Preotul Gheorghe M. Popescu din Constanţa, în temniţa comunistă

S-a născut la 20 august 1908, în familia învăţătorului Mihail Popescu din localitatea tulceană Traian. După Seminarul teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi (1920-1928) şi Facultatea de Teologie din Bucureşti (1928-1932), în anul 1932 a primit darul hirotoniei pe seama Parohiei Râmnicu de Jos, comuna Cogealac, judeţul Constanţa. Între 1936-1940, părintele Popescu a ocupat postul de protoiereu de Constanţa, funcţie din care a fost nevoit să demisioneze în vremea guvernării naţional-legionare. Între 1 august - 14 octombrie 1941, a fost mobilizat pe frontul de est, cu gradul de căpitan-confesor la Regimentul 2 Grăniceri Cernavodă. Pe lângă activitatea sa pastorală în rândul soldaţilor români, părintele Popescu a dus o campanie misionară consecventă şi plină de roade, amenajând cimitirile eroilor căzuţi la Troiţa şi Vacarjani, participând efectiv la redeschiderea bisericilor închise de bolşevici, slujind pentru poporul văduvit de spiritualitate vreme de aproape un sfert de secol şi botezând peste 1.000 de prunci.

Pentru toate aceste realizări, părintele Popescu a fost decorat cu „Steaua României, în grad de cavaler” (septembrie 1941) şi „Coroana României, în grad de ofiţer” (octombrie 1941). Revine în eparhie, primind în slujire capela cimitirului din Constanţa. După instalarea guvernului pro-comunist, intră în atenţia autorităţilor statului. În contextul epurărilor declanşate la nivelul tuturor instituţiilor din stat, la 25 martie 1945 a fost reţinut sub suspiciunea că la întoarcerea de pe front ar fi adus bunuri confiscate de la populaţia aflată sub ocupaţia „armatelor fasciste”. Este internat în penitenciarul Constanţa, unde confesor era preotul Ştefan Bumbac, cel care îl înlocuise din postul de protoiereu de Constanţa în timpul guvernării legionare. Ulterior, părintele Popescu este transferat în lagărul de la Caracal, apoi eliberat la 22 octombrie 1945. Revine în slujire, uneori suplinind în parohiile altor colegi de preoţie, cum s-a întâmplat în anul 1947, când a slujit la Adamclisi, în locul preotului Constantin Lembrău, reţinut de Siguranţă. Pentru activitatea misionară de pe front este în atenţia Securităţii comuniste. Este chiar arestat în noaptea de 15 spre 16 august 1952, deşi nu figura în ordinul de Cabinet MAI nr. 490. După o anchetă la Securitatea din Constanţa, la 1 noiembrie 1952 este eliberat. Acceptă să coabiteze cu autorităţile, atâta vreme cât i se permite să slujească în continuare. Totuşi, în contextul valului de arestări declanşat în 1958, este vizat din nou. La 21 octombrie 1958 este arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Constanţa. Numele său apăruse în nenumăratele şi interminabilele interogatorii care se desfăşurau împotriva mai multor preoţi constănţeni aflaţi şi ei în ancheta Securităţii. Este acuzat că în perioada 1956-1958 ar fi făcut „afirmaţii cu caracter duşmănos la adresa partidului şi guvernului, spunând că regimul se va schimba şi vor reveni partidele istorice”. Părintele Popescu nu recunoaşte, afirmând cu tărie că nu a uneltit împotriva regimului. Este interogat inclusiv asupra unor înscrisuri găsite la percheziţia domiciliară, precum un raport de activitate ca preot militar pe front, datat 12 septembrie 1942. Prin Sentinţa nr. 45 din 28 ianuarie 1959 a Tribunalului Militar Constanţa a fost condamnat la 10 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut închisorile de la Constanţa (1959), Jilava (august 1959, în tranzit şi februarie 1960), Gherla (august 1959) şi Galaţi (februarie 1960), apoi lagărele de muncă de la Giurgeni (iunie 1960 şi aprilie 1962), Salcia (octombrie 1960) şi Periprava (mai 1962). A fost eliberat la 28 iulie 1964 din lagărul de la Periprava.