Părintele Arsenie Papacioc după eliberarea din temniţa Aiudului

La 1 august 1964, părintele Arsenie Papacioc ieşea pe poarta Penitenciarului Aiud. A mers la Bucureşti, în speranţa numirii într-o mănăstire de aici sau împrejurimi. Însă Securitatea era deja pe urmele sale. Încă din 5 august 1964, un informator al Securităţii vorbea despre prezenţa părintelui la căminul Mănăstirii Antim, în aşteptarea documentelor de şedere. Se mai spunea că fusese primit de patriarhul Justinian şi că îmbrăcase din nou haina monahală. În această situaţie, pe nota informativă ofiţerul de Securitate scria: „Prin departament şi organele de miliţie vom lua măsuri de a nu i se da viză de stabilire în capitală“.

La puţin timp, părintele Arsenie merge la Sihăstria, unde la 1 octombrie slujeşte într-un sobor de nouă preoţi, printre care se numărau Petroniu Tănase şi Cleopa Ilie. Pentru Securitate era o problemă. Părintele Arsenie slujea ca monah şi se întâlnea cu mai vechii săi confraţi de rugăciune. Dar patriarhul Justinian îl dorea pe părintele Arsenie într-o mănăstire din eparhia sa, oferindu-i un ajutor financiar şi găzduire la căminul Arhiepiscopiei. Aşa l-a numit duhovnic la Cernica, urmând să primească aprobarea de la Departamentul Cultelor. Părintele frecventa în fiecare zi Catedrala patriarhală, cerceta Mănăstirea Antim şi se întâlnea cu prietenul său Benedict Ghiuş.

Patriarhul insista la autorităţi, dar acestea îi interziceau părintelui să mai meargă la Antim. Mai mult, ofiţerul de Securitate care îl urmărea propunea ca părintele să fie numit „la o mănăstire cât mai departe din Arhiepiscopia Bucureştilor“, mai ales că în Capitală „se află majoritatea celor care au fost arestaţi cu el“.

Într-un final, Departamentul Cultelor nu şi-a dat avizul, chiar dacă patriarhul se gândise să-l numească la Schitul „Peştera Ialomicioarei“. Împuternicitul de culte, Păun Rădulescu, motiva că „patriarhul nu cunoaşte trecutul politic al lui Papacioc“, iar directorul de la Culte, T. Vasilescu, afirma faţă de exarh: „Nici într-un caz eu nu pot să-mi dau avizul ca Papacioc să mai fie reprimit în vreo mănăstire. El şi cu Roman Braga fac în momentul de faţă cel mai mare rău Bisericii Ortodoxe. Au făcut agitaţie în Moldova în legătură cu situaţia monahală, îndemnându-i pe foştii călugări şi călugăriţe să se reîntoarcă în mănăstiri. Braga a plecat în Ardeal, în Eparhia Oradea. Papacioc poate fi angajat îngrijitor sau paznic la o protoierie, plătit din fonduri proprii, fără dreptul de a purta haina monahală şi fără dreptul de a mai sluji ca preot. Aşa să-i spui patriarhului, să nu se încurce cu asemenea oameni care nu fac cinste Bisericii“.

Cu toate acestea, patriarhul nu a abdicat de la gândul său, afirmând: „Totuşi, să-l trimit deocamdată la Căldăruşani... să-şi găsească şi el o încadrare, undeva cu viză de flotant şi după un timp oarecare îl vom lua la atelierele noastre de la Plumbuita. În cazul când ţine să rămână în haina monahală, să ceară şi el să i se dea o parohie la Valerian Zaharia, pentru că acolo este mare nevoie de preoţi. Pe Valerian Zaharia nu-l refuză Departamentul Cultelor“.

Patriarhul ştia foarte bine ce îşi dorea Papacioc şi era conştient de refuzul celor de la departament. Astfel a venit cu ideea încadrării temporare într-o altă eparhie al cărei titular găsea „înţelegere“ la departament, pentru ca după un timp să-l poată recupera prin readucerea în preajma sa.

Ceea ce s-a şi făcut în martie 1965. Se pare, fără ştirea Securităţii, patriarhul Justinian l-a recomandat pe Arsenie Papacioc pentru o parohie în Ardeal, la Filea de Jos, din Eparhia Clujului. Astfel, la praznicul Paştilor din anul 1965 părintele Arsenie îşi începea pastoraţia la Filea. Dar acesta este un alt episod din viaţa părintelui Arsenie Papacioc despre care vom vorbi într-o ediţie viitoare.