În 24 octombrie 2024, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală va fi vernisată expoziția de fotografie „Generații de muzeografi-fotografi în serviciul societății. Omagiu Muzeului la 135 de
La hramul Schitului nemţean Pocrov
În jurul anului 1714, la 4 km sud-vest de marea lavră a Moldovei de la Neamţ, călugărul Pahomie, viitorul episcop al Romanului, şi ai săi ucenici care se nevoiau în împrejurimi ridicau o bisericuţă cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului", în slavonă "Pocrov". Deşi a fost ridicat din lemn, lăcaşul de cult are proporţii mari, cu o arhitectură în formă de cruce şi un pridvor înspre apus. Biserica este încununată de trei turle mari, din care cea din mijloc este deschisă în interiorul naosului. Catapeteasma sculptată cu motive vegetale este din perioada ridicării bisericii, iar dintre obiectele de preţ ale acesteia menţionăm cruci din argint sau chiparos suflate cu aur, cărţi de cult din sec. XVII-XIX sau un potir poleit cu aur. În 1847, egumenul Nicanor a ridicat un corp de chilii, în care a fost amenajat un paraclis cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". De-a lungul timpului, Schitul Pocrov a fost cercetat de pelerini în căutarea liniştii duhovniceşti, mai ales că aici se nevoiau vieţuitori aleşi. În perioada comunistă aici au vieţuit fraţii Haralambie şi Vasile Vasilache, care prin lucrarea duhovnicească intensă şi profundă pe care o făceau erau asaltaţi de credincioşii dornici de potirul mântuirii. Acest fenomen a deranjat autorităţile comuniste, care au cerut închiderea schitului şi scoaterea celor doi vieţuitori din monahism. Ulterior, aceştia au fost arestaţi de la domiciliul părinţilor lor, judecaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare. Regimul dur al închisorilor l-au îngenuncheat trupeşte pe cel care mărturisea dreapta credinţă în penitenciarul de la Gherla, părintele Haralambie Vasilache. După 1990, Schitul Pocrov a renăscut pentru a câştiga din prestigiul de odinioară.