Mărturii de spiritualitate creştină în temniţa comunistă: duhovnicul lui Valeriu Gafencu

Vieţuirea creştină în temniţa comunistă este o realitate istorică adeseori rememorată de supravieţuitorii gulagului românesc. Şi nu doar vieţuirea, ci chiar spiritualitatea creştină, ca fenomen cultural şi social deopotrivă, este creionată de foşti deţinuţi politici în mărturiile lor. Însă, poate cel mai întâlnit impediment pentru înţelegerea acestui fenomen al detenţiei comuniste este încercarea de a delimita manifestarea liturgică plenară de comportamentul ideologic, în special legionar. Aceasta mai ales pentru faptul că, în mare parte, izvoarele istorice provenind din arhivele comunismului sunt dominate de un limbaj specific, subiectiv şi tendenţios, adeseori greu de decriptat. Nu ne propunem să facem o exegeză asupra acestui tip de izvoare. În schimb, prin prezentarea unor fragmente documentare, considerăm noi esenţiale, dorim să iniţiem seria unor episoade dedicate secvenţelor de spiritualitate creştină în temniţa comunistă. Ultimele cercetări în arhiva fostei Securităţi scot la lumină procesele penale ale unor foşti deţinuţi de la penitenciarul Târgu Ocna (1950-1954) intentate în a doua campanie de arestări şi condamnări din epoca lui Dej (1958-1960). În prima parte a anilor ‘50, Târgu Ocna reprezentase spaţiul carceral în care misticismul ortodox devenise un fenomen intens, dar pe care autorităţile comuniste îl considerau „activitate mistico-legionară” motivată de apartenenţa ideologică. De altfel, termenul de „legionar” abundă în documentele penale ale Securităţii, mai ales în cazul celor care refuzaseră reeducarea din anii 1949-1951. În realitate, înşişi deţinuţii între ei nu foloseau apelativul de „legionar”, aşa cum apare consemnat în intero­ga­toriile întocmite de anchetatori.
O astfel de urmărire penală era intentată preotului Viorel Todea, din Arieşeni, județul Alba, arestat în mai 1959, alături de alţi 40 de deţinuţi, pentru că în prima detenţie, la Târgu Ocna, se situase printre apropiaţii lui Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide, adică în cercul misticilor care se opusese încercărilor de reeducare orchestrate de Securitate.

Despre relaţia sa cu Valeriu Gafencu aflăm din mărturia consemnată de anchetator în interogatoriul din 10 august 1959: „La începutul lunii februarie 1951 am fost transferat în penitenciarul Tg. Ocna, unde după scurt timp am făcut cunoştinţă cu legionarul Ardeleanu Gheorghe, care după ce a aflat că am fost legionar şi că sunt preot ortodox m-a prezentat deţinutului Gafencu Valeriu, legionar, deţinut încă din 1941. Făcând cu acesta cunoştinţă, după câtva timp m-a rugat dacă pot să-l spovedesc. Eu i-am spus că nu am condiţiile necesare pentru a oficia o spovedanie, dar el mi-a spus că se mulţumeşte aşa cum se poate. Astfel, eu am acceptat şi într-o zi l-am spovedit. Pe urmă l-am mai spovedit o dată înainte de a deceda. În discuţii, Gafencu era preocupat de viaţa sufletească. În anul 1951, cu câteva zile înainte de Paşti, Gafencu m-a rugat ca să rostesc în camera unde era el Evanghelia Învierii şi pentru că nu o ştiam mi-a spus-o el sau dr. Lungeanu Mihail; eu am învăţat-o pe de rost, deoarece era un text scurt, în noaptea de Paşti m-au chemat în camera lor, unde am rostit ceea ce învăţasem. Tot deţinutul Gafencu, de Boboteaza anului 1952, m-a rugat ca să fac sfinţirea apei. Eu am făcut aceasta, dându-i apa într-o cană, [iar] el mi-a spus că are de gând să trimită din această apă «sfinţită» şi în celelalte camere, ca să [se] stropească în camere”. (Va urma)