Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Părintele Dimitrie V. Argint sub persecuţia comunistă (II)

Părintele Dimitrie V. Argint sub persecuţia comunistă (II)

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 01 Feb, 2016

În depoziţia de la proces, ţinută la 8 martie 1949, la Tribunalul Militar din Bucureşti, părintele Argint nu a recunoscut declaraţiile din anchetă, arătând că este victima acţiunii clandestine de tipărire a manifestelor de către Nichitoaie. La fel s-a exprimat şi diaconul Tuţă. Din lipsă de probe, instanţa a stabilit că părintele Argint a săvârşit fapta de „complicitate la delictul de agitaţie”, prin Sentinţa nr. 403 din 8 martie 1949, primind o condamnare de 4 ani şi 6 luni închisoare corecţională. Cu toate acestea, stigmatul de legionar asupra părintelui Argint avea să rămână pentru totdeauna, iar reabilitarea să o obţină foarte greu. În timpul detenţiei, familia părintelui Argint a fost mult ajutată de preotul Dumitru Stancu, care a oferit găzduire într-una dintre clădirile Bisericii „Manu Cavafu” din Capitală.

Părintele Argint a cunoscut penitenciarele de la Văcăreşti (septembrie 1948), Jilava (1949), Aiud (1949 şi noiembrie 1951), apoi coloniile de muncă de la Valea Neagră (noiembrie 1950) şi Poarta Albă (mai 1951). Înaintea expirării termenului de pedeapsă, prin Decizia nr. 512 din 2 februarie 1953, părintelui Argint i s-a fixat o detenţie administrativă de 60 de luni. Motivul era apartenenţa părintelui la cuibul legionar din Bivolari, din toamna anului 1940. Astfel, de la Aiud, părintele este mutat în Centrul de triere de la Rahova (aprilie 1953), apoi în lagărul de la Popeşti-Leordeni (mai 1953), respectiv în Penitenciarul Caransebeş (noiembrie 1953). Din această închisoare este eliberat în ziua de 18 iunie 1954.

Prin mijlocirea prietenului său, părintele Dumitru Stancu, la 15 septembrie 1954 este angajat mai întâi ca zilier, apoi ca gestionar în cadrul Administraţiei Cooperativelor şi Atelierelor Monahale (ACAM) din Patriarhia Română. La 1 iunie 1956, ajunge din nou la Tipografia cărţilor bisericeşti, ca şef de birou în Secţia Litografie (imprimări icoane şi obiecte de cult). La 1 decembrie 1958, prin ordin al Arhiepiscopiei Bucureştilor, dar fără recunoaşterea Departamentului Cultelor, deci fără salariu, este numit preot suplinitor la Parohia „23 August”-Gara Căţelu. Patru ani mai târziu este chemat la o unitate de miliţie, unde ofiţeri de securitate îi cer să devină informator. În referatul cu propunerea de recrutare se preconiza şantajarea părintelui pentru „delictul de exerciţiu abuziv al funcţiei”, prevăzut de art. 256 Cod Penal şi pedepsit până la 2 ani închisoare corecţională, adică pentru slujirea la Parohia „23 August” fără recunoaşterea Departamentului Cultelor. Însă recrutarea nu s-a efectuat, deoarece, conform referatului ofiţerilor, părintelui „îi lipsesc calităţile personale şi este mistic”.

Abia la 15 februarie 1966 este recunoscut ca paroh al bisericii în care slujea de aproape opt ani, iar mai apoi eliberat din funcţia deţinută în Administraţia Patriarhală. La 1 iunie 1967 este numit paroh al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul bucureştean Balta Albă. La 16 mai 1988 a trecut la cele veşnice.