perioadă de 6 luni de către Episcopia Buzăului. În urma procesului penal, prin Sentinţa nr. 371/29 iulie 1941 a Curţii Marţiale a Centrului 5 Teritorial, preotul Dragomirescu a fost găsit nevinovat şi achitat, în acest fel reprimind dreptul de a sluji. Pentru o scurtă perioadă de timp, după octombrie 1944 a fost membru PSDI. După instaurarea regimului comunist, părintele Dragomirescu a fost permanent suspectat de activitate ostilă. Aşa se face că, în ziua de 19 iulie 1952, a fost arestat de Securitate, pe motiv că ar fi avut funcţia de şef sector legionar. Cel puţin aşa figura în scriptele fostelor organe de ordine, anterioare anului 1948. A fost anchetat la Bucureşti asupra trecutului său politic. Înainte de transferul în Capitală, la internarea în Penitenciarul Buzău, părintele a fost „pus la subzistenţă“. Patru zile mai târziu, Securitatea cerea conducerii aceluiaşi penitenciar ca părintele „să fie scos din drepturile de hrană“. Printr-o decizie a Ministerului Afacerilor Interne, părintele primeşte 24 luni muncă silnică în colonie. A cunoscut coloniile de muncă de la Peninsula-Valea Neagră (noiembrie 1952), Borzeşti (august 1953) şi Oneşti (aprilie 1954). Este eliberat la 5 mai 1954 din colonia Oneşti. Se întoarce în parohia sa şi în mijlocul familiei.
Ce părea că se terminase în raport cu organele represive avea să înceapă din nou. În vara lui 1957, părintele este vizitat de un fost legionar, învăţătorul Radu Somnea, care credea într-o schimbare grabnică a regimului „democrat-popular“ la presiunile Occidentului. Însă Somnea este însoţit de un informator al Securităţii, fost deţinut politic. În dialogul cu cei doi, părintele Dragomirescu începe să povestească despre traiul din penitenciar şi din coloniile de muncă, cum mai ales legionarii încearcă să treacă peste aceste încercări prin reculegere şi meditaţie spirituală. Somnea vede în toate acestea o formă de manifestare împotriva regimului. A fost destul ca informatorul să relateze toate acestea într-o formă distorsionată, în înţelesul Securităţii devenind o „reorganizare a legionarilor din fostul judeţ Buzău“. Spuse şi altor persoane aceste lucruri şi, pentru că Somnea era considerat unul dintre sabotorii procesului de colectivizare din localitatea în care domicilia, atunci Securitatea a trecut la arestări. Părintele a fost ridicat la 22 aprilie 1959. Astfel s-a format „lotul nr. 2 al legionarilor din fostul judeţ Buzău“, în număr de 10, din care făceau parte inclusiv patru învăţători. Scenariul era acelaşi ca în cazul aşa-zişilor legionari din Prahova. După o anchetă sumară desfăşurată în 25 aprilie-17 iulie la Ploieşti, toţi cei 10 au fost trimişi în justiţie. Ca şi în anchetă, la proces părintele şi-a reafirmat nevinovăţia. Prin Sentinţa nr. 222 din 6 mai 1960 a Tribunalului Militar Bucureşti în deplasare la Ploieşti, părintele a primit o condamnare de 18 ani temniţă grea, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. A cunoscut penitenciarele de la Ploieşti (1959 şi 1960), Mărgineni (septembrie, octombrie şi decembrie 1959) şi Aiud (din august 1960). Când era închis la Mărgineni, frecvent a cunoscut anchetele Securităţii Ploieşti. La Aiud, din noiembrie 1962 a fost într-un atelier la „muncă uşoară“. A fost eliberat la 31 iulie 1964 din Aiud.